• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-17 21:23:04
  • Sursa:
Donald Trump spune ca e „100% sigur” ca SUA vor ajunge la un acord cu UE si China privind tarifele vamale Imagine

Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că este „100% sigur” că SUA vor ajunge la un acord cu Uniunea Europeană și la unul „foarte bun” cu China privind taxele vamale, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Trump a avut o întrevedere la Casa Albă cu şefa guvernului italian Giorgia Meloni, care a caracterizat SUA drept un „partener fiabil”.

Premierul italian a spus, la începutul întâlnirii de la Washington, că şi ea este „sigură” că se va ajunge la un acord.

Cu toate acestea, liderul coaliţiei de guvernare ultraconservatoare de la Roma a declarat că „nu poate negocia în numele Uniunii Europene”, în timp ce relaţiile dintre UE şi Statele Unite au fost tensionate de când preşedintele american şi-a lansat războiul comercial şi a recurs la tarife pentru aproape toată lumea.

„Scopul meu este să îl invit pe preşedintele Trump să facă o vizită oficială în Italia şi să încerc să organizez o întâlnire cu Europa, dacă este posibil”, a adăugat Giorgia Meloni.

Cei doi lideri se întâlnesc în contextul în care relaţiile dintre SUA şi UE sunt tensionate din cauza războiului comercial declanşat de preşedintele american.

De asemenea, liderul de la Casă a dat asigurări că SUA vor încheia „un acord foarte bun cu China”.

Donald Trump a precizat însă că, deşi se aşteaptă la progrese în încheierea de acorduri comerciale, nu se grăbeşte să facă acest lucru, relatează Reuters.

SUA au impus luna trecută, într-o primă etapă, taxe vamale de 25% asupra importurilor de oţel, aluminiu, vehicule şi componente ale industriei auto, indiferent de ţara de origine. Faţă de aceste taxe statele UE au aprobat pe 9 aprilie (prin majoritate calificată, doar Ungaria a votat împotrivă) un set de taxe de retorsiune între 10% şi 25% asupra unei serii de produse americane diverse, de la motociclete până la soia sau carnea de pasăre.

În a doua etapă, preşedintele american Donald Trump a anunţat pe 2 aprilie taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepţia celor deja taxate cu 25% şi a unor excepţii ce privesc produsele energetice, semiconductorii, etc.), la care pentru zeci de ţări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcţie de taxarea de către acestea a importurilor din SUA şi de excedentul lor comercial în relaţiile cu SUA.

Pentru produsele importate din ţările UE taxele vamale percepute de SUA au ajuns astfel la 20%. Pentru produsele importate de SUA din China procentul taxelor vamale anunţate de Trump a fost iniţial de 34%, la care s-au adăugat taxele de 20% impuse anterior, aşadar 54%, ajungând între timp la 145% după ce au fost suplimentate într-o spirală de represalii reciproce.

Dar Trump a declarat pe 9 aprilie că suspendă pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare, aşadar cele care depăşesc nivelul de bază de 10%, cu excepţia celor aplicate Chinei, după ce numeroase ţări au solicitat negocieri cu Washingtonul.

În urma acestui ultim anunţ, pentru a da o şansă negocierilor, Comisia Europeană a decis la rândul ei să suspende pentru 90 de zile taxele vamale convenite tot pe 9 aprilie de statele UE ca represalii faţă de taxele vamale de 25% impuse luna trecută de SUA pentru importurile de oţel, aluminiu, vehicule şi componente ale industriei auto, deşi aceste taxe aplicate de SUA au rămas în vigoare, cele suspendate de Trump fiind doar celelalte care depăşesc nivelul de bază de 10%, adică în cazul UE taxele vamale suplimentate până la 20%.

Pentru acestea din urmă Comisia Europeană îşi planificase să anunţe săptămâna aceasta un nou set represalii, care s-ar fi adăugat celor anunţate pe 9 aprilie şi care acum sunt suspendate.

Peste 1.300 de intervenţii au avut salvamontiştii din toată ţara în această vacanţă de iarnă. Datele ultimelor 24 de ore reprezintă un nou record, nedorit, în istoria Salvamont România, echipele de salvatori montani primind, într-o singură zi, 167 de apeluri prin care li se solicita intervenţia urgentă, cele mai multe solicitări, peste 30, fiind pentru Salvamont Predeal. În ultimele 24 de ore, peste 120 de persoane au ajuns la spital.

Economie 2025-01-06 12:13:40

Statele Unite au anunţat marţi că au dejucat asasinarea pe teritoriul lor a unui politician sau a unor oficiali guvernamentali, într-un complot pus la cale de un pakistanez care are legături cu Iranul. Lovitura urma să răzbune moartea generalului iranian Qassem Soleimani, ucis în 2020 într-un atac american, potrivit autorităților americane.

Economie 2024-08-07 11:36:32

Momentul critic al războiului din Ucraina va veni în următoarele două luni, a declarat comandantul Oleksandr Pavliuk într-un interviu cu The Economist, potrivit The Kyiv Independent. 

Economie 2024-05-10 17:30:54

Un tribunal local din Pontevedra, Spania, a decis că un bărbat trebuie să-i plătească fostei soții suma de 88.025 de euro drept compensație pentru munca depusă în casă în decursul celor 26 de ani de căsnicie.

Economie 2024-03-18 20:47:46

Un român s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins, în trafic, la volanul unui camion burdușit cu țigări de contrabandă. În total, polițiștii de frontieră au numărat 845.000 de pachete cu țigări, în valoare de peste 2.200.000 de euro.

Economie 2023-06-07 17:46:04

S-au împlinit 30 de ani de când a fost lansat celebrul film ”Forrest Gump”, iar Ambasada Statelor Unite la București s-a folosit de prilej pentru a transmite un mesaj referitor la pelicula regizorului Robert Zemeckis. Filmul a fost selectat pentru a face parte din Registrul Național de Film din Statele Unite, anunță reprezentanța diplomatică americană la București într-o postare în pagina sa de Facebook.

Economie 2024-07-06 18:48:18

România este țara în care viața bătrânilor se degradează alarmant după 65 de ani, în toate aspectele: de la accesul la spital și până la viața socială. Medici geriatri aproape că nu există, astfel că, de multe ori, cei în vârstă nici nu au cum să spere la o viață mai bună. „Speranța de viață crește, în timp speranța de viață sănătoasă scade”, constată sociologii.

Economie 2025-01-24 07:00:08

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost, vineri, la Washington, în prima vizită oficială la Casa Albă de la preluarea mandatului de  către Donald Trump. Discuțiile au fost marcate de tensiuni fără precedent, după ce Trump l-a acuzat pe liderul de la Kiev că nu este recunoscător și se joacă cu al treilea război mondial. Acordul pentru minereurile Ucrainei a picat, iar conferința de presă programată după ce întrunirea celor doi a fost anulată.

Economie 2025-02-28 23:41:46