• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-30 09:18:55
  • Sursa:
Donald Tusk a anuntat „planul B” pentru a liberaliza accesul la pilula de a doua zi in Polonia, ocolind opozitia presedintelui Duda Imagine

Guvernul pro-european de la Varşovia a anunţat vineri că îşi lansează „planul B” pentru liberalizarea accesului la pilula de a doua zi în Polonia, contracarând astfel vetoul anterior al acestei reforme de către preşedintele conservator Andrzej Duda, transmite AFP, preluată de Agerpres.

În conformitate cu promisiunile sale electorale, coaliţia pro-europeană, aflată la putere din decembrie, a adoptat un proiect de lege menit să permită accesul gratuit la pilula de a doua zi începând cu vârsta de 15 ani. În prezent, ea este autorizată în Polonia numai pe bază de prescripţie medicală.

Însă, preşedintele Duda, un aliat al partidului populist naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) şi un catolic declarat, a decis să „retrimită în Parlament amendamentul la legea produselor farmaceutice, cerându-i să reexamineze legea”, conform unui comunicat de presă dat publicităţii vineri.

Şeful statului şi-a motivat refuzul invocând respectarea „standardelor de protecţie a sănătăţii copiilor”. Andrzej Duda „nu poate accepta soluţii legale care să permită copiilor sub 18 ani să aibă acces la medicamente pentru uz contraceptiv fără control medical şi fără a ţine cont de rolul şi responsabilitatea părinţilor”, potrivit comunicatului. Totuşi, Duda „s-a declarat deschis la soluţiile prevăzute de legea în cauză în ceea ce priveşte femeile adulte (cu vârsta de peste 18 ani)”.

„Lansăm planul B”, a reacţionat pe X premierul Donald Tusk, regretând că preşedintele nu a profitat de „ocazie pentru a se plasa de partea femeilor”.

Anticipând reacţia prezidenţială, guvernul a anunţat că va ocoli obstacolul ridicat de preşedintele Duda prin autorizarea farmaciştilor de a elibera reţete pentru pilulă. „Un regulament este în faza finală de consultare (...) Această pilulă va fi disponibilă pe bază de reţetă farmaceutică”, eliberată de un farmacist, începând cu 1 mai, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Izabela Leszczyna.

Potrivit acesteia, preşedintele „s-a comportat ipocrit”. „Nu ne putem declara apărători ai vieţii, împotriva avortului şi, în acelaşi timp, să afirmăm că este un lucru rău contracepţia de urgenţă, care este perfect sigură şi disponibilă în 25 de ţări ale Uniunii Europene”, a declarat ea la postul TVN24.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), contracepţia de urgenţă ar trebui să fie „inclusă în mod sistematic” în toate programele naţionale de planificare familială.

În Polonia, o ţară cu o puternică tradiţie catolică, avortul este în prezent legal doar dacă sarcina rezultă din viol sau incest, sau ameninţă viaţa sau sănătatea mamei.

Patru proiecte de lege ce vizează liberalizarea avortului au fost deja depuse în Parlament, dar lucrările nu au început, aşteptându-se undă verde din partea preşedintelui Camerei inferioare. Acesta din urmă, Szymon Holownia, care se declară catolic progresist şi care şi-a afişat deja ambiţiile de a deveni şef al statului, explică întârzierea prin dorinţa de a se evita această dezbatere în timpul campaniei pentru alegerile locale, programate în aprilie.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, este criticat în Austria în urma unor declarații controversate. A spus, în cadrul unei întâlniri cu membrii partidului său, că oamenii sunt săraci pentru că nu vor să muncească mai mult și că e imposibil să existe în țară copii care nu au o masă caldă, din moment ce un hamburger la McDonalds costă doar 1,4 euro.

Economie 2023-09-28 16:22:54

Încăierarea a avut loc duminică, în jurul orei 4 dimineața, chiar în centrul Timișoarei. Cinci tineri, toți avocați, au fost bătuți de alți trei. Cu toții stăteau la rând la un fast-food. S-au luat la ceartă, apoi au început să se lovească. Unul dintre cei implicați în altercație a fost lovit cu un obiect dur în cap și a ajuns la spital, scrie Tion.ro

Economie 2022-11-15 12:20:21

Vine vara, curând, și multe comune cu plaje sălbatice devin alternative ieftine de relaxare și vacanță. Pe malul Dunării, la Gostinu, în Giurgiu, plaja se întinde pe vreo doi kilometri în aval, către Oltenița. Sunt zile când locul se umple cu mii de doritori de bronz și distracție. Altă plajă comunală este-n Călărași, la Mitreni. Pe malul bălții sulfuroase Potcoava. Aici primăria locală a amenajat loc exclusiv pentru doamnele care vor să facă nudism.

Economie 2023-04-20 08:00:24

Un accident în care au fost implicate trei maşini s-a produs, miercuri, în Pasajul Unirii, din Capitală. Traficul rutier a fost direcţionat pe deasupra pasajului, ulterior circulaţia prin pasaj fiind reluată. Persoana care a provocat accidentul va suporta costurile pentru pagubele produse domeniului public.

Economie 2024-09-12 10:50:40

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că benzinăriile vor aplica ordonanța privind reducerea prețului la carburanți cu 50 de bani pe litru și că România va avea astfel cel mai mic preț din UE, după Ungaria. Totuși, a spus ministrul la Digi24, nu există unei penurii de benzină și motorină, deoarece diferența de preț nu este atât de mare încât oameni din alte țări să vină să alimenteze în România.

Economie 2022-06-28 22:32:12

Drona americană ce s-a prăbuşit marţi în Marea Neagră în urma unui incident cu avioane de vânătoare ruseşti a fost deja înlocuită cu un alt aparat, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene ucrainene, colonelul Iuri Ignat, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

Economie 2023-03-15 15:53:07

Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat joi, în deschiderea unei reuniuni G20 la New Delhi, că instituţiile multilaterale „au eşuat” în a face faţă provocărilor urgente cu care se confruntă lumea.

Economie 2023-03-02 08:59:51