• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-18 09:17:02
  • Sursa:
Dupa revenirea europenilor la masa negocierilor privind Ucraina, seful diplomatiei SUA a vorbit cu Lavrov despre incetarea razboiului Imagine

Aflat la Paris pentru o reuniune cu europenii şi ucrainenii, secretarul de stat american Marco Rubio a avut, de asemenea, o conversaţie telefonică paralelă cu omologul său rus Serghei Lavrov, în care, potrivit Departamentului de Stat, a transmis din nou dorinţa preşedintelui Donald Trump de a pune capăt războiului, relatează Reuters, preluat de News.ro.

„Preşedintele Trump şi Statele Unite au prezentat acum tuturor părţilor liniile generale ale unei păci viabile şi de durată”, a declarat purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat, Tammy Bruce.

„Primirea încurajatoare la Paris a cadrului american arată că pacea este posibilă dacă toate părţile se angajează să ajungă la un acord”, a spus aceasta.

„Acum lumea civilizată aşteaptă să vadă dacă Rusia este într-adevăr serioasă”, a punctat Bruce.

Ministerul de Externe al Rusiei a declarat că Lavrov i-a spus lui Rubio că Moscova este pregătită să continue efortul comun pentru a elimina „cauzele” crizei ucrainene şi că vor menţine legătura în contextul viitoarelor întâlniri americane şi europene cu oficialii ucraineni.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a găzduit joi pe Rubio şi pe emisarul lui Trump, Steve Witkoff, la Palatul Elysee, în timp ce oficialii europeni şi ucraineni au încercat să pledeze cauza Kievului. Discuţiile au fost primele convorbiri substanţiale la nivel înalt şi în persoană privind demersul de pace al lui Trump care i-a inclus şi pe europeni.

Acestea au reflectat îngrijorarea crescândă a Europei cu privire la deschiderile administraţiei americane faţă de Moscova, după eşecul de până acum al eforturilor lui Trump de a asigura o încetare a focului.

Trump, care a declarat că urmăreşte să pună capăt rapid războiului din Ucraina, a arătat că este frustrat atât de Moscova, cât şi de Kiev, chiar dacă retorica SUA a evoluat către acceptarea relatării ruseşti a conflictului.

Rusia a descris reuniunile de la Paris drept o şansă pentru Witkoff, care s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin timp de cinci ore săptămâna trecută, de a-i pune la curent pe europeni cu discuţiile privind căutarea unei soluţii de pace.

Oficialii francezi au calificat discuţiile de la Paris drept „excelente” şi au subliniat că acestea au arătat că europenii s-au întors la masa negocierilor privind viitorul Ucrainei. „Toată lumea doreşte să obţină pacea. O pace solidă şi durabilă. Întrebarea este despre eşalonare”, a declarat Macron în timp ce se întâlnea cu delegaţia lui Rubio.

Un consilier de rang înalt al lui Macron a declarat că discuţiile au arătat „o convergenţă reală” cu privire la obiectivul lui Trump de a pune capăt războiului.

Nu s-au făcut prea multe precizări cu privire la conţinutul discuţiilor, însă un oficial francez de rang înalt a declarat pentru Reuters că negociatorii de top ai ţărilor se vor întâlni din nou în acelaşi format la Londra, săptămâna viitoare.

Macron s-a străduit să împiedice ca discuţiile bilaterale dintre Statele Unite şi Rusia să-i marginalizeze definitiv pe europeni în ceea ce priveşte viitorul Ucrainei.

„Ceea ce este nou este că Statele Unite, Ucraina şi europenii s-au întâlnit în jurul aceleiaşi mese”, a punctat ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot.

Ucraina a fost de acord cu o propunere Trump luna trecută pentru o încetare a focului, pe care Rusia a respins-o însă. Părţile au convenit doar asupra limitării atacurilor împotriva obiectivelor energetice şi pe mare, iar acum ambele se acuză reciproc de încălcare.

Kievul şi aliaţii săi europeni au sperat să convingă Washingtonul să adopte o poziţie mai dură faţă de Moscova, subliniind un atac rusesc care a ucis cel puţin 35 de persoane, inclusiv credincioşi creştini ucraineni în oraşul Sumî, duminică.

Este posibil ca atacul să fi sporit urgenţa de a găsi pacea, au menţionat oficialii americani.

Zelenski a declarat la o conferinţă de presă în Ucraina că Rusia şi-a redus numărul de atacuri asupra instalaţiilor energetice ucrainene, dar a continuat să atace infrastructura civilă. El a declarat că încălcările de către Rusia ale încetării focului în domeniul energetic vor fi discutate la Paris, însă Ucraina nu va fi pregătită să discute probleme teritoriale până când nu va fi instituită o încetare a focului.

De asemenea, liderul ucrainean a reiterat acuzaţiile potrivit cărora Witkoff „răspândeşte naraţiuni ruseşti” despre război.

