• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-24 22:58:29
  • Sursa:
Doua treimi din traseul Via Transilvanica pot fi explorate cu Google Street View Imagine

Aproape 900 de kilometri din cei peste 1.400 pe care se întinde Via Transilvanica pot fi „exploraţi” virtual prin aplicaţia Street View, începând din această toamnă, au anunţat, marţi, într-un eveniment oficial, reprezentanţii Google România, conform Agerpres.

Traseul Via Transilvanica porneşte din Bucovina, de la Putna, străbate Transilvania şi se încheie la Drobeta-Turnu Severin, pe malul Dunării.

Potrivit unui comunicat de presă al Google, transmis Agerpres, două treimi din acest traseu sunt fotografiate şi accesibile în Google Street View. Astfel, un călător virtual pe Via Transilvanica se poate opri la Mănăstirea Suceviţa - monument aflat pe lista UNESCO World Heritage Sites, poate face un tur al Castelului Teleki de la Posmuş sau poate vizita oraşul antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

De asemenea, pe Via Transilvanica te poţi „plimba” virtual prin pădurile dese ale Bucovinei sau pe pajiştile din zona Viscri, să treci pe lângă o turmă de oi sau să te opreşti să admiri Râpa Roşie de lângă Sebeş. În plus, cu un simplu click ajungi în satul Inlăceni, unde poţi savura un moment de linişte în biserica unitariană, treci prin sate abandonate sau explorezi sate tradiţionale, precum Poiana Negri sau Obârşia Cloşani. Mai mult, te poţi opri la una dintre afacerile locale care oferă servicii de ospitalitate călătorilor pe Via Transilvanica şi care pot fi găsite pe Google Maps pe traseu, cum ar fi casa tradiţională transilvăneană din comuna Axente Sever.

„Temelia pe care s-a construit Via Transilvanica înseamnă un univers rural şi un patrimoniu natural excepţional, trecând prin 2000 de ani de istorie, cultură şi diversitate. Parteneriatul cu Google este absolut firesc, căci prezenţa pe Street View şi Google Maps oferă acestui proiect o deschidere către toate persoanele conectate la internet. Fiecare poate să-şi construiască propria lui vizită pe Via Transilvanica. Oricât de mult am face noi ca Via Transilvanica să fie atractivă, ea va exista şi va prospera atâta timp cât va fi vizitată şi bătută de cât mai mulţi drumeţi, din cât mai multe colţuri ale lumii”, a transmis Alin Uşeriu, fondator şi preşedinte Tăşuleasa Social.

Pentru preluarea imaginilor panoramice de pe Via Transilvanica a fost utilizat un triciclu dedicat unor astfel de proiecte, de tipul „recumbent bike”, echipat cu o instalaţie pe care se montează camera panoramică. Tot procesul de fotografiere a durat aproximativ o lună şi s-a derulat în perioada august - septembrie 2023.

„De peste 10 ani, Google Street View ajută oamenii să exploreze virtual locuri incredibile din România, de la Transfăgărăşan şi faimosul Castel Bran, la canalele Deltei Dunării sau sălile Salinei Turda. Cu acest nou proiect, invităm pasionaţii de drumeţii, natură, cultură şi istorie să pornească într-o călătorie digitală de-a lungul României, pe Via Transilvanica. Cei de la Tăşuleasa Social au creat ceva special, un drum care uneşte şi aduce în prim plan locuri, oameni şi poveşti autentice. Street View poate fi primul pas pe care viitorul drumeţ pe Via Transilvanica îl face către pădurile Bucovinei sau pajiştile din Terra Saxonum”, a declarat Elisabeta Moraru, director de ţară la Google România.

În perioada următoare, ruta Via Transilvanica urmează să fie publicată pe Google Maps sub forma de „hiking trail”.

Procesul de digitalizare a traseului Via Transilvanica şi de încărcare a acestuia pe Google Maps este realizat cu sprijinul companiei Globema, partener Premier Google Cloud şi partener Premium Google Maps în România.

Via Transilvanica este un proiect al Asociaţiei Tăşuleasa Social, iniţiat în anul 2018, cu scopul de a pune în valoare bogăţiile cultural-istorice şi naturale ale României. Traseul este destinat tuturor iubitorilor de drumeţie, natură şi sport, care îl pot străbate la pas, cu bicicleta ori călare.

La finalul lunii septembrie, Via Transilvanica a câştigat Premiul Publicului la ediţia 2023 a European Heritage Awards, eveniment organizat de Europa Nostra, cea mai mare şi importantă reţea dedicată patrimoniului din Europa, în parteneriat cu Comisia Europeană.

1995 ACCIDENTUL LUI SUPERMAN

Economie 2024-05-27 08:34:41

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea, marţi, consultări politice cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, cu prilejul vizitei pe care înaltul oficial american o efectuează în România.

Economie 2022-11-27 10:43:46

Sute de oameni au cerut demisia premierului israelian Benjamin Netanyahu, în cursul unei manifestaţii care s-a desfăşurat sâmbătă seara, în faţa locuinţei acestuia din Ierusalim, a relatat duminică The Times of Israel, citat de dpa, transmite Agerpres.

Economie 2023-11-05 14:40:40

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, vineri, că a vizitat regiunea Sumî, la graniţa cu Rusia, şi s-a întâlnit cu soldaţi care participau, de cealaltă parte a graniţei, la ofensiva lansată din august în regiunea rusă Kursk, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-10-04 22:25:34

Rusia a decis să reimpună restricții asupra mișcărilor de capital pentru a ține rubla sub control. Decretul semnat de președintele Vladimir Putin prevede o serie de restricții pentru firmele exportatoare. Numele acestora e ținut secret, transmit Reuters și Bloomberg.

Economie 2023-10-12 11:54:39

Prim-ministrul palestinian, Mohammad Shtayyeh, a izbucnit în lacrimi în timpul unei conferințe, în timp ce vorbea despre copiii uciși în Fâșia Gaza, potrivit Sky News.

Economie 2023-11-07 13:41:15

Jannik Sinner, numărul unu mondial la tenis, care este suspendat trei luni pentru dopaj, a declarat într-un interviu difuzat sâmbătă că sancţiunea a fost „un pic nedreaptă”, el recunoscând în acelaşi timp că „ar fi putut fi mult mai rău”, relatează AFP.

Economie 2025-04-05 18:20:37

Începând cu data de 18 ianuarie, autobuzele liniilor 116, 141, 232, N10 și N112 vor circula pe calea de rulare a tramvaielor pe Șoseaua Olteniței, între Bulevardul Constantin Brâncoveanu și Piața Eroii Revoluției, anunță TPBI. Măsura a fost luată pentru a fluidiza circulația mijloacelor de transport public, în special în zona intersecției cu Strada Șura Mare.

Economie 2025-01-16 16:29:00