• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-21 07:00:03
  • Sursa:
Efectul Schengen: Statiunea din vestul tarii unde incasarile din turism au ajuns la cifre record. „Le place foarte mult” Imagine

Val de turiști în vestul țării, după intrarea totală a României în Schengen. În Bihor, de exemplu, stațiunile de la munte sunt pline turiști din Ungaria. Proprietarii de pensiuni spun că ianuarie a fost cea mai profitabilă lună din ultimul deceniu. „Deja venim a doua oară anul acesta, e frumos locul, aerul curat și avem zăpadă”, spune unul dintre turiștii maghiari.

Această familie vine la Padiș, în județul Bihor, de la peste 100 de kilometri distanță, din Ungaria. Oamenii spun că lipsa controalelor la frontieră e un mare avantaj, mai ales când planifici doar o zi de săniuș și plimbări.

Turist din Ungaria: Deja venim a doua oară anul acesta, e frumos locul, aerul curat și avem zăpadă. Ca să ajungem la zăpadă, în Ungaria, ar fi aceeași distanță ca până aici.

Alți turiști au venit tocmai din Szeged, adică de la peste 300 de kilometri. Puteau alege și Slovacia, care este la fel de departe, însă spun că au preferat natura sălbatică din România.

Turist din Ungaria: De aceea am venit atât de departe, pentru că la noi nu e zăpadă deloc, pentru sanie sau schi. Nici nu am stat deloc la graniță, practic am venit fără oprire.

Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24: Maghiara este cea mai vorbită limbă în Padiș în acest moment. Două din trei mașini sunt cu numere de Ungaria, iar turiștii de acolo spun că vin în Padiș pentru că este cel mai apropiat loc unde pot găsi zăpadă.

Proprietarii de pensiuni din zonă spun că încasările au crescut mai mult ca niciodată.

Natalia Balogh, reprezentanta unui complex de căsuțe: Sus am numărat, la un moment dat, pe platou, 25 de mașini cu număr de Ungaria și de vineri am avut cazați, pe weekend, vreo 8 familii de turiști. Le place foarte mult pentru că totul este natural, le place și mâncarea aici, care este adaptată stilului de munte, cu ciorbă de gălbiori și tot felul de alte chestii deosebite, afinata, gemul de afine.România a întrat complet în Schengen de la începutul anului. Totuși, anumite verificări aleatorii vor avea loc la graniță, pentru a combate criminalitatea și traficul de migranți.

reporter/operator: Bogdan Băcilă

Citește și: Efectul Schengen: Stațiunea din Ungaria, situată la 20 de kilometri de graniță, în care unul din doi turiști este român

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că, după despărțire, acesta s-a mutat împreună cu femeia pentru care a părăsit-o pe aceeași stradă, la câteva sute de metri distanță de locuința ei. Avocata femeii a solicitat daune morale pentru că, spunea ea, gestul bărbatului i-a provocat depresie clientei sale.

Economie 2024-05-23 15:36:23

Căsătoria triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează femeile, potrivit unui studiu preluat de The Guardian. La nivel mondial, se preconizează că mai mult de jumătate dintre adulţi şi o treime dintre copii vor fi supraponderali sau obezi până în 2050.

Economie 2025-03-23 07:00:21

Bărbatul reţinut miercuri seară, în cazul celor 24 de autoturisme parcate pe strada Miron Costin din Arad ale căror anvelope au fost tăiate, ar fi acţionat după un impuls de moment, pentru a-şi descărca nervii în urma unei dispute cu un amic, conform declaraţiilor date în faţa anchetatorilor, informează Agerpres.

Economie 2024-03-15 09:10:11

Atât Rusia, cât și Ucraina au torturat prizonieri de război în timpul conflictului de aproape nouă luni, a comunicat Biroul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), care a dat ca exemple utilizarea șocurilor electrice și nuditatea forțată, scrie Reuters.

Economie 2022-11-15 13:55:57

Climatologul Roxana Bojariu a declarat, la Interviurile Digi24, că până în anul 2050, în zone din Spania și sudul Franței nu se va mai putea face agricultură, „dacă vom continua cu emisiile cum sunt acum”, care reprezintă principalul motor al încălzirii globale. Declarația vine în contextul în care fiecare dintre ultimele 10 luni a doborât recordul pentru cea mai caldă lună înregistrată vreodată.

Economie 2024-04-10 10:33:35

Autorităţile sanitare franceze au confirmat „existenţa unei asocieri între riscul de cancer colorectal şi expunerea la nitraţi şi nitriţi”, în special prin intermediul cărnii procesate, recomandând în același timp, într-un aviz publicat marţi, reducerea expunerii la aceste substanţe prezente în alimente.

Economie 2022-07-12 17:24:49

Participarea Israelului la Eurovision 2024 ar putea fi ameninţată. Se zvoneşte că statul evreu va fi descalificat, deoarece cântecul său a fost respins din cauza unui mesaj prea politic legat de atacul din 7 octombrie, scrie BFM TV, citat de News.ro.Ministrul israelian al Culturii şi Sportului a reacţionat pe Twitter pentru a pleda pentru ca ţara sa să rămână la cea de-a 68-a ediţie a festivalului suedez. Miki Zohar a scris pe X (fostul Twitter): „Intenţia Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU, care organizează concursul) de a descalifica cântecul israelian de la Eurovision este scandaloasă”.

Economie 2024-02-22 14:59:43

Poliţiştii bistriţeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în urma decesului unei adolescente de 15 ani din comuna Telciu, survenit vineri seara, aceasta fiind găsită inconştientă în locuinţa familiei.

Economie 2024-03-16 15:43:19