Liderul de la Washington a făcut acest anunţ la mai puţin de două săptămâni după o altercaţie fără precedent cu liderul ucrainean în Biroul Oval, pe 28 februarie.
Preşedintele american a anunțat, la scurt timp după încheierea negocierilor dintre americani şi ucraineni în Arabia Saudită, că speră ca Rusia ”să accepte (propunerea unui) armistiţiu” negociat de către Statele Unite cu Ucraina. El a declarat că urmează să aibă loc discuţii cu Rusia ”azi (marţi) sau miercuri, cu privire la propunerea unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile. ”Vom discuta cu Rusia mai târziu azi sau mâine”, anunţă şeful statului american.
Secretarul de Stat american Marco Rubio a precizat că propunerea nu are o ”dată limită” şi a subliniat că vrea ca un armistiţiu să fie semnat ”cât mai curând posibil”.
Trump a revenit imediat asupra declaraţiei sale şi a anunţat că urmează să discute cu omologul său rus Vladimir Putin ”săptămâna aceasta”, cu speranţa de a vedea ”un armistiţiu total în următoarele zile”. ”E nevoie de doi pentru a dansa tango”, a subliniat el, referindu-se la un posibil refuz al unui armistiţiu temporar.