Zelenski a acuzat, de asemenea, China de furnizarea de arme şi pulbere pentru explozibili Rusiei, aceasta fiind prima dată când el învinovăţeşte în mod deschis Beijingul de asistenţă militară directă pentru Moscova.

Andrii Iermak, şeful de cabinet al lui Zelenski, a declarat că s-a întâlnit la Paris cu consilierul pentru politică externă al lui Macron, Emmanuel Bonne, şi cu omologii săi britanic şi german. De asemenea, el s-a întâlnit cu Rubio şi Witkoff.

„Am făcut schimb de opinii cu privire la următorii paşi în vederea realizării unei păci juste şi durabile, inclusiv punerea în aplicare a unei încetări complete a focului, implicarea unui contingent militar multinaţional şi dezvoltarea unei arhitecturi de securitate eficiente pentru Ucraina”, a scris Iermak pe X.

Separat, la Washington, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a discutat despre eforturile pentru o „pace durabilă” în Ucraina cu omologul său francez Sebastien Lecornu, a declarat purtătorul de cuvânt şef al Pentagonului, Sean Parnell. Hegseth, care a vorbit despre asumarea de către Europa a unui rol mai important în apărarea continentului, a îndemnat Franţa să îşi crească cheltuielile de apărare şi, alături de alţi aliaţi NATO, să îşi asume responsabilitatea principală pentru apărarea convenţională a Europei.

Într-o postare pe X, Hegseth a menţionat că a avut o întâlnire „excelentă”, spunând: „Am discutat despre nevoia imperativă a europenilor de a îndeplini un angajament de cheltuieli de apărare de 5% pentru a restabili descurajarea cu forţe convenţionale pregătite, letale”.

Lecornu a numit discuţiile „productive” şi a spus că acestea au inclus actualizări ale activităţii europene conduse de Franţa şi Marea Britanie pentru a găsi garanţii de securitate pentru Ucraina odată ce se ajunge la o încetare a focului.

La Paris, oficialii americani au discutat, de asemenea, despre negocierile nucleare cu Iranul.

Witkoff este aşteptat sâmbătă la Roma pentru o a doua rundă de discuţii cu ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, despre programul nuclear iranian. Ei s-au întâlnit timp de 45 de minute sâmbăta trecută în Oman.

Ambele părţi au numit discuţiile de la sfârşitul săptămânii trecute pozitive, recunoscând în acelaşi timp că orice acord potenţial rămâne îndepărtat.

Trump, care a abandonat un acord nuclear anterior cu Iranul în timpul primului său mandat, în 2018, a declarat luni că este gata să bombardeze instalaţiile nucleare ale Iranului dacă nu se ajunge la un nou acord.

Washingtonul nu a informat ţările europene despre discuţiile nucleare din Oman înainte ca Trump să le anunţe.

Rusia a declarat marţi că a eliberat 12 localităţi şi „peste 100 de kilometri" din regiunea sa frontalieră Kursk, controlată parţial de armata ucraineană, dar unde trupele ruse au revendicat în ultimele zile progrese importante.

Economie 2025-03-11 12:00:02

Guvernul britanic a declanşat măsuri de urgenţă, printre care eliberarea anticipată a unor deţinuţi şi amânarea unor procese, pentru a reduce supraaglomerarea închisorilor, informează miercuri Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-05-15 21:40:34

Încă 26 de cetățeni români vor fi evacuați, marți, din Fâșia Gaza, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE). În această dimineață, 86 de români au ajuns în țară, la bordul unei curse speciale, operate de către Compania Naţională TAROM.

Economie 2023-11-14 09:34:43

Selecţionata Braziliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Elveţiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Stadium 974 din Doha, într-un meci din Grupa G.

Economie 2022-11-28 20:46:31

Președintele Klaus Iohannis o va primi, vineri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu. Cei doi lideri de stat vor discuta despre sprijinirea Republicii Moldova și combaterea efectelor negative ale războiului din Ucraina asupra statului de peste Prut.

Economie 2022-07-28 12:58:16

Duminică, 21 ianuarie 2024, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 18 ianuarie, Loteria Română a acordat 20.739 de câștiguri în valoare totală de peste 1,59 milioane de lei.

Economie 2024-01-21 18:50:24

O rachetă Soiuz cu un echipaj format dintr-un american şi doi ruşi, în pofida tensiunilor cauzate de războiul din Ucraina, a decolat miercuri spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, informează AFP.

Economie 2022-09-21 17:39:01

O companie chineză urmează să realizeze cea mai mare investiție din istoria Ungariei, o fabrică de acumulatori în valoare de peste șapte miliarde de euro, a anunțat Levente Magyar, secretar de stat al Ministerului de Externe şi al Comerţului Exterior, responsabil pentru relaţia cu Parlamentul, potrivit Hirado.hu. China Contemporary Amperex Technology Co. Limited (CATL), cel mai mare producător de acumulatori din lume, va construi în Ungaria a doua sa fabrică din Europa, după cea din Germania.

Economie 2022-08-16 16:30:43