• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-07 10:26:02
  • Sursa:
Donald Trump s-a razgandit si nu mai vrea ca Rusia sa revina in Grupul celor Sapte Imagine

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat marţi împotriva reintegrării Rusiei în Grupul celor Şapte cele mai dezvoltate state din punct de vedere economic, tehnologic şi militar (G7), contrar poziţiei sale anterioare.

Într-un discurs susţinut la Casa Albă, Trump a spus că fereastra de oportunitate pentru reintegrarea Rusiei în grup s-a închis. „Nu este momentul", a declarat preşedintele, informează miercuri dpa, potrivit Agerpres.

Această declaraţie este contrară celei făcute în februarie, când Donald Trump a calificat decizia de a expulza Rusia din G7 drept "o greşeală", exprimându-şi totodată susţinerea pentru reintegrarea Moscovei în acest grup.

La acea vreme, Trump a declarat că este foarte posibil ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să nu fi izbucnit dacă G8 ar mai fi existat.

Donald Trump nu a menţionat că Rusia a fost suspendată din G7 în 2014 în urma anexării de către Moscova de la Ucraina a Peninsulei Crimeea.

Formatul G7 de discuţii între cele mai industrializate state ale lumii există din 1975.

Rusia a devenit membru deplin al grupului în 2002, iar formatul s-a numit G8 timp de 12 ani.

În 2014, Rusia a fost exclusă cu puţin timp înainte ca un summit planificat al grupului să aibă loc la Soci, în Federaţia Rusă, după ce Moscova a anexat Peninsula Crimeea. De atunci, formatul continuă să existe ca G7.

Din Grupul celor Şapte fac parte Canada, SUA, Regatul Unit, Germania, Franţa, Italia şi Japonia.