Donald Trump a vorbit în faţa unui public format din susţinători republicani, la un eveniment lângă Washington, unde şi-a reafirmat dorinţa de a candida la alegerile prezidenţiale din 2024.
Trump a declarat că Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina fiind încurajat de poziția slabă arătată de SUA atunci când a fost decisă retragerea din Afganistan, în 2021. Fostul președinte l-a acuzat pe Joe Biden că va duce SUA la "pieire" prin politicile sale.
"Este cel mai periculos moment din istoria ţării noastre, iar Joe Biden ne duce la pieire", a spus Trump.
"Şi veţi avea parte de al treilea război mondial, să ştiţi. Vom avea al treilea război mondial dacă nu se schimbă ceva în curând. Eu sunt singurul candidat care poate face această promisiune. Doar eu pot preveni al treilea război mondial", a spus Trump.
Fostul preşedinte şi-a lăudat din nou capacităţile de negociere în faţa susţinătorilor.
"Înainte de a ajunge la Biroul Oval, voi pune capăt războiului dezastruos dintre Rusia şi Ucraina. Eu ştiu ce să spun", a declarat Trump.
Fostul preşedinte a criticat şi faptul că SUA trimit mai mult ajutor financiar Ucrainei decât alte state din NATO, în special cele din Europa.
"Noi dăm 140 de miliarde de dolari, iar ei doar o mică fracţie din această sumă. Toţi ne dorim să vedem un succes (al Ucrainiei n.r.), dar e mult mai important pentru ei, datorită locaţiei, a spus Trump.
