• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-09 00:06:43
  • Sursa:
E-mailurile cancelarului Olaf Scholz din perioada 2015-2018 au fost cercetate de politie Imagine

E-mailurile cancelarului german Olaf Scholz au fost investigate în cadrul unei anchete legate de scandalul „CumEx Files”, o fraudă fiscală privind dividendele, a informat luni cotidianul Hamburger Abendblatt, citat de AFP.

Anchetatorii au examinat în martie e-mailurile începând cu data de 1 ianuarie 2015, când Olaf Scholz era primar al Hamburgului (nord), funcţie pe care a păstrat-o până la numirea sa în 2018 ca ministru de finanţe în guvernul fostului cancelar Angela Merkel.

Scandalul CumEx, o fraudă dezvăluită pentru prima dată în 2017, se referă la o schemă ingenioasă de optimizare fiscală pusă în aplicare de bănci şi care permite investitorilor străini să-şi reducă impozitele pe dividende.

Zeci de persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar în Germania, printre care bancheri, comercianţi, avocaţi şi consilieri financiari. Mai mult de zece ţări sunt vizate.

Printre băncile incriminate s-a numărat şi Warburg din Hamburg, care ar fi trebuit să ramburseze 47 de milioane de euro oraşului-port german, dar municipalitatea a renunţat la aceasta în 2016.

Anchetatorii încearcă să afle dacă lideri politici - şi printre ei Olaf Scholz, pe atunci primar al oraşului - au făcut presiuni asupra administraţiei financiare municipale să nu mai colecteze aceste impozite.

Olaf Scholz urmează să fie interogat din nou vineri la Hamburg de către o comisie parlamentară cu privire la rolul său în această afacere.

Purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit, a declarat pentru Hamburger Abendblatt că cancelarul nu era la curent cu ancheta privind e-mailurile sale şi că, „de altfel, nu există nimic de ascuns”.

Decizia de a renunţa la rambursarea sumelor datorate de banca Warburg ar fi fost luată la scurt timp după o discuţie a primarului de atunci, Olaf Scholz, cu Christian Olearius, la acea dată responsabil al băncii, potrivit presei germane.

Olaf Scholz neagă că ar fi făcut presiuni asupra responsabililor fiscului din Hamburg pentru a renunţa la colectarea acestor taxe, transmite AFP, citată de Agerpres.

Furtună puternică marți seara în București și în județul Ilfov. A plouat cu grindină, iar vântul a bătut cu putere timp de câteva ore. Vijelii au mai fost și în Giurgiu, Teleorman, Satu Mare, Bacău, Vrancea, Vaslui, Bihor, Ialomița, Prahova, Buzău și Mureș.

Economie 2022-08-24 00:40:50

Serviciul naţional de informaţii din Coreea de Sud (NIS) a semnalat marţi că unele trupe nord-coreene, desfăşurate în Rusia şi însoţite de generali de rang înalt, s-ar putea deplasa deja spre linia frontului din Ucraina.

Economie 2024-10-29 14:48:15

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că România are unele dintre cele mai scăzute emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor din Uniunea Europeană şi este ferm angajată să accelereze măsurile de atenuare a schimbărilor climatice, informează Agerpres.

Economie 2023-12-02 13:53:28

Războiul gazelor este un alt câmp de luptă al lui Vladimir Putin, iar mulți europeni ar putea avea de suferit la iarnă. Așa că, pentru ca Putin să nu aibă întregul continent la cheremul său, olandezii își îndreaptă mai mult atenția asupra propriilor rezerve. Este vorba de zăcământul de gaz Groningen, din nord-estul țării, cel mai mare de acest fel din Europa. Soluția sună bine, dar există niște probleme. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată sâmbăta la ora 00:30 și în reluare de la ora 19:30.

Economie 2022-08-01 10:19:03

Mii de persoane decedate din Austria primesc în continuare un important ajutor financiar care este destinat să contracareze creşterea costului vieţii, ca urmare a tranziţiei ecologice şi războiului din Ucraina, a recunoscut miercuri Guvernul de la Viena, transmite AFP.

Economie 2022-09-14 17:50:41

Guvernul a aprobat proiectul de lege care modifică şi completează Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală. A fost eliminată posibilitatea ca procurorii DNA şi DIICOT să continue efectuarea urmăririi penale într-o cauză disjunsă.

Economie 2022-12-29 13:14:55

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat miercuri, la Strasbourg, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii, despre varianta stagiului militar obligatoriu, în contextul discuţiilor despre legea privind stagiul militar voluntar, afirmând că a făcut parte din generaţia obligată să facă armată şi nu i-sa părut „un lucru grozav”, iar acum nu este fezabil.

Economie 2024-02-07 17:48:41

Patru persoane - 3 bărbaţi şi o femeie - au căzut miercuri într-o fosă septică din localitatea mureşeană Sărăţeni, echipajele ajunse la faţa locului reuşind să scoată victimele.

Economie 2022-07-20 22:08:30