Boxall, lector la Universitatea din Southampton, spune că va fi „o reală provocare” să fie identificat submersibilul dispărut și să fie recuperat.
„Este extrem de cald și extrem de înghesuit. Nu există capsulă de salvare. Dacă ai ieși afară, în apă, la acele adâncimi, ai fi strivit imediat de presiune. Sunt pur și simplu dependenți de misiunea de salvare”, spune Boxall.
Expertul crede că este puțin probabil ca submersibilul să se afle la suprafața apei și că acesta se poate să se fi blocat în interiorul epavei.
„Misiunea de salvare este o provocare enormă, una cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Au existat cazuri tragice de submarine militare blocate pe fundul oceanului care au avut resurse mai multe și oxigen mai mult, dar în acest caz, timpul este scurt, iar următoarele zile vor fi critice”, a concluzionat expertul.
Submarinul dispărut, care ducea turiști la epava Titanicului, mai are între 70 și 96 de ore de oxigen, a estimat, luni după-amiază, Paza de Coastă a SUA, una dintre organizațiile implicate în operațiunea de căutare și salvare.
Expediția la epava Titanicului a fost organizată de compania OceanGate Expeditions care a mai organizat astfel de călătorii periculoase și în trecut.
Conform informațiilor din acest moment, la bordul submersibilului dispărut se aflau trei turiști, pilotul și un ghid. Vasul a dispărut duminică, la puțin timp după scufundare.
