„Se face anul de când a plecat ambasadorul. Între două state aliate strâns există însă și alte metode de a ține legăturile. Au fost secretari ai Pentagonului, viceminiștri de externe, Victor Ponta a fost la Joe Biden, etc. Nu trebuie să absolutizăm nevoia vitală de ambasadori ca semnal al funcționării relațiilor bilaterale”, a comentat Emil Hurezeanu.
„Un ambasador ar fi fost bine să vină, au fost discuții, era o doamnă în discuție, cu profil politic puternic, din Virginia, ar fi fost ceva să ajungă aici, era o persoană la nivelul foștilor ambasadori, implicată, cu acoperire mare în administrație, personalitate cunoscută în SUA. A renunțat”, a explicat Emil Hurezeanu.
„Combinația mai proastă e între amânarea trimiterii unui ambasador la București și perioada mare de timp – care se transformă într-un afront, de fapt - până când ambasadorul numit al României a primit agrementul în SUA. Combinația asta poate trădează indiferență sau lipsa de importanță acordată relației cu România? Nu am motive să cred asta, dar e puțin ciudat”, a spus el.
„Joe Biden s-a ocupat personal de relația cu România, asta e evident, e mai mult decât să ai un ambasador. România e însă o țară îndepărtată. Nu l-au vrut însă nici pe ambasadorul român din calea afară. E un aspect formal, cam supărător, care e un semnal în plus”, a adăugat Emil Hurezeanu.
