• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-23 11:02:28
  • Sursa:
Durerea in timpul mersului si senzatia de caldura la nivelul unui picior pot ascunde o boala grava Imagine

Umflarea unui picior, durerea sau crampele apărute în timpul mersului, dar și schimbarea culorii pielii și senzația de căldură localizate la nivelul piciorului pot indica o afecțiune care nu trebuie neglijată – tromboza venoasă profundă. Boala apare atunci când un cheag de sânge (tromb) se formează în interiorul unei vene situate în adâncime, de regulă la nivelul gambei sau coapsei.

Printre cei mai importanți factori care pot crește riscul apariției acestei afecțiuni se numără vârsta înaintată, imobilizarea la pat, dar și sarcina, care crește presiunea în venele din pelvis și picioare, iar riscul apariției unui cheag poate continua până la șase săptămâni după nașterea unui copil.

În lipsa unui diagnostic prompt și a tratamentului pentru tromboza venoasă profundă, se poate ajunge la complicații serioase, pentru că trombul se poate rupe și bucățile rezultate pot ajunge la plămâni, blocând circulația și provocând astfel o complicație potențial fatală – embolie pulmonară. De aceea, imediat ce apar primele semnale de alarmă, este recomandat un consult de cardiologie și efectuarea investigațiilor specifice indicate de medic.

Afecțiunea poate fi diagnosticată rapid și precis printr-o examinare clinică minuțioasă, alături de efectuarea unor investigații diagnostice suplimentare, precum ecografia venoasă, completată cu ecografie Doppler, venografia, care folosește raze X, sau un test de sânge special numit testul de D-dimeri, care arată dacă sângele se coagulează prea repede și astfel crește riscul formării unor cheaguri.

După confirmarea diagnosticului de certitudine, medicul cardiolog va recomanda tratamentul potrivit, în funcție de severitatea afecțiunii. Astfel, pacientul poate să primească un tratament medicamentos cu anticoagulante sau i se poate recomanda o intervenție chirurgicală sau endovasculară pentru îndepărtarea cheagului format.

În prezent, tromboza venoasă profundă poate fi tratată și printr-o procedură avansată, cu abord transcateter, numită tromboaspirație venoasă cu sistemul AngioJet. Spre deosebire de trombectomia clasică, realizată printr-o intervenție de chirurgie vasculară, tromboaspirația cu AngioJet este o procedură minim invazivă de cardiologie intervențională, care permite o recuperare mai rapidă a pacientului și presupune un risc redus de complicații. Sistemul AngioJet permite administrarea de trombolitice în interiorul trombului, care este astfel distrus, apoi dispozitivul folosește aspirație activă pentru eliminarea fragmentelor de cheag rezultate, reducând în acest fel riscul de embolie pulmonară. Circulația este restabilită rapid, cu ameliorarea evidentă a semnelor și simptomelor.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la servicii medicale complete pentru diagnosticul și tratamentul trombozei venoase profunde. La SANADOR, pacienții beneficiază de un management personalizat, multidisciplinar, al trombozei venoase profunde, asigurat de echipa vasculară. Aceasta este formată din cardiologi intervenționiști cu îndelungată experiență în realizarea de proceduri endovasculare, din chirurgi vasculari foarte bine pregătiți și din specialiști în anestezie și terapie intensivă, cardiologie și imagistică medicală.

În funcție de indicația terapeutică, echipa vasculară de la Spitalul Clinic SANADOR va realiza trombectomie clasică sau tromboaspirație cu sistemul AngioJet, atunci când această soluție este posibilă, pentru cazuri atent selecționate. Departamentul de Cardiologie Intervențională al Spitalului Clinic SANADOR este dotat cu două angiografe de ultimă generație Philips Azurion 7, ideale pentru realizarea de tratamente endovasculare în cele mai bune condiții de siguranță, similare celor întâlnite într-un bloc operator.

Fotografii în care preşedintele Klaus Iohannis apare alături de o femeie hair-stylist au fost postate de aceasta pe reţelele de socializare.

Economie 2023-10-20 14:48:35

Liderii statelor vest-africane care formează blocul ECOWAS au anunțat că au ordonat defășurarea unei forțe „în așteptare” pentru o posibilă intervenție militară în Niger, chiar și după ce liderii juntei militare care a preluat controlul la Niamey au amenințat că-l omoară pe președintele Bazoum dacă țările vecine intervin, relatează Euronews.

Economie 2023-08-11 17:06:36

Un bărbat a anunţat, vineri, telefonic, că vor fi montate mai multe bombe la parterele unor blocuri de pe o stradă din Sectorul 2 din București, informează News.ro. Alerta a fost făcută către Poliţia Locală, care a anunţat Poliţia Naţională. În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că este o alarmă falsă.

Economie 2025-02-14 12:13:56

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a prezentat joi candidatul la alegerile municipale din 31 martie la Ankara, care va avea misiunea dificilă de a recâştiga capitala Turciei, trecută în mâinile opoziţiei în 2019, relatează France Presse.

Economie 2024-01-18 18:50:27

Comisia Europeană (CE) transmite că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a restabilit viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene și este incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat. Executivul european ordonă recuperarea celor 33,84 milioane EUR dați de statul român ca ajutor în pandemie, potrivit unui comunicat de presă transmis de CE.

Economie 2024-02-16 14:18:43

Fostul șef al Curții Constituționale Augustin Zegrean a explicat la Digi24 că președintele Klaus Iohannis nu poate candida pentru funcția de senator cât timp este șef al statului. „Este în afara regulilor democratice această lege”, a declarat constituționalistul. Pentru a putea candida la alegerile parlamentare, Iohannis trebuie să renunțe mai întâi la fotoliul de la Cotroceni.  

Economie 2024-09-23 12:22:09

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri în plenul Parlamentului European, reunit în sesiune la Strasbourg, în cadrul dezbaterii „This is Europe”. Şeful statului a fost invitat de preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, să participe la această dezbatere. Șeful statului a vorbit despre susținerea Ucrainei, despre nevoia de extindere a Uniunii Europene, dar și despre asumarea rolului de „lider global” de către Uniunea Europeană.

Economie 2024-02-07 13:46:20

Discuţia telefonică dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump arată că Moscova nu este pregătită să facă „concesii" privind Ucraina, a declarat miercuri şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, considerând inacceptabilă cererea Rusiei de încetare a sprijinului militar occidental pentru Kiev, relatează Reuters.

Economie 2025-03-19 11:43:08