• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-02 16:28:41
  • Sursa:
Drula cere convocarea Parlamentului in sesiune extraordinara pentru rediscutarea Legii pensiilor speciale Imagine

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a acuzat, miercuri, PSD şi PNL că „salvează pensiile speciale cu mâna Curţii Constituţionale” şi a solicitat convocarea Parlamentului, în sesiune extraordinară, pentru a fi rediscutată legea declarată neconstituţională de CCR, conform unui comunicat al USR citat de Agerpres.

„Republica specialilor. La asta asistăm zilele acestea. Vor să bage mâna în buzunarul cetăţenilor, al firmelor, al mediului privat, al antreprenorilor, al celor care desfăşoară activităţi independente, al tuturor contribuabililor pentru a finanţa stilul de viaţă al specialilor. Am aflat astăzi de la Curtea Constituţională că pensiile speciale ale magistraţilor trebuie să rămână. Nu e nicio surpriză. Preşedintele CCR, Marian Enache, este un pesedist de frunte, fostă mână dreaptă a lui Ion Iliescu, şi, practic, domnul Ciolacu de la Guvern a servit această falsă desfiinţare a pensiilor speciale - aşa cum USR a avertizat - numai ca CCR să o întoarcă repede în Parlament”, a declarat Drulă.

Potrivit USR, un prim efect al reîntoarcerii în Parlament a Legii privind pensiile speciale îl reprezintă "blocarea" fondurilor din PNRR.

„Pentru a acoperi cheltuielile în creştere cu specialii, PSD şi PNL se pregătesc să îngroape economia românească şi să-i afunde pe români şi mai tare în sărăcie”, a transmis USR.

În opinia lui Drulă, premierul Marcel Ciolacu nu taie nicio cheltuială. „La Guvern, domnul Ciolacu lansează perdele de fum. Chipurile, taie cheltuieli. Nu taie nicio cheltuială, totul rămâne aşa cum a fost. Să luăm reducerea cu 20% a numărului de secretari de stat. Sunt cei 20% de secretari de stat în plus pe care i-au adus chiar ei. Şi, pentru că UDMR a fost scoasă de la guvernare, rămân nişte posturi vacante. Să luăm şi desfiinţarea unor sute de mii de posturi vacante. Păi, alea nu ne costă, dacă sunt vacante. De fapt, nu se taie nimic sau aproape nimic pe partea de cheltuieli”, a mai afirmat Drulă.

Liderul USR a adăugat că PSD şi PNL introduc „noi impozite, taxe şi dări peste noapte”. „Consumă toţi banii pe care-i iau de la cetăţeni şi mediul privat, iar când îi termină nu le trece nici prin cap să strângă cureaua, să se uite unde au greşit, să facă reforme, să reducă cheltuielile, risipa şi jaful de la stat. Singura idee obsesivă a PSD - susţinut de PNL, un partid fals liberal - este să crească taxele, să ia mai mulţi bani şi să distrugă economia. Ne vom opune cu toată forţa în Parlament, în stradă şi vom merge anul viitor la alegeri cu un mesaj că România are nevoie de politici care să stimuleze economia, de bună cheltuire a banului public, de cumpătare, de oprire a jafului, de politici cu adevărat de dreapta”, a susţinut Cătălin Drulă.

A fost alertă luni, în jurul prânzului, într-un liceu din Cluj-Napoca. 1.600 de elevi și profesori au fost evacuați din clădire, după ce alarma de incendiu a școlii s-a declanşat. Ajunși la intervenţie, pompierii au constatat că senzorii au detectat, de fapt, fumul rezultat în urma unor lucrări de renovare.

Economie 2022-12-12 15:28:06

Mick Jagger a afirmat într-un interviu publicat recent de Wall Street Journal că cei opt copii ai săi nu au nevoie de 500 de milioane de dolari pentru a trăi bine, sugerând că şi-ar putea dona averea, relatează CNN.

Economie 2023-09-30 11:48:56

Premierul italian Giorgia Meloni îl dă în judecată pe solistul trupei Placebo, Brian Molko, pentru defăimare, după ce a numit-o fascistă şi rasistă în timpul unui concert la Torino luna trecută, relatează presa italiană, potrivit News.ro.

Economie 2023-08-04 09:16:52

Un accident în lanț cu cinci mașini implicate a avut loc în urmă cu câteva momente în zona localității Medgidia. Au fost implicate 25 de persoane, dintre care 5 minori, iar traficul a fost restricționat pe a doua bandă. 

Economie 2024-08-01 10:07:53

Acţiuni de propagandă politică, precum cea desfăşurată de reprezentanţii AUR la deschiderea anului universitar, încalcă nu doar prevederi legale, ci şi principii ale democraţiei, a transmis, miercuri, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Economie 2023-10-04 12:22:29

Cel puțin 12 persoane au fost ucise și peste 200 au fost rănite după cutremurul puternic care a afectat ieri mare parte din Pakistan și Afganistan.

Economie 2023-03-22 08:22:43

Două rachete israeliene au lovit duminică dimineaţă clădirea principală a unui spital din Gaza, distrugând departamentul de urgenţă şi recepţia şi deteriorând alte structuri, au declarat medicii, citaţi de Reuters, potrivit News.ro.

Economie 2025-04-13 07:56:41

David Beckham se ţine iar de glume. Fostul jucător de la Manchester United a ironizat-o din nou pe soţia sa, Victoria, şi presupusele origini modeste ale acesteia, într-o postare pe Instagram de Revelion. În fotografia încărcată pe rețeaua socială, Beckham apare la masă, la luxosul restaurant Ritz, împreună cu soţia şi socrii săi, iar în descrierea imaginii a precizat: "doar un prânz normal de Revelion la Ritz. Victoria Beckham este foarte muncitoare. Soacra şi socrul meu au venit cu Rolls". 

Economie 2024-01-02 15:08:45