Cu o interfaţă extrem de uşor de utilizat, aplicaţia este folosită deja de peste aproape 27 000 de şoferi. Pentru a nu le distrage atenţia, notificările scrise sunt însoţite și de mesaje vocale. Este nevoie doar de conexiune la internet și GPS.
„Noi am venit cu o alternativă la clasica staţie sau a detectoarelor de radar, o aplicaţie smartphone care îţi spune în timp real informaţii din trafic: radare, filtre și zone cu tractări maşini”, a explicat Sebastian Gabor, unul dintre tinerii care au pus bazele proiectului.
Cei doi tineri dezvoltatori au lucrat timp de trei luni pentru a dezvolta aplicaţia. Prima versiune de probă a fost lansată acum două luni și, încă din prima zi, aplicația a fost descărcată de 3.000 de utilizatori unici.
Denumirea aplicației este una sugestivă, se numeşte simplu: „Colegu'”.
Aplicaţia se poate descărca gratuit şi poate fi folosită pe majoritatea sistemelor de operare.
CITEȘTE ȘI:
Invenţia unui profesor universitar: GPS cu cântar pentru şoferii de tir
Un student a creat o cască specială, care îi ajută pe pacienții paralizați să se miște
