Apărarea ar fi una redutabilă, cu doi jucători din Bundesliga şi doi din Premier League. Sârbii Branislav Ivanovic şi Neven Subotic, danezul Daniel Agger şi austriacul lui Bayern Munchen - David Alaba - ar fi greu de depăşit de oricare dintre ofensivele echipelor naţionale care vor juca în Brazilia.
Mijlocaşul lui Bayern Munchen - Franck Ribery - a ratat în ultimul moment prezenţa în Brazilia. Ribery a fost retras din lotul Franţei din cauza durerilor de spate care l-au chinuit în ultima perioadă. În linia de mijloc, francezul ar putea juca alături de Arda Turan sau Marek Hamsik. Turcia şi Slovacia nu s-au calificat la mondial. La finalul unui sezon în care a strălucit la Real Madrid, Gareth Bale nu va avea şansa de a încânta pe stadioanele din Brazilia. La fel ca şi veteranul Ryan Giggs, Bale evoluează pentru Ţara Galilor - naţională care a jucat o singură dată la Mondial, în 1958.
Columbianul Radamel Falcao - accidentat şi vedeta lui PSG - suedezul Zlatan Ibrahimovic ar putea face un tandem stelar în atacul selecţionatei virtuale care va rata sărbătoarea fotbalului din Brazilia.
