"Din primul complet am făcut parte şi eu şi eu m-am abţinut pentru primul motiv care l-am precizat, respectiv acela că soţia a dispus arestarea la Fond şi codul prevede că soţul nu poate soluţiona recursul în aceeaşi cauză. Un alt membru al completului avea calitatea de martor în dosar, iar cel de-al treilea membru, în anul 2011, a încheiat un contract cu o firmă de prestări servicii ce îl avea ca administrator pe inculpatul Clapon Gheorghe," a motivat Gabriel Tarlion, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Iaşi.
Drept urmare, a fost desemnat un al doilea complet de judecată, însă şi de această dată, o judecătoare a înaintat cerere de abţinere, întrucât soţul îl reprezentase pe unul dintre inculapaţi într-un alt dosar, în calitate de avocat. Apărătorii celor trei spun că decizia magistraţilor de a refuza acest caz este una binevenită.
Cei trei membri ai lumii interlope au ajuns în mâna procurorilor DNA în urma unui denunț. Ei sunt acuzaţi de trafic de influenţă. Procurorii susţin că i-ar fi promis unei femei, contra unei sume de 40 de mii de euro, că îi vor convinge pe doi judecători ai Tribunalului Iaşi să-i înjumătăţească pedeapsa de şapte ani de închisoare cu executare.
Recursul la arestarea celor trei pentru 29 de zile se va judeca din nou mâine.
