Un comunicat al comandamentului forţelor aeriene ale SUA precizează că misiunea la joasă altitudine are pe traseu Skopje, capitala Macedoniei de Nord, la orele 12:35 GMT, piaţa Skanderbeg din centrul capitalei albaneze Tirana, apoi coasta Muntenegrului, şi în fine oraşul croat Dubrovnik la 13:10 GMT.
„Obiectivul fiecărui survol este să demonstreze angajamentul şi asigurările Statelor Unite faţă de aliaţii şi partenerii din NATO din sud-estul Europei”, arată comunicatul.
AFP reaminteşte că două avioane de vânătoare americane F-35 au survolat în iunie ţările baltice, pe teritoriul cărora NATO şi-a întărit prezenţa ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.
