• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-11 17:10:41
  • Sursa:
Doi soferi au murit in urma coliziunii frontale intre doua autoturisme, la iesirea din Salonta, judetul Bihor Imagine

Conducătorii a două autoturisme care au intrat în coliziune frontală într-un accident rutier la ieşirea din municipiul Salonta au decedat, alte trei persoane fiind transportate la spital cu elicopterul SMURD pentru îngrijiri medicale, au informat, miercuri, ISU Bihor şi IPJ Bihor.

„Din nefericire, a fost declarat decesul ambilor conducători auto implicaţi în accident. Cei doi bărbaţi aveau 23, respectiv 65 de ani”, se arată în comunicatul Poliţiei.

Accidentul rutier a fost semnalat la ora 14:20, către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 79, la ieşirea din municipiul Salonta spre Arad, în care au fost implicate cinci persoane aflate în două autoturisme.

Potrivit informării ISU, pentru salvarea victimelor, la faţa locului au fost mobilizate imediat, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Salonta, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, elicopterul SMURD şi un echipaj al SAJ.

Ajunse la faţa locului, echipajele de descarcerare au evacuat trei persoane rămase captive în cele două autoturisme avariate, iar echipajele medicale au procedat la evaluarea victimelor, la acordarea îngrijirilor necesare şi la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul a două persoane aflate în stop cardio-respirator.

„Din nefericire, în pofida eforturilor echipajelor, cele două victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acestora. Celelalte trei persoane rănite au fost asistate medical şi transportate ulterior, la spital”, se arată în comunicatul ISU, citat de Agerpres. 

Elena Lasconi, candidatul USR la prezidențiale, a dat răspunsuri stângace la întrebări legate de politică externă și securitate națională, domenii esențiale pentru un șef de stat. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Lasconi nu a știu cât la sută din PIB alocă România pentru Apărare și s-a bâlbâit la întrebarea legată de prezența trupelor străine pe teritoriul țării noastre. Președinta USR a afirmat că ea „simte că va fi pace de la anul, dar se va ajunge la pace dacă poporul ucrainean dorește asta”.

Economie 2024-10-12 19:39:11

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea.

Economie 2025-04-18 19:55:59

Amintiri din Epoca de Aur, cu doar câteva luni înainte de alegeri. Un fost baron PSD, acum vicepreședinte la Curtea de Conturi, a avut parte de o primire împărătească într-o comună din Caraș Severin. Deși acum ar trebui să verifice cum se cheltuie banii publici, fostul social-democrat s-a întors să își laude primarii din organizația pe care a păstorit-o. Și nu putea să plece cu mâna goală, la câtă grijă are de aleși, așa că aceștia l-au făcut cetățean de onoare al comunei și i-au dat un tablou cu portretul lui și un tort, tot cu portret. Inspirați de cultul personalității au fost și liberalii de la Brăila, care în prima zi de primăvară au împărțit doamnelor ciocolate cu chipul aleșilor liberali.

Economie 2024-03-07 00:52:42

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că, dacă preşedintele american Joe Biden va absenta de la summitul de pace organizat de Kiev în Elveţia în iunie, aceasta ar echivala cu „aplauze la scenă deschisă pentru Putin”.

Economie 2024-05-28 14:52:38

Procurorii DNA fac percheziții în această dimineață la Spitalul din Huși, în cabinetul medicului Nelu Tătaru. Fostul ministru al Sănătății este cercetat într-un dosar de luare de  mită, fiind acuzat că a primit bani și produse de la pacienți și rudele lor.

Economie 2024-10-17 09:34:05

Din cele peste 2.000 de persoane arestate în Franța, după cinci zile și nopți de haos și revolte care au cuprins întreaga țară, cele mai tinere au vârste între 12 și 13 ani, în timp ce „bătrânii” au în jur de 30, conform cotidianului Le Monde. Printre cei arestați, pe lângă infractorii obișnuiți, se numără mulți tineri și adolescenți - unii chiar studenți - care, din cauza numelor din buletin, locului nașterii ori a culorii pielii se consideră „discriminați” pe piața muncii și hărțuiți de poliție: este generația celor care provin din familii dezbinate care acum, întrebați în instanțe de judecători de ce au participat la astfel de violențe, dau răspunsuri de tipul: „Am făcut-o ca să arăt că sunt curajos, ca să devin cunoscut”, se arată într-un material publicat de El Pais.

Economie 2023-07-06 10:57:05

După scandalul generat de includerea unui jurnalist într-un grup secret în care oameni-cheie ai administrației Trump au împărtășit planuri de război, au rămas fără răspuns cinci mari întrebări, scrie Foreign Policy.

Economie 2025-03-28 12:53:51

Microcipurile sunt cele care s-ar putea să pună capăt ambițiilor lui Vladimir Putin în Ucraina, scrie Politico. La șase luni de la invazia pe care a declanșat-o, Rusia se confruntă cu un grav deficit tehnologic provocat de sancțiunile impuse de Occident împotriva Moscovei.

Economie 2022-09-08 14:08:47