Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, cei doi soţi au fost găsiţi decedaţi în locuinţa lor situată pe strada Strâmtă din municipiu.
"Aceştia nu au mai fost observaţi de către vecinii care au anunţat familia", a transmis IPJ Alba.
Potrivit Poliţiei, la examinarea sumară a cadavrelor nu au fost identificate urme de violenţă. Acestea urmează să fie transportate la Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
