Două manifestații de susținere a lui Călin Georgescu, organizate de ziua fostului candidat la alegerile prezidențiale, au avut loc, miercuri, în București, în locuri diferite. Peste 1.000 de persoane s-au strâns de la prânz în Piața Constituției, unde au cântat „La mulți ani”, au strâns semnături pentru „turul 2 înapoi” și chiar i-au adus cadouri lui Călin Georgescu. La ora 16.00, o manifestație, organizată de AUR, a început la sediul AEP, de unde oamenii au plecat în marș spre Piața Victoriei. Acolo, în fața Guvernului, s-au adunat peste 1.000 de oameni, în timp ce de la Constituției au refuzat să se alăture. „Nu avem ce face acolo, nu suntem oi”, a spus un organizator. Călin Georgescu nu a fost prezent la niciun eveniment. A mers astăzi însă la secția de poliție, conform controlului judiciar, dar nu a făcut nicio declarație.
ACTUALIZARE 22.30: Jandarmeria Bucureşti a precizat că la manifestarea din Piaţa Constituţiei a fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală şi au fost date şase sancţiuni contravenţionale.
Astfel, jandarmii au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.
De asemenea, au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 700 de lei.”Cu privire la manifestaţia din Piaţa Victoriei (cu plecare în marş de la Autoritatea Electorală Permanentă) nu au fost înregistrate încălcări ale cadrului legal în vigoare”, a transmis sursa citată.
ACTUALIZARE ora 19.55: Cei mai mulți protestatari au plecat din Piața Victoriei, transmite reporterul Digi24.ro, după aproape trei ore de la începutul manifestației.
La fel, în Piața Constituției mai sunt doar câteva persoane la această oră, potrivit imaginilor Digi24.
ACTUALIZARE ora 19.20: Mai mulți oameni au început să plece din Piața Victoriei, după aproape două ore de la începutul manifestației.
În același timp, în Piața Victoriei, a fost adus un tort uriaș tricolor, pe care era scris mesajul „turul doi înapoi”:
ACTUALIZARE ora 18.45: George Simion se află și el la protestul din Piața Victoriei, une a salutat manifestanții.
La un moment dat, oamenii i-au scandat numele. La fel, ei au strigat și numele lui Călin Georgescu și au cântat „La mulți ani”, așa cum au făcut și cei din Piața Constituției.
Numărul manifestanților a mai scăzut însă, după ce a început să plouă, a observat reporterul Digi24.ro.
ACTUALIZARE ora 18.10: Un bărbat pe numele căruia era emis un mandat de aducere a fost depistat la mitingul de susţinere a lui Călin Georgescu din Piaţa Constituţiei, a transmis Jandarmeria, într-un comunicat, în care a precizat că acesta a fost dus la secția de poliție.
Totodată, din mulțime a fost ridicat și un om care avea un steag tricolor pe care erau inscripţionate simboluri şi însemne legionare.
ACTUALIZARE ora 18.00: Traficul este blocat complet în fața Guvernului din cauza numărului ridicat de participanți de la mitingul AUR. Numărul manifestanților de la protestul din Piața Victoriei continuă să crească. Oamenii scandează „Libertate” și flutură steagurile României.
ACTUALIZARE ora 17.30: Aproximativ 1.000 de oameni se află la manifestația organizată la îndemnul AUR, însă numărul celor prezenți continuă să crească, observă reporterul Digi24.ro. „Tre să vină și județele”, au spus mai mulți oameni aflați la protest.
În acest timp, a fost oprită circulația pe un sens de pe Bd. Lascăr Catargiu.
ACTUALIZARE ora 16.46: Mulți dintre cei aproximativ 200 de manifestanți aflați în fața sediului AEP, în Centrul Vechi, au plecat spre Piața Victoriei, acolo unde este anunțat, de la ora 17.00, un protest organizat de AUR.
În acest timp, cei mai mulți oameni se află în Piața Constituției, în jur de 1.200, potrivit reporterului Digi24, unde are loc o manifestație neautorizată. De altfel, unul dintre organizatori le-a spus oamenilor aflați acolo că „cei care se duc în altă parte nu sunt cu inima la Călin Georgescu”.
„Nu avem ce face în Victoriei. Nu suntem oi, să stăm acolo în țarc. Toți susținătorii lui Călin Georgescu trebuie să fie aici. Dacă se duc în altă parte, nu sunt cu inima la Călin Georgescu”.
Vedeți mai jos imagini de la protestul neautorizat din Piața Constituției, realizate de fotoreporterul Inquam Photos, Octav Ganea:
Mii de persoane îl sărbătoresc pe Călin Georgescu, care împlinește astăzi 63 de ani, în Piața Constituției, cerând reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Deschide galeria foto
ACTUALIZARE ora 16.30: Aproximativ 200 de oameni se află în fața sediului Autorității Electorale Permanente.
ACTUALIZARE ora 16.15: Manifestanții au cântat din nou „La mulți ani” pentru Călin Georgescu.
De altfel, o femeie a adus și un tablou pentru acesta pe care l-a pus la duba organizatorilor.
Cei mai mulți dintre cei aflați în Piața Constituției au spus că vor rămâne acolo să continue manifestația, în timp ce, la Piața Victoriei, este anunțat, de la 17.30, un protest la îndemnul AUR.
ACTUALIZARE ora 14:33 Manifestanții strânși în Piața Constituției i-au cântat „La mulți ani” lui Călin Georgescu, în lipsă, deoarece fostul candidat la alegerile prezidențiale nu participă la demonstrație.
