• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-27 16:31:23
  • Sursa:
Eduard Novak a prezentat strategia pentru sport: Dorim sa intervenim, sa ajungem ca in 10 ani copiii sa aiba 3-4 ore de educatie fizica Imagine

Ministrul sportului, Eduard Novak, consideră că sportul românesc a înregistrat un regres semnificativ şi că a fost nevoie de elaborarea Strategiei Naţionale pentru Sport ca să se ofere stabilitate acestui domeniu. El a prezentat, joi, la Cluj-Napoca, strategia pentru sport, care a fost elaborată de Ministerul Sportului, în colaborare cu specialişti ai Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca.

„Documentul strategic a fost elaborat din mai multe cauze. Cu toţii am observat că sportul românesc are un regres semnificativ. Dacă la Jocurile Olimpice din anul 2000 am obţinut 24 de medalii, la cele din 2020 am obţinut doar 4, fiind un regres de 84%. Acest lucru are nişte cauze şi am dorit ca prin această strategie naţională să încercăm să dăm o stabilitate sportului românesc pentru viitor”, a spus Eduard Novak.

„În ceea ce priveşte sportul în şcoală, avem două ore de sport/ săptămână, iar în programa şcolară sunt doar trei sporturi - atletism, gimnastică şi jocuri. Copiii nu mai sunt atraşi de sport în şcoală, iar în loc să îi împrietenim cu sportul, îi îndepărtăm. În Europa sunt 6-8 sporturi în şcoli. Sportul în şcoală nu este dezvoltat, copiii nu fac mişcare şi sunt predispuşi la obezitate. Dorim să intervenim, să ajungem ca în 10 ani, copiii să aibă 3-4 ore de educaţie fizică, plus două activităţi fizice extraşcolare”, a mai spus Eduard Novak.

Noua strategie se bazează pe trei piloni - sport de masă, sport în şcoală, sport de performanţă - care toate se leagă şi trebuie să fie într-un pachet complet, relatează Agerpres.

 

Sute de studenţi de la prestigioasa Universitate din Beijing au protestat împotriva înăspririi măsurilor anti-Covid. Gestul de sfidare este neobişnuit în această instituţie ultra-sensibilă în ochii puterii chineze.

Economie 2022-05-16 19:03:29

Peste 250.000 de oameni și-au luat rămas bun de la Pele, cel mai mare jucător de fotbal din toate timpurile. Cu lacrimi în ochi sau cântând în onoarea "Regelui", oamenii din Santos au însoțit cortegiul funerar până la cimitirul cu 14 etaje, cascadă, cafenea și muzeu de mașini, unde a fost înhumat legendarul fotbalist.

Economie 2023-01-04 10:13:45

În timp ce americanii se pregătesc să își aleagă un nou președinte, europenii așteaptă îngrijorați să vadă dacă câștigătorul va fi Donald Trump – un coșmar pentru mulți – sau Kamala Harris, care este văzută drept o opțiune mult mai bună pentru colaborarea transatlantică. Însă, durerosul adevăr este că interesul Americii pentru bătrânul continent a scăzut constant în ultimii 30 de ani și niciunul dintre candidați nu va aduce înapoi zilele de glorie ale relației SUA-Europa din anii '90, relatează Politico.

Economie 2024-11-01 07:08:20

Un copil în vârstă de cinci ani a murit, joi seara, după ce a căzut cu bicicleta într-un canal cu apă din comuna Bilca, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.

Economie 2023-05-04 23:32:12

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut oamenilor din estul țării să plece. Este vorba despre cei din regiunea Donețk, unde se dau lupte intense. Orașele din această regiune sunt ţinta unor bombardamente mortale. "Cu cât mai mulți oameni părăsesc zona, cu atât mai puțini vor fi uciși de ruși", a transmis noaptea trecută Volodimir Zelenski. Sute de mii de persoane mai trăiesc în zonele din Donbas atacate de soldații Moscovei. Duminică dimineață, rușii au acuzat că ucrainenii au atacat cu o dronă Statul Major al flotei ruse din Marea Neagră, dar cei din urmă au negat acest atac. Festivitățile care urmau să se desfășoare la Sevastopol cu ocazia Zilei Marinei au fost anulate.

Economie 2022-07-31 20:08:19

Primarul Luciano Fregonese din satul italienesc Valdobbiadene, care are vârsta de 47 de ani, a decis că vrea să slăbească. Aproape toți locuitorii din regiune doresc să îl ajute și să alerge cu el într-un maraton pentru a-l încuraja, scrie notizie.it, potrivit News.ro. 

Economie 2024-07-16 14:12:35

Un bărbat din Capitală, cercetat pentru violenţă domestică şi monitorizat cu o brăţară electronică, a încercat să-și taie dispozitivul şi să fugă de acasă, informează Poliția Română. Bărbatul, care a fost prins apoi la scurt timp de polițiști, este prima persoană din România căreia i s-a montat o astfel de brățară de supraveghere.

Economie 2022-10-06 14:26:45

Dezamăgirea față de politicieni, sentimentul de abandon și furia din ultimii ani se reflectă în votul exprimat de români, afirmă sociologul Gelu Duminică. În viziunea lui, libertăţile au anumite limite pentru ca pacea socială să fie menţinută şi consideră că trebuie să existe un control în social media, „să există o domnie a legii”, potrivit Agerpres. În plus, el susține că întâmplările din ultimele zile sunt un exemplu de „democrație pură”, în timp ce explică jocul actual de pe scena politică și direcțiile României.

Economie 2024-11-29 14:51:47