„Istoria Comunismului în România” ca disciplină obligatorie pentru liceu a fost introdusă în proiectul Legii învățământului preuniversitar. Cum ar fi arătat ultimii 33 de ani dacă istoria comunismului ar fi fost o disciplină obligatorie încă din 1990? Pentru unii ar putea fi o întrebare retorică și răspunsul ar indica, plecând de la punctul 8 al Proclamației de la Timișoara care, dacă ar fi fost adoptată și aplicată, ar fi interzis foștilor membri de partid și din Securitate să candideze la funcții publice vreme de 10 ani sau de trei legislaturi, că România ar fi evitat o tranziție lungă și dureroasă.
Pentru alții ar fi o invitație la reflecție și analiză pentru a încerca să afle în ce măsură noi românii am fi avut parte de alt traseu democratic, în ce măsură unele personaje publice ar fi avut același succes pe care l-au avut sau cum alți actori ar fi fost mai ușor acceptați de către electorat pentru deschiderea și valorile liberale și democratice pe care le-au propus, dar nu au cunoscut atât succes pe cât ne-am fi dorit.
Mai departe, pentru o a treia categorie este posibil ca întrebarea să aibă un alt răspuns și să își imagineze că un asemenea instrument precum istoria comunismului ca disciplină obligatorie în liceu nu ar fi adus modificări semnificative și că structura vieții democratice și civice românești nu ar fi fost influențată, prin urmare fie am fi învățat despre comunism la școală, am fi fost astăzi în aceeași situație.
Sigur, dacă am amintit la început despre atât de discutata lustrație propusă de Proclamația de la Timișoara, trebuie să mai remarcăm și răspunsul celor care s-au opus acesteia din răsputeri și care, nu este dificil să ne imaginăm, au convingeri de beton că o asemenea disciplină obligatorie pentru elevi - să afle ce a făcut 45 de ani de comunism bunicilor și părinților lor și țării în care trăiesc - ar fi fost chiar mai dăunătoare României.
Acum s-ar putea să fie prea târziu, asta ar putea fi o cu totul altfel de luare de poziție, dar nu ar fi decât o altă formă de refuz. Totuși, suntem la o distanță de 17 ani de la condamnarea oficială a comunismului ca regim ilegitim și criminal. Avem toate motivele posibile să introducem în școli o stare de normalitate și să-i lăsăm pe copiii acestei țări să știe ce s-a întâmplat în țara lor în ultima jumătate a secolului trecut.
Este mai mult decât suficient că 33 de promoții școlare nu au avut parte de lecții profesioniste cu privire la perioada istorică recentă care și-a pus atât de drastic amprenta asupra prezentului. Toate aceste promoții au fost lipsite de informațiile elementare sistematizate cu privire la aproape cinci decenii din istoria în care s-au format și s-au maturizat bunicii sau părinții, așa că s-au rezumat să afle despre comunism lucruri din perspective personale, lipsite de analitică și incoerente sau inconsecvente.
Dar, dacă plecăm de la premisa că „totul pleacă de la educație” atunci când dezbatem neajunsuri ale vieții noastre publice, atunci nu putem să nu observăm că o istorie a comunismului învățată la școală ar fi oferit o direcție mai luminoasă multor destine, ar fi curățat viața publică de impostorii lumii vechi și diversioniști obscuri și opaci, românii ar fi fost mai degrabă sceptici să ofere poziții publice unor demagogi jenanți, de un naționalism grosier sau unor antisemiți nefrecventabili.
O istorie a comunismului în școli ar fi scos la suprafață faptul că indiferent de cât de nobile or fi fost idealurile doctrinare, în fapt, liderii de partid s-au turnat, s-au trădat, s-au ucis și s-au bătut ca în cele mai înapoiate civilizații, că delațiunea era un mijloc de a înainta în carieră mult mai important și mai eficient decât meritele profesionale sau personale. Ar fi învățat că japca, furtul la scară mare și raptul au fost metodele prețuite de comuniști și nu concurența onestă, nu munca cinstită sau omenia. Ar mai fi aflat că tortura, umilirea constantă și crima derizorie și apoi nesocotirea oamenilor inclusiv după moarte, acestea erau de asemenea parte a arsenalului comun de practici comuniste. Toate acestea fie s-au menținut pe parcursul celor patru decenii și jumătate de monopol comunist în România, fie s-au transformat cu timpul, dar metamorfoza lor nu a schimbat grosolănia, cinismul și natura criminală a acțiunilor comuniștilor.
33 de promoții de elevi români ar fi aflat la timp despre toate acestea și ar fi avut la îndemână instrumentele de analiză necesare pentru a lua alte decizii cu privire la valorile pe care să le promoveze. Pentru că, nu trebuie să ne mințim, aici despre acest lucru este vorba, despre ce valori vrem să cultivăm, în ce direcție vrem să mergem, dacă ne lăsăm disecați de minciună și dezinformare, dacă vom fi victime ale agresiunii publice a unor demoni ai trecutului sau vom instala ordinea cu ajutorul unor valori pe care le fixăm la timp.
România ar fi avut, aproape sigur, o clasă politică mai aleasă, mai curată și un electorat mai greu de păcălit. România ar fi ales mai repede și mai bine să facă lucruri bune, investiții de calitate, ar fi trimis la plimbare tot felul de demagogi și populiști găunoși. Românii ar fi fost mai repede legați de un sistem de valori democratic, de nevoia de a fi liberi și de capacitatea de a combate formele tot mai agresive de falsificare a trecutului.
Sociopați și criminali precum Alexandru Vișinescu sau Ion Ficior și mulți alții ca ei nu ar fi huzurit cu pensii uriașe până la finalul vieții și ar fi fost judecați mult mai rapid. Nicolae Pleșiță sau criminalii disidentului Gheorghe Ursu poate că ar fi fost, de asemenea, judecați la timp. Turnătorii odioși nu și-ar fi construit în continuare cariere publice după 1989 cu atât de mare ușurință dacă am fi aflat cu toții încă de pe băncile școlii care le erau metodele. Viața noastră publică ar fi fost mai curată și mai prosperă.