• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-26 18:21:11
  • Sursa:
Dumitru Buzatu a fost suspendat din functia de presedinte al Consiliului Judetean Imagine

Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a semnat, marţi, ordinul de suspendare din funcţie a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru luare de mită.

„Astăzi am primit notificarea de la Tribunalul Vaslui prin care ne anunţau că au acceptat propunerea procurorului de arestare preventivă pentru 30 de zile, drept pentru care am emis ordinul de suspendare a activităţii domnului Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui. Din câte am discutat cu colegii, nu a mai existat până acum un astfel de ordin şi sper să fie ultimul de genul acesta pe care îl semnăm, pentru că nu-şi doreşte nimeni să se întâmple astfel de lucruri. E o pată pe obrazul judeţului nostru, dar de fiecare dată când va trebui, vom face acest lucru fără niciun fel de procese de conştiinţă”, a declarat, pentru Agerpres, prefectul judeţului Vaslui.

Daniel Onofrei a precizat că din punct de vedere legal au fost respectate procedurile, chiar dacă decizia Tribunalului Vaslui a fost contestată de Dumitru Buzatu, iar Curtea de Apel Iaşi urmează să dea un verdict în acest sens.

„Acea contestaţie nu intervine peste actul de suspendare. Din punct de vedere legal, odată ce a fost decisă măsura arestului preventiv, dumnealui este în imposibilitatea exercitării atributului de preşedinte al CJ. Nu putem bloca activitatea unei instituţii luând în calcul orice fel de măsură de apărare sau la care poate recurge dumnealui. Dacă justiţia consideră că s-a înşelat, oricând dumnealui îşi poate relua activitatea. Ordinul este de suspendare, nu de încetare”, a menţionat prefectul Daniel Onofrei.

Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri a cărei societate efectua lucrări la drumul strategic Bârlad - Laza - Codăeşti.

Dumitru Buzatu a contestat măsura arestului preventiv, contestaţia urmând să fie analizată, miercuri, 27 septembrie, de Curtea de Apel Iaşi.

Un schelet a fost găsit sâmbătă după-amiază într-o fermă părăsită din zona Castelplanio, în provincia Ancona, Italia. Anchetatorii bănuiesc că ar putea fi al Andreei Rabciuc, campioana de tir, dispărută în martie 2022. Testele ADN vor stabili dacă este așa.

Economie 2024-01-22 12:53:59

Man United a învins în meciul cu FCSB, disputat joi seara pe Arena Națională, scor final 0 -2.  FCSB a întâlnit Manchester United în ultima etapă a grupei principale din Europa League. Campioana României și-a adjudecat calificarea în play-off-ul competiției

Economie 2025-01-31 00:03:39

Republica Moldova se va retrage din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente (CSI) până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, a anunţat joi seara preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu. 

Economie 2023-06-23 11:18:05

Meteorologii au emis două alerte de vreme rea, care vizează toată țara. Vor intra în vigoare două avertizări - cod galben și cod portocaliu - de ploi și vijelii.

Economie 2022-05-28 13:22:40

O importantă masă de particule solare se lovesc, joi, de Pământ, putând declanşa o „severă” furtună geomagnetică de clasa G4, conform unei alerte emise de Administraţia Naţională pentru Oceane şi Atmosferă (NOAA), transmite Live Science, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-10-10 15:06:48

Pe rețelele sociale a fost publicată o înregistrare video care arată distrugerea a două mașini blindate (vehicule de luptă ale infanteriei) ruse, care sunt lovite precis de către militarii ucraineni din trupele speciale. Imaginile dramatice au fost filmate zilele trecute pe frontul sudic din Ucraina.

Economie 2022-11-12 09:44:46

O asistentă medicală din Deva este acuzată de furt calificat, după ce ar fi sustras mai multe bunuri din casa unor pacienți. Femeia se împrietenea cu pacienții în vârstă, apoi se oferea să îi ajute în schimbul unor sume de bani. Așa ajungea în casa lor și acționa, arată ancheta poliției.

Economie 2023-06-16 14:25:42

Un șofer din Bacău a fost reținut de polițiști și s-a ales cu sancțiuni record, după ce o serie de infracțiuni în traficul rutier.

Economie 2023-03-08 15:10:21