• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-25 10:37:50
  • Sursa:
Doua persoane, prinse sub un mal de pamant in Braila: un barbat a murit, iar celalalt este in stare grava Imagine

Doi muncitori au fost surprinși de un mal de pământ în timp ce lucrau la rețeaua de apă-canal în localitatea Movila Miresii din județul Brăila. În urma intervenției echipajelor de salvatori, una dintre victime a fost declarată decedată, iar cealaltă, inconștientă, a fost transportată de urgență la spital, unde i s-au aplicat manevre de resuscitare, transmite News.ro.

În dimineața zilei de 25 noiembrie, doi muncitori au fost prinși sub un mal de pământ, în timp ce efectuau lucrări la rețeaua de apă-canal, în localitatea Movila Miresii din judeţul Brăila.

Potrivit ISU Brăila, incidentul a avut loc la ora 8.39, fiind primită sesizarea că un mal de pământ a căzut peste două persoane, ambele inconştiente.

Acolo s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Brăila. În sprijin au venit SVSU Movila Miresii şi două ambulanţe SAJ Brăila.

Cele două victime au fost scoase de echipajele de salvatori, una dintre ele fiind declarată decedată. 

„La ora 09.05 au fost extrase cele 2 victime de sub malul de pământ. O victimă este declarată decedată, iar cealaltă este în continuare inconştientă şi se aplică manevre de resuscitare din partea echipajului SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Brăila.

Persoana inconştientă are aproximativ 35 de ani, ea fiind preluată de echipajul SAJ, cu puls, pentru a fi transportată la UPU Brăila.

Persoana decedată avea 42 de ani.

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Sihlea, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore după ce a fost depistat la volanul unui autoturism, de două ori în aceeaşi zi, băut şi fără permis de conducere, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Economie 2022-11-21 18:09:30

Bătaie cu urmări tragice la o petrecere din Sectorul 5 al Capitalei, la care au participat mai multe persoane din lumea interlopă. Nepotul lui Fane Spoitoru a fost lovit în repetate rânduri cu un pahar spart și a fost internat la spital cu mai multe răni în zona gâtului. Altercaţia a fost întreruptă de martori, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.

Economie 2024-10-21 13:12:49

Mai mulți părinți ai elevilor de la Școala Gimnazială 51 din Capitală au făcut noaptea albă la poarta unității de învățământ pentru a-i înscrie pe copii în programul „Școală după școală”. Oamenii spun că locurile sunt limitate și ca să fie siguri că vor prinde totuși unul au făcut o listă și s-au așezat la rând încă de joi seară, de la ora 18, deși secretariatul se deschide dimineața la ora 08:00.

Economie 2023-10-06 13:06:24

Deputatul PNL Gigel Știrbu îi cere demisia ministrului Agriculturii, Florin Barbu, după declarațiile recente ale acestuia în scandalul stufului din Deltă. Barbu și-a justificat decizia de a transforma zona de stuf din Deltă în pășune cu un citat din Nicolae Ceaușescu.

Economie 2024-03-14 12:11:53

Cablurile submarine tăiate, care au pus pe jar autoritățile europene din domeniul securității, în ultimele luni, au fost probabil rezultatul unor accidente maritime, mai degrabă decât al sabotajului rusesc, potrivit mai multor oficiali de informații americani și europeni, citați de Washington Post.

Economie 2025-01-19 15:08:38

Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că Alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare, relatează Reuters.

Economie 2024-12-12 17:27:32

Un cutremur slab cu magnitudinea 3,2 s-a produs duminică dimineaţa, la ora 4:04, în Moldova, judeţul Neamţ, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) și citate de Agerpres.

Economie 2025-06-01 09:10:27

Politica vinde bine. Așa putem traduce efectele discuțiilor tensionate din Biroul Oval dintre Volodimir Zelenski, de o parte, Donald Trump și JD Vance de partea cealaltă. Designerul ucrainean care a creat tricoul negru purtat de Zelenski spune că vânzările au explodat după această ceartă și, culmea, cele mai multe comenzi vin chiar din SUA.

Economie 2025-03-03 16:52:54