• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-10 18:02:37
  • Sursa:
Doua trenuri incarcate cu materiale combustibile au fost la un pas sa se ciocneasca in Gara Sighisoara. Unul dintre mecanici adormise Imagine

Două trenuri de marfă care transportau materiale combustibile au fost la un pas să se ciocnească frontal în gara Sighișoara, după ce unul dintre mecanici a adormit și a trecut peste un macaz, scrie clubferoviar.ro. Incidentul a avut loc joi dimineață, însă nu a fost raportat imediat.

Valentina Vasile, reporter Digi24: "Unul dintre trenuri transporta combustibil, iar celălalt îngrășăminți chimici. Unul dintre mecanici adormise și consumase înainte băuturi alcoolice. Marfarul pe care acesta îl conducea depășise semnalul roșu care ordona oprirea, a trecut peste un macaz și a continuat drumul. Din fața sa venea un alt marfar. Autoritatea de Siguranță Feroviară ne-a transmis că ambii mecanici de tren au frânat și în acest fel s-a evitat coliziunea. De menționat este că incidentul feroviar a avut loc la ora 4 dimineața și nu a fost transmis de către compania CFR Infrastructură pe scară ierarhică. Aceasta a raportat incidentul către structurile competente de cercetare abia 12 ore mai târziu. Acest lucru a făcut mai dificilă colectarea informațiilor și a probelor pentru a se stabili cauzele incidentului".

Potrivit clubferoviar.ro, mecanicul care a adormit avea sistemul de protecție INDUSI izolat. Acest sistem are rolul de a nu permite unei locomotive să depășească semnalul pus pe roșu.

Trenul, care aparține OTF Grup Feroviar Român SA a trecut peste macaz și a intrat pe lina în care venea din sens opus trenul OTF CER-Fersped SA, ce urma să tragă în stația CF Sighișoara, la lina 4.

Valentina Vasile, reporter Digi24: "Am contactat compania CFR Infrastructură pentru un punct de vedere, nu am primit până în acest moment un răspuns, cert este că acum Agenția de Investigare Feroviară Română ne-a transmis că a început o investigație pentru a stabili cine este vinovat. De luni, săptămâna viitoare, se vor face inspecții la toți operatorii de transport marfă din țară pentru a se stabili dacă există neconformități cu privire la modul în care aceștia țin sub control riscurile în activitatea pe care o desfășoară pe calea ferată".

Potrivit clubferoviar.ro, cele două trenuri, care transportau motorină și îngrășământ chimic, aveau, împreună, o cantitate de materiale combustibile mult mai mare decât camionul care transporta azotat de amoniu care a explodat la Mihăilești, în 2004, provocând moartea a 18 persoane.

Statele europene discută cum să consolideze sprijinul militar acordat Republicii Moldova, în condiţiile în care aceasta se confruntă cu eforturile de "destabilizare din ce în ce mai agresive" din partea Rusiei, a declarat joi purtătorul de cuvânt adjunct al Ministerului francez de Externe, citat de Reuters, informează News.ro.

Economie 2024-03-01 10:54:02

"Politica de construcţie a forţei nucleare a RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) a devenit permanentă în calitate de lege fundamentală a statului, pe care nimeni nu are voie să o încalce", a declarat liderul Kim Jong-un, în cadrul unei reuniuni a Adunării Populare, care a avut loc marţi şi miercuri, relatează agenţia de presă de stat KCNA.

Economie 2023-09-29 22:17:37

NATO reprezintă „o ameninţare” pentru Rusia, a transmis miercuri Kremlinul, în condiţiile în care Alianţa Nord-Atlantică a lansat săptămâna trecută cele mai ample exerciţii militare de la încheierea Războiului Rece, numite „Steadfast Defender 2024”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-01-31 18:50:52

Reprezentanți ai guvernelor din Germania și Franța se retrag la Hamburg pentru două zile, într-o întâlnire fără precedent, în încercarea de a repara „motorul UE” care a început să scârțâie, în principal din cauza antipatiei dintre Scholz și Macron, transmite Reuters.

Economie 2023-10-09 10:58:14

Poliţia Română anunţă destructurarea celei mai mari reţele de distribuţie de canabis din zona Moldovei, care acţiona din 2022 şi care vindea droguri în municipiile Iaşi, Bucureşti, Suceava şi Cluj-Napoca. Mai mulţi membri ai grupării au fost prinşi în luna martie, acum fiind arestaţi preventiv şi cei doi lideri.

Economie 2023-07-12 19:08:36

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila susţine că nici zahărul, nici alcoolul nu sunt dăunătoare organismului, în cantități reduse.

Economie 2025-06-07 14:06:16

FCSB a terminat la egalitate cu FC Nordsjaelland în preliminariile Europa Conference League. Farul Constanţa a învins joi, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia estonă Flora Tallinn, iar Sepsi OSK a încheiat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1, meciul cu echipa kazahă Aktobe, în prima manşă a turului al treilea preliminar din Conference League.

Economie 2023-08-11 00:25:42

Președintele american Joe Biden a spus că ia în considerare reducerea unor taxe asupra bunurilor chinezești, în același timp cerând OPEC să crească producția de petrol. Aceasta în condițiile în care liderul de la Casa Albă se confruntă cu un val de inflație care îi dăunează din punct de vedere politic, transmite Reuters.

Economie 2022-05-23 11:10:10