Femeia în vârstă de 24 de ani a fost reţinută, joi, fiind acuzată de rele tratamente aplicate minorului şi purtare abuzivă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov transmitea, joi, într-un comunicat, că în acest dosar de urmărire penală, în care poliţiştii din Popeşti - Leordeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, în urma activităţilor specifice procedurale, investigaţiile au fost extinse cu privire la săvârşirea a 10 infracţiuni de purtare abuzivă.
Educatoarea a fost filmată în timp ce ţipă şi îi bate pe copii.
„La data de 15 februarie, în urma unor imagini apărute în spaţiul public, din care se observă faptul că la un centru privat de îngrijire zilnică a copiilor de pe raza oraşului Popeşti Leordeni o angajată a acestui centru ar fi avut o atitudine necorespunzătoare faţă de copiii din acest centru şi că i-ar fi agresat fizic, poliţiştii oraşului Popeşti Leordeni s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat persoana în cauză fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 24 de ani, care ar fi exercitat acte de violenţă, asupra copiilor din acest centru”, a transmis IPJ Ilfov.
