• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-16 11:43:08
  • Sursa:
Dorin Recean, premierul desemnat al Republicii Moldova, cere joi votul de investitura in Parlament Imagine

Premierul desemnat al Republicii Moldova, Dorin Recean, este aşteptat joi după-amiază în Parlament pentru a-şi prezenta programul şi componenţa noului guvern, urmând ca apoi să aibă loc votul de învestitură.

„Moldova prosperă, sigură, europeană” este programul de guvernare cu care Dorin Recean vine în Parlament. 

Potrivit legii, guvernul este învestit cu voturile a cel puţin 51 de deputaţi, iar partidul de guvernare, PAS, are 63 de mandate în Parlament, astfel încât învestirea noului guvern n-ar urma să pună probleme.

În primele sale declaraţii după nominalizare, făcute alături de preşedinta Maia Sandu, Dorin Recean a schiţat trei direcţii mari ale programului său de guvernare: măsuri anticorupţie, investiţii şi securitate.

Noul cabinet, care are 15 membri miniştri, păstrează zece dintre foştii membri ai echipei conduse de Natalia Gavriliţa, între care ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, şi ministrul de externe, Nicu Popescu. Şase dintre miniştri sunt femei şi patru au şi rang de vicepremieri.

În noul guvern nu se regăseşte fostul vicepremier Andrei Spînu, care s-a ocupat cu precădere de domeniul energiei. Ca un element de noutate în cadrul guvernului condus de Dorin Recean, Ministerul Infrastructurii a fost separat şi a fost înfiinţat Ministerul Energiei. Schimbări s-au făcut şi la Ministerul Finanţelor, unde va veni Vrenica Sireţeanu-Vragaleva, iar la Ministerul Justiţiei, conducerea va fi preluată de Veronica Mihailov-Moraru, actual secretar general.

Cu o zi înainte de votul de învestitură de la Chișinău, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, s-a arătat deranjat de orientarea proeuropeană şi prooccidentală a Republicii Moldova.

Lavrov a afirmat că, în Republica Moldova, „se fac apeluri pentru alegeri anticipate”, dar că aceasta este o „problemă internă a Moldovei”.

„Dar nu ne face absolut nicio plăcere ca această ţară prietenă să fie folosită în scopuri antiruseşti”, a spus el, adăugând că, prin retorica antirusească, autorităţile moldovene doresc să deturneze acuzaţiile de eşec în privinţa politicii lor interne.

Meteorologii au emis un nou cod galben de caniculă pentru aproape toată țara. Temperaturile maxime vor depăși 35-36 de grade.

Economie 2024-06-30 10:27:09

Priscilla Sitienei, femeia în vârstă de 99 de ani despre care se crede că este cea mai bătrână elevă de școală primară din lume, a murit în casa ei din Kenya, a declarat nepotul ei pentru BBC.

Economie 2022-11-19 09:19:10

Mai multe conturi „ciudate” îi laudă pe candidații la prezidențiale pe rețelele de socializare, în timp ce altele lansează comentarii negative la adresa acestora în rafală. În plin scandal electoral în care spațiul public a fost inundat de termeni precum „boți” sau „trolli”, Digi24.ro vă prezintă diferențele, la ce pot fi folosiți și ce presupune o fabrică de astfel de conturi false. 

Economie 2024-11-04 14:09:29

O mică firmă americană de securitate angajează aproape 100 de veterani ai forțelor speciale americane pentru a ajuta la conducerea unui punct de control în Gaza în timpul armistițiului dintre Israel și Hamas, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei și unui e-mail de recrutare văzut de Reuters, introducând contractori americani înarmați în inima uneia dintre cele mai violente zone de conflict din lume, transmite agenția de știri.

Economie 2025-01-30 18:14:25

Premierul Letoniei, Krisjanis Karins, spune că este doar o chestiune de timp până când Ucraina va primi avioane de luptă de la aliații occidentali, adăugând că Europa ar trebui să mărească şi producţia de muniţie care nu mai poate rămâne "ca pe timp de pace", scrie The Guardian.

Economie 2023-03-05 13:17:25

O studentă a fost lovită de o maşină, joi, 16 ianuarie, în timpul unei manifestaţii antiguvernamentale la Belgrad, fiind purtată pe acoperişul vehiculului zeci de metri înainte de a cădea la pământ. Șoferul a fost arestat, fiind suspectat de „tentativă de omor”, informează Agerpres.

Economie 2025-01-16 17:09:52

În finala masculină de 200 de metri liber de marți de la Campionatele Mondiale de natație din Fukuoka, Japonia, David Popovici a condus trei sferturi din cursă, însă pe ultimii 50 de metri a cedat și în final s-a clasat doar al patrulea.

Economie 2023-07-25 17:10:25

Înmatriculările de autoturisme în Europa au înregistrat o scădere fără precedent în luna aprilie, acesta fiind a zecea lună consecutivă de scădere, însă piaţa din România a înregistrat cea mai puternică creştere a înmatriculărilor comparativ cu luna aprilie a anului trecut, arată datele publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Economie 2022-05-18 22:14:47