• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-20 19:16:00
  • Sursa:
Dupa politisti, militarii vor fi si ei scutiti de prevederile ordonantei-trenulet si vor beneficia de plata orelor suplimentare Imagine

Militarii vor beneficia și în 2025 de plata orelor suplimentare și a activității desfășurate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare, informează MApN într-un comunicat de presă. Anunțul vine după ce guvernul a aprobat joi o ordonanță de urgență care restabilește pentru militari drepturile salariale la nivelul lunii noiembrie 2024 și modifică astfel ordonanța-trenuleț adoptată de Executiv la finele anului trecut, care eliminase aceste drepturi.

„Conform prevederilor unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvernul României, în ședința de joi, 20 februarie, personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare vor beneficia, în anul 2025, de drepturile financiare prevăzute de legislația în vigoare la sfârșitul anului 2024 pentru munca efectuată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare, la nivelul aplicabil în noiembrie 2024”, se arată în comunicatul MApN.

De aceleași drepturi vor beneficia și angajaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care vor fi și ei plătiţi la nivelul din noiembrie 2024 pentru munca prestată în weekend, de sărbători legale şi ore suplimentare.

„În anul 2025, prin excepţie de la alin. (1), pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum şi pentru munca suplimentară, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, prestată peste programul normal de lucru de către aceste categorii de personal în cadrul activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României ori în situaţii de urgenţă, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare în luna noiembrie 2024”, prevede ordonanţa adoptată joi, care modifică aşa-numita ordonanţă-trenuleţ care a provocat nemulţumirea angajaţilor din MAI.

În luna ianuarie, polițiștii au protestat împotriva prevederilor ordonanței-trenuleț, nemulțumiți în special de faptul că nu mai beneficiau de plata acestor ore suplimentare.

Conform comunicatului MApN, drepturile financiare vor fi acordate personalului militar, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare, în cursul anului 2025, inclusiv pentru luna februarie 2025, în integralitate, pentru activitatea desfășurată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și pentru munca suplimentară prestată peste programul normal, în condiții operative sau neprevăzute, dacă nu poate fi compensată cu timp liber în termen de 90 de zile.

Ziua de 1 Martie este ziua în care femeile primesc mărțișoare, flori și felicitări de la cei care le prețuiesc. Și pentru că femeile pe care le apreciem pot fi la distanță, mesajele text - trimise prin Facebook sau WhatApp - sunt o bună modalitate prin care putem să le transmitem gândurile noastre bune, de Mărțișor.

Economie 2024-03-01 09:42:19

Aproape 14.000 de perechi de încălțăminte sport, în valoare de 6,4 milioane de euro, au fost confiscate, marți, în Portul Constanța. Încălțămintea, care purta denumirea unui brand internațional de lux, era fake și urma să fie comercializată în România de o firmă din Capitală. Este al doilea transport de încălțăminte contrafăcută descoperit în Port în doar două zile, scriu jurnaliștii de la Replica Online.

Economie 2023-09-13 17:16:09

Papa Francisc i-a ordonat arhiepiscopului Georg Gaenswein, secretar privat şi apropiat al regretatului papă Benedict al XVI-lea, să se întoarcă în Germania natală până la sfârşitul lunii iunie, fără a-i acorda nicio altă misiune, a anunţat joi Vaticanul, relatează Reuters.

Economie 2023-06-15 17:38:19

Încetarea focului din Marea Neagră, asupra căreia Ucraina și Rusia au convenit în negocierile cu SUA, poate fi monitorizată, în special, de reprezentanții țărilor rivarane Mării Negre. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a explicat de ce, la un briefing pentru jurnaliști vineri, relatează European Pravda. Zelenski a afirmat că regimul de încetare a focului din Marea Neagră impune monitorizarea respectării acestuia, pentru că „fără monitorizare nu este nimic de spus”.

Economie 2025-03-29 11:47:51

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a discutat cu ministrul Sănătății, Ligia Deca, despre introducerea Educaţiei pentru sănătate ca disciplină obligatorie în şcoli, în caz contrar afirmând că "nu o să progresăm în multe domenii", inclusiv când vine vorba de sarcini nedorite, informează Agerpres.

Economie 2023-03-28 13:13:54

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat joi că suspendă Comitetul Olimpic Rus „cu efect imediat”, după ce acesta a decis să treacă în subordinea sa cinci organizaţii sportive din regiunile ucrainene ocupate, a anunţat un purtător de cuvânt al CIO, scrie AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-10-12 18:11:52

25 de persoane au fost rănite după ce o navă s-a răsturnat într-un șantier naval din Edinburgh. Serviciul Scoțian de Ambulanță a spus că 15 persoane au fost duse la spital, iar 10 au fost tratate la locul incidentului. Potrivit autorităților, de vină pentru incident ar fi fost vântul puternic. 

Economie 2023-03-23 10:24:56

Un camion încărcat cu anvelope a luat foc în mers marți dimineață, iar focul s-a extins inclusiv la o pensiune și la mai multe mașini din zonă. Șoferul a reușit să iasă din cabină înainte să fie rănit, iar camionul a ars aproape în totalitate. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere. Traficul a fost îngreunat și s-a circulat pe o singură bandă.

Economie 2024-10-22 11:27:16