• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-15 13:31:05
  • Sursa:
Dupa ce si-a ucis iubita din gelozie, un barbat din Mures si-a sunat tatal ca sa marturiseasca ce a facut, iar apoi s-a sinucis Imagine

Poliţiştii şi procurorii din judeţul Mureş au demarat o anchetă, în urma unei crime care a fost urmată de o sinucidere. Într-o gospodărie din localitatea Valea au fost găsite două cadavre, transmite News.ro.

„La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, prin intermediul unui apel 112 s-a sesizat faptul că, la un imobil din comuna Vărgata, localitatea Valea, ar fi avut loc un omor urmat de un act de suicid. La locaţia indicată în apel poliţiştii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unei femei de 35 de ani şi al unui bărbat de 32 de ani, prezentând mai multe urme de plăgi produse cu un posibil obiect tăietor-înţepător la nivelul gâtului”, a transmis, luni, IPJ Mureş.

Sursa citată a precizat că personalul echipajului medical ajuns, de asemenea, la faţa locului a constatat decesul celor două persoane.

„Faţă de cele constatate, în cauză s-a constituit o echipă operativă, formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, poliţişti specializaţi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic, care au desfăşurat activităţile specifice de cercetare, pentru a se stabili cu exactitate starea de fapt şi succesiunea producerii evenimentului”, a mai precizat sursa citată.

Cadavrele au fost transportate la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor de deces.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, cercetările fiind preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

Potrivit presei locale, cei doi locuiau împreună de aproximativ cinci ani, iar după ce şi-a înjunghiat iubita bărbatul şi-ar fi sunat tatăl pentru a-i spune ce a făcut şi a-l anunţa că se va sinucide.

Din primele date, se pare că gelozia a dus la comiterea faptei.

Un meci de rugby din Champions Cup, dintre Toulouse şi Sale, a început cu aproximativ o jumătate de oră întârziere, duminică, după ce un paraşutist care făcea o demonstraţie înainte de partidă a rămas agăţat de acoperişul stadionului din Toulouse, relatează Reuters.

Economie 2025-04-06 21:13:36

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, vremea va fi caniculară cu temperaturi peste cele normale perioadei. 

Economie 2024-07-16 10:00:59

Rușii au lansat un nou val de drone kamikaze asupra Ucrainei. Cel puțin 45 de aparate de zbor au vizat Kiev și alte regiuni ale țării. Armata ucraineană a transmis că 40 dintre ele au fost distruse înainte să își atingă țintele. Atacul a venit la o zi după ce ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a vizitat o fabrică de drone din centrul Rusiei și a spus că producția a crescut semnificativ.

Economie 2024-02-11 09:26:51

Un cetăţean român în vârstă de 38 de ani a fost arestat preventiv, marţi, în Grecia, după ce a fost acuzat de provocarea unui incendiu, sâmbăta trecută în Rafina, în estul regiunii Attica. Suspectul neagă că ar fi provocat incendiul şi susţine că se afla în zonă deoarece încerca să îl stingă.

Economie 2024-07-04 00:29:15

Președintele Klaus Iohannis participă, luni și marți, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European. Liderii europeni vor discuta despre sprijinul acordat Ucrainei în războiul pornit de Rusia, dar și despre securitatea alimentară globală.

Economie 2022-05-30 08:40:57

Bălării cât statura unui om, haite de câini vagabonzi, gunoaie și o acută senzație de loc părăsit. Așa arată porturile României unde poposesc turiștii străini veniți cu navele de croazieră pe Dunăre. Infrastructura turistică aproape că lipsește cu desăvârșire și totul pare încremenit în timp. Am fi putut face bani frumoși din turismul dunărean însă autoritățile lâncezesc în nepăsare. Și ne mai mirăm că în loc să vină și să își cheltuiască banii la noi, europenii îi preferă pe alții. 

Economie 2024-07-04 07:00:49

Lipsa rachetelor de apărare antiaeriană a împiedicat Ucraina să contracareze săptămâna trecută atacul Rusiei care a distrus cea mai mare centrală electrică din regiunea Kiev, a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski.

Economie 2024-04-16 14:40:15

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a vorbit, la interviurile Digi24.ro despre situația cu clădirea Primăriei Generale, care este nerecepționată, deși administrația s-a mutat acolo din anul 2016, din timpul mandatului Gabrielei Firea. Nicușor Dan spune că sunt „extrem de multe restanțe pe care o să le reparăm în timp”. „Ce am încercat eu în această parte de mandat a fost să deschidem acele proceduri pentru a face acele investițiile uriașe pentru viitor. Dacă ar fi fost să ne ocupăm numai de trecut probabil că nu ne-ar fi ajuns un mandat numai ca să reparăm tot ce nu s-a făcut în anii ăștia”, a declarat primarul general pentru Digi24.ro.

Economie 2022-08-10 15:58:07