• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-07 10:58:33
  • Sursa:
Dupa ce a taiat o geanta Chanel in semn de protest ca brandul i-a parasit tara, o vedeta din Rusia a fost pozata cu una identica Imagine

O vedetă din Rusia, model și star pe rețelele sociale, a pozat cu ceea ce pare că este o geantă Chanel, la 5 luni după ce a tăiat una identică în fața camerei, în semn de protest față de decizia brandului de lux de a-și închide magazinele din Rusia.

Victoria Bonya, care se află în Dubai în această perioadă, a postat pe Instagram pe 3 septembrie fotografia în care pare că are o geantă Chanel.

Victoria Bonya FOTO: Profimedia Images Deschide galeria foto

Victoria Bonya, care are peste 9 milioane de urmăritori pe Instagram, a fost una dintre persoanele cu notorietate din Rusia care au vorbit împotriva Chanel, după ce brandul și-a încetat operațiunile din Rusia, odată cu invazia în Ucraina. Bonya și alte vedete au acuzat Chanel, dar și alte mărci care au luat aceeași decizie, de „Rusofobie” și de discriminare, potrivit Insider.

„Dacă Chanel nu își respectă clienții, de ce trebuie să respectăm Chanel?”, a spus Bonya într-un videoclip de pe Instagram, postat pe 5 aprilie, în care tăia o geantă Chanel cu o foarfecă mare.

Pe 3 septembrie, Bonya a postat o fotografie cu ea într-o mașină, în Dubai. Comentatorii au observat rapid că geanta pe care o purta Bonya în imagine părea a fi o geantă Chanel neagră identică cu cea pe care o tăiase în clipul din aprilie.

„Nu ai tăiat geanta pe care o ai în fotografie?”, a întrebat un urmăritor. În alte comentarii, urmăritorii au ironizat-o destul de acid pe Victoria.

Într-o declarație pe care Bonya a postat-o pe Instagram pe 11 aprilie ea a spus că va scoate la licitație „toate” gențile Chanel și va oferi încasările „oamenilor care au nevoie mai mult în situația actuală”.

"Discriminarea Chanel față de clienții ruși pe baza naționalității este inacceptabilă. Când a devenit moda un instrument politic discriminatoriu împotriva naționalităților?", a spus ea, printre altele.

Magazinele Chanel sunt încă închise în Rusia, iar brandul a încetat să mai vândă produse consumatorilor ruși din afara țării, potrivit BBC. O serie de cetățeni ruși au scris pe rețelele sociale spunând că au fost refuzați la magazinele Chanel din alte țări.

Bonya postează de obicei conținut de modeling pe Instagram și are și un cont TikTok cu 450.000 de urmăritori, unde se filmează pregătindu-se pentru ședințe de modeling.

Vedeta s-a confruntat cu reacții puternice în mai, când a apărut pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Cannes. Potrivit presei tabloide, multe voci au spus că Bonya nu ar fi trebuit să fie invitată să participe la eveniment, amintind de câteva fotografii în care ea apare purtând un tricou și un costum de baie cu imaginea lui Putin, fotografii care au apărut în presa din toată lumea.

Însă un purtător de cuvânt al festivalului de film de la Cannes a spus că au fost înaintate invitații către „o serie” de instituții mass-media ruse care au susținut o „poziție anti-război”, dar nu a explicat în niciun fel prezența lui Bonya la festival.

Într-o serie de postări pe Instagram din luna mai, Bonya a spus că a fost „invitată” la festival, dar că a fost „discriminată” în timpul evenimentului, spunând că i s-a cerut să coboare de pe covorul roșu.

Coreea de Nord a criticat eforturile Seulului de a impune sancţiuni suplimentare Phenianului în urma lansărilor repetate de rachete, spunând că astfel de măsuri îi vor spori "ostilitatea şi furia", informează Reuters, citând agenţia de stat nord-coreeană KCNA.

Economie 2022-11-24 07:35:17

Izvorul fluviului Tamisa, situat în Anglia, s-a deplasat pentru prima dată în istoria cunoscută cu opt kilometri în aval, informează DPA.

Economie 2022-08-06 07:30:45

Kremlinul a anunțat luni că Rusia va numi un nou ambasador la Washington, respingând speculaţiile potrivit cărora relaţiile cu Statele Unite vor fi degradate la sfârşitul mandatului actualului trimis, Anatoli Antonov.

Economie 2024-10-07 14:25:09

Războiul în Ucraina "nu va avea niciun câştigător" și trebuie să înceteze, deoarece populația a plătit un preț foarte greu, a apreciat coordonatorul Naţiunilor Unite în această ţară vineri.

Economie 2022-06-03 13:38:36

ASUS reimaginează laptopul viitorului prin lansarea lui Zenbook 17 Fold OLED (UX9702), primul laptop cu ecran tactil de 17.3 inch care se pliază când este închis într-un laptop de doar 12.4 inch, mai mic decât o hârtie A4, facilitând transportul acestuia fără a compromite experiența de utilizare a unui laptop cu ecran mare.

Economie 2022-09-14 13:09:09

Un copil de trei ani a decedat, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs vineri pe DN 19 în localitatea Ciuperceni, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someş".

Economie 2024-05-17 17:04:09

Reprezentanţii REPER au transmis, joi, liderilor formaţiunilor parlamentare de opoziţie, cu excepția AUR, textul unei moţiuni de cenzură intitulată „Guvernul Ciolacu-Faliment = gaură bugetară, firme căpuşă de partid, batjocorirea bătrânilor. Demiterea guvernului PSD, urgenţă naţională”, transmite News.ro.

Economie 2023-09-21 15:35:23

Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul comis sâmbătă de un student de 21 de ani într-o şcoală din oraşul Wuxi din estul Chinei, au anunţat autorităţile, precizând că suspectul a fost arestat, relatează Reuters şi AFP.

Economie 2024-11-16 19:09:35