• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-20 07:50:41
  • Sursa:
Dupa ce OPEC si Rusia au redus productia de petrol, Joe Biden le cere companiilor americane sa-si mareasca propria productie Imagine

Preşedintele Joe Biden a cerut miercuri companiilor americane să-şi crească producţia de petrol şi a confirmat că Statele Unite vor continua să-şi utilizeze rezervele strategice în încercarea de a stabiliza preţurile la pompă, comentează AFP.

Acest anunţ, într-un context electoral tensionat, intervine la două săptămâni după decizia, văzută ca o palmă diplomatică la Washington, luată de OPEC şi aliaţii săi, printre care Rusia, de a-şi reduce cotele de producţie a petrolului.

De teamă că acest lucru se va traduce printr-o creştere a preţurilor la carburanţi chiar înainte de alegerile intermediare din 8 noiembrie, cruciale pentru sfârşitul primului său mandat, Joe Biden a insistat asupra acestei probleme, conform Agerpres.

„Familiile suferă”, a spus el pe un ton grav, într-un discurs de la Casa Albă, conştient că inflaţia mare este pentru el un călcâi al lui Ahile, exploatat fără limită de rivalii săi republicani.

Este urgent să „creştem în mod rezonabil producţia americană de petrol”, a pledat preşedintele democrat. O creştere a producţiei interne care trebuie să aibă loc „fără a întârzia tranziţia noastră spre energii curate”, şi-a exprimat el dorinţa.

Joe Biden şi-a reiterat criticile la adresa anumitor jucători industriali din filiera hidrocarburilor.

„Profiturile rafinăriilor sunt duble faţă de cele obişnuite. Iar marjele distribuitorilor depăşesc norma cu peste 40%”, a scris el pe Twitter în urma conferinţei sale de presă.

Dar cea mai puternică măsură a fost, însă, confirmarea, miercuri, că Statele Unite vor vinde încă 15 milioane de barili de petrol din rezervele lor strategice, în încercarea de a reduce preţul aurului negru.

Această nouă vânzare, care va fi realizată în decembrie, constituie ultima tranşă a programului anunţat în primăvară de şeful statului american şi care prevedea eliberarea a 180 de milioane de barili în total pentru a face faţă creşterii preţurilor legate de invazia Ucrainei.

În paralel, preşedintele american intenţionează să pună în aplicare un mecanism de refacere a rezervelor strategice pe termen lung. Guvernul SUA va începe să cumpere ţiţei atunci când preţul barilului West Texas Intermediate (WTI), varietatea de referinţă americană, va scădea la un interval cuprins între 67 şi 72 de dolari.

Această măsură, menită să transmită un semnal clar pieţelor, urmăreşte, de asemenea, să încurajeze marile companii naţionale să-şi crească producţia.

Administraţia plănuieşte să negocieze contracte de cumpărare la un preţ convenit în prealabil, printr-un proces de licitaţie, ceea ce va limita riscurile asociate cu volatilitatea preţurilor, a explicat un responsabil guvernamental.

De la începutul lui septembrie 2021, Statele Unite au extras peste 212 milioane de barili din rezervele strategice, care sunt la cel mai mic nivel din iunie 1984. Niciodată un preşedinte nu a eliberat asemenea cantităţi de la crearea acestor rezerve în 1975.

Deşi a scăzut cu 22% faţă de vârful de la mijlocul lui iunie, preţul benzinei obişnuite rămâne cu 16% peste nivelul său de anul trecut în aceeaşi perioadă.

În ceea ce priveşte motorina, aceasta a scăzut doar moderat din iunie, din cauza stocurilor foarte reduse, şi costă în medie cu 50% mai mult decât acum un an.

Prioritatea noului guvern trebuie să fie sprijinirea economiei, a declarat luni preşedintele UDMR, deputatul Kelemen Hunor, care a atras atenţia asupra faptului că ne aflăm în mijlocul unei crize politice majore. „Este esenţial să reactiveze rapid instituţiile statului pentru a le pune în slujba oamenilor”, a mai spus el.

Economie 2024-12-23 19:24:31

Dacă Donald Trump va câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie, este de așteptat ca el să grăbească ritmul execuțiilor în cazul deținuților din sistemul penitenciar federal condamnați la moarte și, în acest fel, va pune în pericol viața unui bărbat de pe Death Row care susține de mult timp că este nevinovat, scrie The Guardian. Activiștii pentru drepturile omului se tem că un al doilea mandat al lui Trump la Casa Albă ar putea fi mai rău decât primul, atunci când au avut loc un număr record de execuții federale.

Economie 2024-10-16 07:00:05

Medicii anunță o nouă eră de depistare a cancerului, după ce un studiu a constatat că un simplu test de sânge ar putea depista mai multe tipuri de cancer la pacienți înainte ca aceștia să dezvolte simptome clare, informează The Guardian.

Economie 2022-09-12 14:58:49

Un tânăr de 23 de ani din Dâmbovița a fost reținut de polițiști pentru că a alimentat, în mod repetat, de la benzinării și a plecat fără să plătească. Ca să inducă în eroare polițiștii, șoferul a folosit numere de înmatriculare furate. În numai 4 nopți, tânărul a alimentat de 3.000 de lei din 6 benzinării, scrie Agerpres.

Economie 2023-12-06 16:23:59

Națiunea Navajo este una dintre cele mai sărace regiuni din Statele Unite. 13.000 de familii din zonă nu au rețea electrică și folosesc panouri solare pentru a alimenta ce este esențial: un frigider mic și câteva becuri. Anul trecut a fost declarată o urgență extremă de căldură deoarece temperaturile au ajuns să fie foarte ridicate în anumite părți, iar arșița continuă să lovească zona. Localnicii se luptă cu valurile de caniculă și se bucură atunci când au parte, pentru puțin timp, de aer condiționat, informează CNN.

Economie 2024-07-08 07:00:51

Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut joi partidelor politice să-şi suspende campania pentru alegerile europene programate pentru 8 iunie în ţară, la o zi după tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-05-16 14:28:51

Ministrul de externe israelian a anunțat marți că a început „un atac diplomatic împotriva Iranului”. Israel Katz a spus că a trimis scrisori către 32 de țări și a vorbit cu numeroși omologi pentru impunerea de noi sancțiuni Iranului.

Economie 2024-04-16 12:14:13

Parlamentul European a respins miercuri o moțiune de a se opune includerii energiei nucleare și a gazelor ca activități economice durabile din punct de vedere ecologic, transmite biroul de presă al legislativului european.

Economie 2022-07-06 15:10:01