• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-30 20:59:10
  • Sursa:
Doua orase din Franta se ofera sa gazduiasca refugiati din Gaza Imagine

Oraşele Metz şi Lille, din nord-estul, respectiv nordul Franţei, şi-au anunţat joi disponibilitatea de a primi refugiaţi din Gaza.

Primarul Francois Grosdidier din Metz, fost reprezentant al partidului de dreapta Les Republicains (Republicanii) a declarat că oraşul şi-a anunţat voluntariatul la ministerul francez de externe. El a declarat că sunt aşteptate în primul rând familii care fug de războiul purtat de Israel împotriva grupării palestiniene Hamas, conflict care „provoacă o dramă umanitară imensă şi afectează populaţii nevoite să părăsească acest teritoriu (Gaza) devenit câmp de luptăm, fără niciun adăpost posibil”.

El a arătat că localitatea cu circa 120.000 de locuitori „a contribuit întotdeauna la primirea refugiaţilor victime ale războaielor”, în special sirieni şi ucraineni.

Oferta sa a venit ca reacţie la o cerere a ministerului de externe de la Paris, a precizat joi primăria.

Primăria socialistă din Lille, care s-a mobilizat în ultimii ani pentru primirea unor afgani şi ucraineni, a comunicat agenţiei France Presse că a „primit acordul pentru a găzdui doi artişti palestinieni” şi este dispusă să primească şi alţii. Instituţia nu a precizat despre al cui acord este vorba.

Lille are o populaţie de 230.000, menţionează AFP, citată de Agerpres.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, la începutul ședinței de guvern, că măsură compensării prețului carburanților cu 50 de bani nu va fi prelungită de la 1 ianuarie. Ciucă a spus că măsura a fost una bună, iar Executivul este pregătit să o reintroducă dacă prețurile vor crește.

Economie 2022-12-28 12:55:56

Un austriac de 35 de ani riscă închisoare pe viață după ce a fost trimis în judecată pentru uciderea unei românce de 23 de ani, escortă. Procesul este programat să înceapă pe 24 aprilie, la Steyr.

Economie 2023-04-04 16:47:45

Deputatul PSD Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, îi îndeamnă pe „colegii liberali” să discute „cu un domn, electron liber, care de atâtea luni doar bagă bățul prin gard, mereu ofuscat, mereu nemulțumit, mereu atotștiutor”, spunând „sper că nu ne cereți nouă să îi mai tolerăm ieșirile deloc principiale și pline de egoism adolescentin”.

Economie 2022-06-20 12:05:19

Aproximativ 1.000 de turişti au rămas blocaţi într-un sat de vacanţă izolat, după ce regiunea Xinjiang, din nord-vestul Chinei, a fost afectată puternic de avalanşe, zăpada având deja câţiva metri înălţime, iar vremea capricioasă împiedicând evacuarea. În unele zone ninge neîntrerupt de zece zile, a relatat marţi televiziunea de stat, scrie Reuters.

Economie 2024-01-16 14:11:34

Taiwanul îşi va extinde serviciul militar obligatoriu la un an, de la patru luni în prezent, începând din 2024, pe fondul intensificării ameninţării asupra insulei din partea armatei chineze, a declarat marţi preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, informează Reuters.

Economie 2022-12-27 11:41:18

Alertă în Paris după o amenințare cu bomba la consulatul  Iranului. Poliția s-a deplasat la fața locului și a înconjurat zona. Presa franceză a declarat că un martor a văzut un bărbat suspect intrând în consulatul din Rue Fresnel, nu departe de Turnul Eiffel, conform BBC. 

Economie 2024-04-19 16:29:50

Serviciul Secret al SUA se ocupă de protecția președintelui, fie că se află în Biroul Oval sau vizitează o zonă de război. Dar este posibil ca un fost președinte să fie protejat de agenți în închisoare, se întreabă jurnaliștii de la NYT, și cum va fi pusă în practică această situație bizară și unică în istoria SUA? Perspectiva este fără precedent, însă agenția care este obligată prin lege să-l protejeze non-stop pe fostul președinte se pregătește într-o oarecare măsură pentru posibilitatea ca Donald Trump să fie trimis după gratii în procesul care se judecă la Tribunalul din Manhattan.

Economie 2024-04-24 08:00:03

Eurodeputaţii au dezbătut miercuri, în plenul Parlamentului European, problemele ridicate de agricultori în timpul protestelor din ultimele zile din întreaga Europă, cerând surse financiare suplimentare de la Comisia Europeană şi un dialog mai bun cu aceştia, precum şi o nouă politică agricolă comună, potrivit Agerpres.

Economie 2024-01-17 18:02:10