• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-13 19:59:02
  • Sursa:
Ecosistemele din apele tropicale sunt in pericol. Jumatate din speciile de corali sunt amenintate cu disparitia Imagine

Aproape jumătate dintre speciile de corali care trăiesc în recifele din apele tropicale sunt ameninţate cu dispariţia, conform unui raport al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), publicat miercuri.

Publicarea de către IUCN a „Listei roşii” actualizate cu specii ameninţate vine în contextul în care la Baku, în Azerbaidjan, are loc cea de-a 29-a Conferinţă anuală a ONU privind schimbările climatice (COP29), la care lideri ai principalelor ţări poluatoare au decis să nu participe.

Creşterea temperaturilor pe fondul activităţilor umane a condus la albirea masivă a recifelor de corali, ameninţând ecosistemele esenţiale pentru viaţa marină şi mijloacele de trai ale oamenilor care depind de acestea.

Potrivit IUCN, 892 de specii de corali care formează recife în apele calde şi de mică adâncime de la tropice sunt ameninţate cu dispariţia. Conform evaluării anterioare, realizată în 2008, o treime dintre toate speciile de corali erau ameninţate cu dispariţia.

IUCN încă evaluează riscurile pentru coralii care trăiesc în ape reci şi mai adânci, un mediu ce îngreunează studierea lor. Organizaţia i-a îndemnat pe negociatorii din cadrul COP29 să acţioneze rapid în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

„Ecosistemele sănătoase, cum ar fi recifele de corali, sunt esenţiale” pentru oameni, „furnizează hrană, stabilizează coastele şi stochează carbon”, a spus directoarea generală a IUCN, Grethel Aguilar.

„Schimbările climatice rămân principala ameninţare la adresa coralilor ce clădesc recifele şi sunt pe cale să devasteze sistemele naturale de care noi depindem”, a spus ea într-un comunicat.

Coralii sunt, de asemenea, ameninţaţi de poluare, de boli şi de pescuitul nesustenabil. Majoritatea coralilor care formează recife se găsesc în regiunea indo-pacifică, aşa cum este cazul Marii Bariere de Corali din Australia, care anul acesta a suferit unul dintre cele mai grave episoade de albire.

„Lista roşie” actualizată a IUCN include rezultatele unui studiu asupra coralilor care formează recifele din Oceanul Atlantic, publicat miercuri în jurnalul ştiinţific PLOS One.

Acesta concluzionează că aproape una din trei specii de coral atlantic este în pericol critic de dispariţie, mai mult decât se credea anterior.

„Fără decizii adecvate din partea celor care au puterea de a schimba această traiectorie, vom asista la şi mai multe pierderi de recife, şi la dispariţia treptată a speciilor de corali, în proporţii din ce în ce mai mari”, a avertizat David Obura, specialist în corali la IUCN.

TAROM a semnat un contract de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co. Ltd, a anunţat miercuri compania.Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM şi vor fi livrate în perioada decembrie 2025 - ianuarie 2026.Noile aeronave Boeing 737 MAX 8 vor avea o capacitate de 189 de locuri şi vor contribui la standardizarea flotei TAROM, permiţând atât oferirea unor servicii de calitate superioară călătorilor, cât şi o reducere semnificativă a costurilor de operare ale companiei."Colaborarea cu CDB Aviation susţine planurile noastre pentru modernizarea flotei TAROM, iar cele două aeronave Boeing 737 MAX 8 ne vor ajuta să creştem eficienţa operaţională şi să oferim pasagerilor noştri o experienţă de zbor superioară. Apreciem expertiza şi sprijinul partenerului nostru pentru această investiţie, o parte importantă a planului de dezvoltare, în care modernizarea flotei este un element cheie pentru îmbunătăţirea performanţei comerciale şi a perspectivei de creştere. Aşteptăm cu nerăbdare să le introducem în programul nostru de zbor," a declarat Costin Iordache, Director General al TAROM.Achiziţia de aeronave noi este o măsură care face parte din planul de redresare a TAROM şi a fost o condiţie de bază pentru aprobarea ajutorului de stat de către Comisia Europeană. Aeronavele Boeing 737 MAX 8 au un rol important în întărirea poziţiei TAROM pe piaţă şi reînnoirea flotei companiei."Dorim să construim o relaţie puternică cu cel mai nou dintre clienţii europeni şi una dintre cele mai vechi companii aeriene din regiune, TAROM. Fondată în urmă cu şapte decenii, TAROM este în prezent cea mai longevivă companie aeriană din România, având un rol central în promovarea industriei aviatice a ţării şi a conectivităţii regionale. Cu aceste avioane MAX, TAROM va putea continua să-şi îmbunătăţească poziţia pe piaţă, construind în acelaşi timp una dintre cele mai tinere flote din regiune", a declarat Jie Chen, directorul general al CDB Aviation, citat în comunicat.

Economie 2024-07-03 15:09:31

Plouă cu cenușă în sud-vestul Italiei, unde a fost instituit cod roșu după ce vulcanul Etna a erupt.

Economie 2023-05-22 09:17:38

Bugetul Capitalei pentru 2024 a fost respins, vineri, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, întrunit în şedinţă extraordinară. Grupul PSD nu a participat la şedinţă, în timp ce liberalii au anunțat că nu vor vota proiectul și i-au cerut edilului Nicușor Dan să vină cu un proiect realist, „fără pomeni electorale”.

Economie 2024-03-01 14:14:29

ACTUALIZARE Parlamentul European a adoptat miercuri o rezoluţie bazată pe petiţia depusă în PE de societatea civilă din România, prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la spaţiul Schengen. În plus, rezoluţia cere Comisiei Europene să calculeze pierderile financiare suferite de România și Bulgaria prin neprimirea în Schengen și să găsească mecanisme de compensare.

Economie 2023-07-12 14:32:14

Abia a început primăvara, dar Europa este deja în criză de apă. Probleme sunt și la noi în țară. Fermierii români se tem că, din lipsa ploilor, culturile vor fi puține, așa că vom ajunge să importăm tot mai multe alimente din afară.

Economie 2023-05-13 08:04:47

ACTUALIZARE 22.20 Bărbatul care a produs accidentul mortal a cărui victimă a fost fiul său în vârstă de un an se afla sub influenţa alcoolului, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu.

Economie 2024-06-27 22:23:59

Duminică, 8 octombrie 2023, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 5 octombrie, Loteria Română a acordat peste 13.600 de câștiguri în valoare totală de  peste 831.400 de lei.

Economie 2023-10-11 16:25:44

Un eşec în încercarea de a finanţa suplimentar campania militară ucraineană contra invaziei ruse va avea drept rezultat o deteriorare a capacităţii Ucrainei de a se apăra, a declarat marţi consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, informeaz[ Reuters, preluată de Agerpres.

Economie 2023-12-12 17:42:00