• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-15 20:04:05
  • Sursa:
Doua mari companii de transport renunta la tranzitul pe Marea Rosie de frica rebelilor houthi Imagine

Societăţile Maersk şi Hapag-Lloyd, două dintre principalele companii de transport maritim la nivel mondial, au anunţat vineri suspendarea tranzitării Mării Roşii de către navele lor, în urma unei serii de atacuri ale rebelilor houthi din Yemen asupra navelor comerciale în strâmtoarea Bab al-Mandeb, informează agenţiile France Presse şi Reuters, preluate de Agerpres.

Această strâmtoare, aflată între Peninsula Arabiei şi Africa, este deosebit de importantă pentru transportul maritim, fiind tranzitată de circa 40% din comerţul mondial.

Rebelii houthi, apropiaţi de Iran şi care controlează coasta vestică a Yemenului, au ameninţat că orice navă aflată în zonă şi a cărei destinaţie este Israelul poate fi o ţintă a lor, ca ripostă faţă de ofensiva armatei israeliene împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza.

Mai multe nave comerciale au fost atacate astfel cu drone sau rachete în ultimele săptămâni, dar vineri, într-o singură zi, s-au înregistrat cel puţin trei astfel de atacuri în strâmtoarea Bab al-Mandeb. Conform portalului de monitorizare a traficului maritim Marine Tracker, primele două nave portcontainer atacate nu aveau ca destinaţie vreun port israelian, ci portul saudit Jeddah.

O navă a companiei Maersk a fost astfel ţinta unui atac joi şi încă una vineri, prin urmare compania daneză a anunţat vineri seară că a ordonat tuturor navelor sale din zonă să-şi întrerupă deplasarea până la noi ordine. Compania de transport maritim a asigurat că va face tot posibilul pentru ca lanţurile de aprovizionare să fie cât mai puţin afectate.

Şi compania germană Hapag-Lloyd, care deţine o navă ce a fost avariată într-unul din atacurile de vineri, fără să se înregistreze victime în rândul echipajului, a decis suspendarea navigaţiei cargourilor sale prin Marea Roşie până pe 18 decembrie, urmând să decidă mai târziu cum va proceda după această dată.

Bogdan Aurescu a participat, luni, la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Bruxelles, context în care a vorbit de reluarea proiectului organizării la Kiev a unei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe al UE, arată MAE într-un comunicat.

Economie 2022-05-16 23:59:00

Noi dovezi obținute de Digi24.ro arată că au fost comandate zeci de mii de materiale de propagandă cu Călin Georgescu pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Materialele electorale au fost trimise în mai multe orașe din România, cum ar fi București, Miercurea-Ciuc, Galați, Alba-Iulia sau Focșani. O parte dintre facturi a fost făcută pe numele lui Sorin Scuratovschi, personajul despre care Digi24.ro a scris aici. 

Economie 2024-12-07 15:01:21

La doi ani după ce ar fi fost drogată și violată într-o celulă a poliției, o femeie încă așteaptă răspunsuri și pedepse pentru vinovați. Zayna Iman a fost reținută în arestul poliției din Manchester pe 5 și 6 februarie și în acea noapte s-ar fi petrecut agresiunea care a marcat-o și spune că nu se va opri până când nu i se va face dreptate.

Economie 2023-08-03 12:24:35

Roberta Flack, interpreta celebrului hit „Killing Me Softly”, nu mai poate cânta după ce a fost diagnosticată cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), a anunțat stafful artistei, potrivit BBC.

Economie 2022-11-15 20:00:14

Comisia Europeană le-a transmis, vineri, ambasadorilor UE că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Economie 2024-06-07 14:18:44

Datoriile acumulate la Primăria Capitalei, care blochează investițiile atât de necesare pentru oraș, sunt din nou un motiv de dispută între actualul și fostul primar. În emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, Nicușor Dan o acuză pe Gabriela Firea că i-a lăsat conturile pe minus cu miliarde de lei. În schimb, Gabriela Firea susține că edilul prezintă doar cifre care îl pun într-o lumină bună, iar pe celelalte le ascunde sub preș.

Economie 2023-09-29 21:01:41

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că podul de la Doamna Ghica ar putea fi terminat şi dat în folosinţă în vara anului 2023, dar susţine că această investiţie rezolvă doar "o mică problemă de trafic locală" şi "nu are nicio valoare" fără inelul median.

Economie 2022-11-01 21:38:08

Debitul fluviului Dunărea, pe sectorul de la intrarea în ţară, va ajunge la maximum 7.600 mc/s, în următoarele cinci zile, dublu faţă de mediile multianuale ale lunilor septembrie şi octombrie, reiese din prognoza publicată joi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă pentru intervalul 26 septembrie - 3 octombrie, informează Agerpres.

Economie 2024-09-26 15:10:43