Şoferii care nu au putut ajunge la Constanţa nici pe drumul vechi au cerut ajutorul localnicilor din Drajna, care i-au găzduit peste noapte. Alţii au dormit într-o sală de sport din comună. Pe saltele vechi, aşezate direct pe podea, dar cel puţin la căldură. Abia după două zile şi-au putut continua drumul.
Autorităţile au deblocat circulaţia pe vechiul drum spre mare după aproape trei ore. Au venit şi ajutoare, însă prea puţin a contat.
Şoferii care s-au aventurat pe drumul vechi spre Constanţa, în ciuda faptului că a fost închis, şi-ar putea pierde permisele de conducere, au declarat poliţiştii.
