• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-17 12:24:34
  • Sursa:
Dupa ce s-a suparat ca Lisa Marie a scos-o din testament, Priscilla Presley a acceptat un compromis. "Toate partile sunt multumite" Imagine

Priscilla, văduva lui Elvis Presley, a acceptat un compromis în legătură cu testamentul fiicei lor, Lisa Marie, a anunţat avocatul familiei. Ea contestase documentul în instanţă deoarece nu fusese inclusă în succesiune.

Lisa Marie Presley, unica fiică a "regelui muzicii rock-and-roll" şi care a avut la rândul ei o carieră muzicală, a murit în 12 ianuarie 2023 la Los Angeles în urma unui stop cardiac, la vârsta de 54 de ani.

În timpul vieţii sale, Lisa Marie a deţinut controlul administrativ asupra "Graceland", celebra reşedinţă pe care tatăl ei o avea în Memphis, Tennessee, unde starul american a fost găsit fără semne vitale în august 1977. "Graceland" a devenit de atunci un loc de pelerinaj pentru fanii artistului.

Lisa Marie a numit-o în 2010 pe mama ei, Priscilla, în calitatea de co-administrator al averii sale impresionante, însă şi-a modificat testamentul în 2016 pentru a-şi lăsa averea primei sale fiice, actriţa Riley Keough, scrie Agerpres.

Priscilla Presley a contestat acel nou testament în ianuarie 2023. Potrivit avocaţilor, ea a descoperit modificările testamentare abia după moartea fiicei sale şi avea îndoieli despre autenticitatea semnăturii Lisei Marie Presley.

Marţi, avocatul văduvei, Ronson Shamoun, a anunţat în faţa unui judecător din Los Angeles că părţile au ajuns la un compromis. Niciun detaliu nu a fost însă divulgat despre acest acord. "Părţile familiale sunt mulţumite", a precizat avocatul în exteriorul tribunalului. Potrivit lui, părţile sunt acum "unite, împreună şi entuziasmate în legătură cu viitorul". Riley Keough este şi ea mulţumită că a pus capăt acestui litigiu, a declarat avocatul ei, Justin Gold.

Priscilla Presley, în vârstă de 77 de ani, a divorţat de Elvis Presley în 1973, punând capăt unei căsnicii care a durat şase ani.

"Ţin să precizez că nu a existat niciodată un proces intentat nepoatei mele mult iubite", a declarat văduva starului american într-un comunicat. "Ca familie, suntem bucuroşi că am rezolvat această problemă împreună", a adăugat ea, şi a cerut presei să respecte "viaţa privată a familiei, pentru a ţine doliu după Lisa Marie".

Riley Keough, în vârstă de 33 de ani, este o actriţă care s-a remarcat în superproducţia "Mad Max: Fury Road" şi, mai recent, în filmul independent "Zola".

Lisa Marie Presley a lăsat în urma ei alte două fiice, gemenele Harper şi Finley, născute pe 7 octombrie 2008. Ea a avut şi un fiu, Benjamin Keough, care s-a sinucis la vârsta de 27 de ani, pe 12 iulie 2020.

Guvernul de la Budapesta a criticat joi ca „inacceptabilă” decizia Comisiei Europene de a tăia accesul unor universităţi ungare la programul de burse Erasmus, afirmând că Ungaria a făcut reformele cerute de UE.

Economie 2023-01-12 15:02:09

Negocierile americano-ruse începute la Riad stârnesc o mare îngrijorare în multe părți ale Europei. Deși președintele american Donald Trump exclude o retragere completă a trupelor americane din Europa, serviciile de securitate și politicienii occidentali se tem că discuțiile între Rusia și SUA pot avea acest rezultat, potrivit informațiilor publicate miercuri de ziarul german BILD.

Economie 2025-02-20 17:13:32

Parlamentarii UDMR nu vor vota ordonanța pentru comasarea alegerilor. Guvernul subordonează administraţia publică locală intereselor politice dacă adoptă, în forma publicată, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, proiect de act normativ care poate fi declarat neconstituţional, a afirmat vineri liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, informează Agerpres.

Economie 2024-03-01 14:31:21

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat, luni, legat de proiectul bugetului de stat, că pentru anul 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe, menţionând că deficitul va fi „în jur de 5%”, scrie Agerpres.

Economie 2023-12-11 15:11:20

Nicole Kidman a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film, cea mai înaltă onoare a cinematografiei americane. 

Economie 2024-04-29 08:07:19

Horaţiu Potra, mercenarul care i-ar asigura paza lui Călin Georgescu, a declarat un venit de peste un milion de euro din activitatea sa de antreprenor, alături de o impresionantă colecție de terenuri, imobile și aur. El deține 75 de terenuri, 30 de imobile și 15 kilograme de lingouri de aur în valoare de peste 6 milioane de lei.

Economie 2024-12-09 15:56:11

Vremea se încălzește din nou, la finalul săptămânii temperaturile vor ajunge la medii de 17-18 grade, anunță meteorologii. Precipitaţiile vor predomina însă în cea mai mare parte a ţării, se arată în prognoza publicată de ANM pentru perioada 11-24 martie.

Economie 2024-03-11 17:13:00

Fostul ministru olandez al apărării, Kajsa Ollongren, consideră că lumea ar trebui să înceteze să se mai teamă de „liniile roșii” ale liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, deoarece acestea „există doar în capul nostru”, și ar trebui să învețe și din experiența militară a Ucrainei.

Economie 2024-09-27 20:46:21