• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-10 10:48:39
  • Sursa:
Dominic Fritz, acuzat de Agentia Nationala de Integritate de conflict de interese. Reactia primarului din Timisoara Imagine

Primarul Timişoarei Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ după ce a luat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică, iar ulterior a întocmit un act administrativ în folosul societăţii reprezentată de acea persoană, anunţă miercuri Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

De asemenea, prefectul de Giurgiu Florentina Stănculescu se află în incompatibilitate, deținând şi funcţia de vicepreşedinte al PSD Giurgiu, scrie News.ro. Conform ANI, prefectul de Giurgiu, Florentina Stănciulescu, ”se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 10 noiembrie 2022, întrucât, exercită funcţia de vicepreşedinte al unui partid politic simultan cu deţinerea funcţiei publice din cadrul Consiliului Judeţean Giurgiu, încălcând astfel prevederile art. 98, alin (2) din Legea nr. 161/2003”.

De asemenea, primarul Timişoarei Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ. ”Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societăţii reprezentată de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019”, precizează ANI.

Neculai Mocanu, consilier local la Râşnov s-a aflat în conflict de interese adminuistrativ întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi aprobarea unui număr de 13 Hotărâri de Consiliul Local. în favoarea societăţii în care deţinea calitatea de asociat şi funcţia contractuală de inspector şi din care făcea parte şi soţia acestuia.

”Astfel, în perioada 2020-2022, de pe urma calităţilor deţinute, aceştia au realizat împreună venituri de natură salarială în cuantum de 93.094 lei”, conform ANI.

Tot în conflict de interesea administrayiv s-a aflat un consilier local din Sânnicolau Român, judeţul Bihor, Cristian Gheorghe Trifan, care, în perioada exercitării mandatului de consilier local, deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la adoptarea Hotărârii C.L. din 26 martie 2021 privind însuşirea Raportului de evaluare a 5 imobile situate în comuna Sânnicolau Român.

”Ulterior adoptării Hotărârii C.L., TRIFAN CRISTIAN – GHEORGHE (în calitate de concesionar) a încheiat cu comuna Sânnicolau Român, reprezentată legal prin primar (în calitate de concedent), un contract de concesiune pentru un imobil – teren extravilan situat în proprietatea privată a comunei Sânnicolau Român şi în administrarea C.L Sânnicolau Român.Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019”, notează ANI.

Gheorghe Crilşan dumitru, consilier local la Vadu Moţilor, judeţul Alba s-a aflat în conflict de interese administrativ, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, având un interes personal în problema supusă dezbateriilor, a participat la deliberarea şi adoptarea a 7 Hotărâri ale Consiliului Local Vadu Moţilor, în favoarea societăţii comerciale în cadrul căreia este angajat, încălcând prevederile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

Dominic Fritz a transmis „că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte” și anunță că va contesta decizia ANI în instanță.

„Mi-au făcut și mie un dosărel. Agenția Națională de Integritate consideră că în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situație de conflict de interese administrativ și propune să mi se înceteze mandatul. Bineînțeles că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanță toată bizareria menită să mi se lipească și mie o etichetă de pătat politic.

E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani - doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani. Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgula, în CL.

Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România).

Asta este povestea pe scurt. O să auziți multe atacuri în următoarele zile. O să atac la rândul meu raportul ANI în instanță și nu am niciun dubiu că voi primi dreptate. O să-mi apăr onoarea și integritatea indiferent cui i s-a pus pata pe mine. Mulțumesc că îmi sunteți alături,” a transmis primarul din Timișoara.

S-au îndrăgostit pe internet și au rămas fără banii din conturi. Este vorba despre 9 bărbați care au fost atrași într-o capcană de o persoană care părea a fi o femeie foarte frumoasă. În realitate în spatele contului era un bărbat de 29 de ani care a reușit să ia de la victime peste 100.000 de lei după ce s-a dat drept femeie.

Economie 2024-06-21 14:34:13

Evghenia Guțul, bașcana Găgăuziei, regiune autonomă din Republica Moldova, a fost reținută marți seară pe Aeroportul din Chișinău, potrivit publicației moldovenești Ziarul de Gardă. Guțul este o apropiată a oligarhului fugar pro-rus Ilan Șor, amintește sursa citată, care precizează că bașcana Găgăuziei e acuzată „de complicitate la finanțare ilegală a partidului politic” Șor.

Economie 2025-03-25 23:11:37

Preşedintele turc în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan, care suferă din cauza unui virus intestinal, şi-a oprit campania electorală a treia zi la rând, vineri, cu 16 zile înaintea alegerilor prezidenţiale şi legislative, care se anunţă disputate, relatează AFP, preluată de News.ro. 

Economie 2023-04-28 21:21:03

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Constractual solicită, luni, de urgenţă, o întâlnire cu premierul şi ministrul de Interne. Sindicaliştii reclamă salarizarea precară din ultimii ani, deficitul de personal şi dotarea insuficientă.

Economie 2023-10-23 12:22:46

O autospecială de Poliție din județul Caraș-Severin a fost distrusă cu ciocanul de un bărbat supărat pe oamenii legii. Individul a profitat că la postul de poliție nu era nimeni, așa că a luat ciocanul și și-a vărsat nervii pe mașină. “Nu suport poliția!”, a spus la audieri bărbatul. Pentru fapta sa, el s-a ales cu control judiciar pentru 60 de zile.

Economie 2023-04-24 11:47:16

Comisia Europeană (CE) a aprobat, conform Regulamentului UE privind concentrările economice, propusa achiziţionare de către compania energetică ungară MOL a subsidiarei OMV din Slovenia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, informează Agerpres.

Economie 2023-05-17 21:46:00

Sorin Grindeanu spune că nu îl vede pe Cristian Popescu Piedone mai mult decât „un foarte bun primar al Sectorului 5”. Invitat la Jurnalul de Seară de la Digi24, ministrul PSD al Transporturilor a declarat că e convins că Primăria Capitalei va fi câștigată de candidatul PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, pentru că ceilalți candidați sunt doar „aventuri”.

Economie 2024-04-08 21:27:09

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene se reunește azi și mâine la Luxemburg, principalele subiecte de pe ordinea de zi fiind spațiul Schengen şi Pactul pentru migraţie. De asemenea, se aşteaptă adoptarea de concluzii pe teme precum drepturile fundamentale sau combaterea traficului de droguri. Șefa Parchetului European, Laura Kovesi, va prezenta un bilanț al activității procurorilor europeni.

Economie 2024-06-13 07:00:59