ACTUALIZARE 13:19 Numărul protestatarilor din Piața Constituției a depășit 1.000.
Ei continuă să scandeze lozinci pro-Georgescu și strâng semnături pentru reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale, anulate de CCR.
De asemenea, i-au cântat „La mulți ani” lui Călin Georgescu, a cărui zi de naștere este azi.
ACTUALIZARE 13:08 Călin Georgescu a ajuns la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, unde a semnat pentru controlul judiciar, în dosarul în care este acuzat de promovare a ideologiei legionare și de susținere a unor organizații extremiste pro-legionare și antisemite.
Câteva zeci de susținători ai fostului candidat la președinție i-au cântat în cor „La mulți ani” în momentul în care a ajuns la poliție, cu ocazia aniversării sale.
ACTUALIZARE 12:15 Câteva sute de oameni s-au strâns în Piața Constituției la ora 12:00, cu steaguri și pancarte, la manifestația neautorizată de susținere a lui Călin Georgescu.
Ei strigă „Libertate”, „Georgescu președinte” și cer reluarea turului 2 al alegerilor anulate.
Oamenii continuă să vină în grupuri în piață.
De la ora 16.00, are loc protestul în fața Autorității Electorale Permanente, la care AUR va cere demisia președintelui interimar al instituției, Zsombor Vajda, și numirea unui președinte cu drepturi depline, care să asigure un proces electoral echitabil și transparent, arată comunicatul de presă al formațiunii.
Din fața sediului AEP, membrii și simpatizanții AUR vor merge în Piața Victoriei, acolo unde, începând cu pra 17:30, vor fi alături de românii care vor să transmită un mesaj clar de ziua lui Călin Georgescu: „Democrația nu e de vânzare, iar vocea poporului trebuie ascultată!”.
Partidul AUR a obținut autorizația necesară pentru desfășurarea manifestației în Piața Victoriei, dar subliniem că acest miting aparține poporului român.
„Suntem cu toții uniți, iar acțiunile de mâine au în vedere protestul față de lovitura de stat care s-a dat și semnul că noi nu l-am uitat pe Călin Georgescu, liderul mișcării „România pe primul loc”, a declarat George Simion.
Formațiunea precizează că la eveniment nu vor participa Călin Georgescu și nici soția acestuia Cristela Georgescu. „Îi rugăm pe toți românii să le respecte intimitatea în această zi importantă”, mai spune AUR.
De asemenea, AUR respinge ferm „informațiile false care sugerează că la protest vor participa organizat cetățeni ai Republicii Moldova”.
„Aceasta este o manipulare menită să discrediteze opoziția parlamentară și lupta pentru alegeri libere și corecte în România”, adaugă partidul condus de Simion.
Jandarmeria Capitalei a anunţat că vor fi luate măsuri sporite de securitate, pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii şi siguranţei publice, cu ocazia celor două manifestații ale AUR din fața sediului AEP și din Piața Victoriei, scrie Agerpres. Tot astăzi, de la ora 12.00, mai anunțată o manifestație în Piața Constituției „de susţinere a unui fost candidat la alegerile prezidenţiale”, care nu a fost declarată conform cadrului legal, mai transmite Jandarmeria.
De la orele 16:00 - 21:00, se va desfăşura protestul iniţiat de AUR, având drept scop organizarea de alegeri prezidenţiale libere şi corecte şi revenirea la cursul democratic şi constituţional.
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, manifestaţia AUR a fost declarată şi avizată în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului Bucureşti, astfel:
Tot miercuri, începând cu ora 12:00, ar urma să aibă loc o adunare publică de susţinere a unui fost candidat la alegerile prezidenţiale în Piaţa Constituţiei.
„Subliniem faptul că această manifestaţie nu a fost declarată şi asumată conform cadrului legal în vigoare, ceea ce este regretabil în actualul context internaţional de securitate”, a precizat Jandarmeria Capitalei.
Jandarmii atrag atenţia că participanţii la aceste adunări publice trebuie să colaboreze permanent cu forţele de ordine prezente pe traseele de afluire și defluire, respectiv cu cele de la locul desfăşurării adunării publice, colaborarea propusă fiind o condiţie de bază pentru desfăşurarea manifestaţiei fără incidente.
„De asemenea, subliniem importanţa unui dialog şi a unei bune colaborări între participanţi şi forţele de ordine, în vederea desfăşurării acesteia fără riscuri în planul ordinii şi siguranţei publice”, arată sursa citată.
Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la aceste manifestaţii, dar şi celorlalţi cetăţeni să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial. De asemenea, din raţiuni de siguranţă publică,este recomandat participanţilor să nu vină cu bagaje sau genţi voluminoase.
„Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, pe traseele care converg către locul de desfăşurare a adunării publice, vor fi instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor legitima şi controla doar persoanele care au asupra lor bagaje voluminoase (în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Victoriei). Această măsură are un caracter preventiv şi este adoptată pentru protecţia şi siguranţa tuturor participanţilor şi a celorlalţi cetăţeni”, mai spune sursa citată.
Ca măsură preventivă, pentru descurajarea şi probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul paşnic al adunărilor publice, jandarmii vor efectua fotografii şi filmări operative pe tot parcursul desfăşurării evenimentelor, cu mijloacele tehnice fixe/mobile din dotarea unităţii, şi vor monitoriza imaginile înregistrate prin intermediul sistemului urban de supraveghere video, conform cadrului legal în vigoare.