• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-22 14:59:50
  • Sursa:
Dupa tragedia de la 2 Mai, Inspectia Judiciara cere controale privind dosarele cu infractiuni savarsite sub influenta drogurilor Imagine

Şefa Inspecţiei Judiciare, Roxana Ioana Petcu, a cerut marţi un control tematic în legătură cu dosarele privind deţinerea de substanţe interzise şi infracţiunile săvârşite sub influenţa acestora. Controlul vine în contextul tragediei de la 2 Mai, unde un șofer drogat a intrat cu mașina într-un grup de tineri, omorând doi oameni. Autorul tragediei mai fusese prins cu droguri.

„Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a dispus efectuarea unui control tematic la nivel naţional privind cauzele având ca obiect deţinerea de substanţe interzise şi infracţiuni săvârşite sub influenţa acestora”, se precizează într-un comunicat al IJ, citat de Agerpres.

Doi tineri au decedat şi alţi trei au fost răniţi sâmbătă dimineaţă, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropierea localităţii 2 mai.

În urma accidentului rutier, au decedat la faţa locului o tânără, de 20 de ani, şi un tânăr, de 21 de ani.

De asemenea, au mai fost răniţi doi băieţi - de 19 ani, respectiv 20 de ani - şi o fată, de 20 de ani.

Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Şeful Inspectoratului de poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, chestorul Constantin Glugă, a declarat, luni, că tânărul aflat drogat la volan, care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, fusese oprit în trafic de poliţişti cu circa trei ore înainte de producerea accidentului rutier şi dus la secţie unde, după ce a fost testat pentru alcool, iar rezultatul a ieşit negativ, a fost lăsat să plece.

4 cazuri de malarie severă au fost înregistrate în România, la români care au călătorit recent în Zanzibar. Unul dintre ei se află în stare gravă, internat la terapie intensivă, a anunțat managerul Spitalului Victor Babeș.

Economie 2024-01-30 13:44:31

O ambulanță în care se afla o pacientă s-a răsturnat pe Șoseaua Viilor din București, după ce a fost lovită de o mașină. Este a doua ambulanță răsturnată în Capitală, în interval de 12 ore.

Economie 2023-03-06 08:50:31

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Washington, s-a întâlnit cu omologul său american Joe Biden la Casa Albă. Acesta a spus că SUA continuă să ofere sprijin în Kievului pentru a se apăra împotriva invaziei ruse, relatează CNN.

Economie 2023-09-21 23:57:31

Imagini dramatice după inundațiile din Spania. Regele Felipe a fost pe punctul să fie linșat de mulțimea furioasă, în timpul vizitei din Paiporta, una dintre localitățile lovite de viitură. Sute de oameni au aruncat cu noroi și lemne spre regele Spaniei și soția sa, regina Letizia, pe care i-au numit „asasini”, acuzându-i de trădare. Ca să îi protejeze, gărzile de corp au făcut scut uman în jurul suitei regale.

Economie 2024-11-03 20:04:32

Oficialii ruși au acuzat mereu Occidentul pentru explozia gazoductelor Nord Stream, învinuind în special „specialiștii marinei britanice” în 2022 că au participat la „planificarea, furnizarea și implementarea” atacului. Vineri, ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a declarat că Kievul nu avea nicio modalitate de a ataca gazoductele fără să primească semnal de la Washington.

Economie 2024-08-16 22:41:11

Parchetul general din Rusia a anunţat luni că a interzis Amnesty International, pe care a clasificat-o drept o "organizaţie indezirabilă", relatează Reuters.

Economie 2025-05-19 15:01:34

Cancelarul austriac Karl Nehammer a transmis joi, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis, că poziția Austriei în privința extinderii spațiului Schengen rămâne neschimbată: Austria se împotrivește aderării țării noastre. „Sistemul Schengen nu funcționează, prin urmare nu poate fi extins”, afirmă cancelarul de la Viena.

Economie 2024-03-07 16:05:09

De foarte mulți ani, Capitala României și împrejurimile sunt învăluite adesea de mirosuri foarte neplăcute de gunoi. Fenomenul arderilor ilegale de gunoi nu pare că poate fi stopat. Într-un interviu acordat Digi24.ro, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, recunoaște că simte și el adesea mirosul, dar spune că fenomenul nu poate fi stăpânit ușor. În zona Capitalei sunt două gropi de gunoi, dintre care una este închisă. O treia groapă de gunoi ar putea apărea cel mai devreme în anul 2027, susține președintele CJ Ilfov.

Economie 2023-04-24 09:40:28