• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-19 17:15:09
  • Sursa:
Doi romani, tata si fiu, au murit in Franta, dupa ce un zid s-a prabusit peste ei Imagine

Dublă tragedie în Franța. Un tată și fiul lui, români, au murit pe șantierul pe care lucrau după ce un zid s-a prăbușit peste ei.

Bărbații în vârstă de 52, respectiv 21 de ani erau angajați legal ca zidari.

Poliția a deschis o anchetă pentru a afla în ce condiții s-a prăbușit peretele și dacă pe șantier au fost respectate normele de siguranță.

30 de pompieri, inclusiv specialiști în astfel de operațiuni de salvare au fost mobilizați ca să scoată victimele de sub dărâmături.

Când salvatorii au ajuns la ei, doar tânărul de 21 de ani mai avea puls, așa că a fost trimis de urgență la spital cu un elicopter. A murit însă, mai târziu, la spital, în ciuda eforturilor depuse de medici.

Durerea și dificultatea la urinare sau la ejaculare, problemele de erecție, scăderea presiunii jetului urinar și prezența sângelui în urină sau în lichidul seminal pot fi manifestări clinice ale cancerului de prostată. Acesta este una dintre cele mai frecvente afecțiuni oncologice la bărbați, deseori diagnosticată într-un stadiu avansat, când simptomele devin greu de ignorat. Din fericire, boala poate fi tratată cu succes printr-o intervenție chirurgicală minim invazivă, care poate asigura vindecarea, dar și păstrarea unei bune calități a vieții bolnavului. Astfel, postoperator, pacientul își va menține funcția urinară și se va putea bucura în continuare de o viață sexuală normală.

Economie 2023-01-30 10:43:51

Statele europene discută cum să consolideze sprijinul militar acordat Republicii Moldova, în condiţiile în care aceasta se confruntă cu eforturile de "destabilizare din ce în ce mai agresive" din partea Rusiei, a declarat joi purtătorul de cuvânt adjunct al Ministerului francez de Externe, citat de Reuters, informează News.ro.

Economie 2024-03-01 10:54:02

Armata israeliană a anunţat luni că l-a „lovit şi eliminat” pe Abu Ali Rida, comandant local al grupării Hezbollah pentru regiunea Baraachit din sudul Libanului, informează AFP și Agerpres.

Economie 2024-11-04 13:16:48

România va avea prima pistă olimpică de canotaj. Sportivii noștri vor putea să se antreneze sau să concureze pe Lacul Pantelimon, având în vedere că Federația Română de Canotaj împreună cu Primăria Orașului Pantelimon au demarat procedurile pentru a implementa acest proiect. Existența unei piste ar permite țării noastre să organizeze competițiile naționale, apoi pe cele balcanice, iar ulterior un campionat mondial de juniori.

Economie 2022-07-23 19:23:13

O femeie din New York care a murit de cancer ovarian a ajutat la achitarea a milioane de dolari din datoriile medicale ale altor persoane. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale după moartea ei, Casey McIntyre, în vârstă de 38 de ani, le-a cerut prietenilor să doneze pentru cauza ei, scrie BBC.

Economie 2023-11-18 09:57:43

Provincia Malatya, din sud-estul Turciei, a fost zguduită, sâmbătă, de al patrulea cutremur în trei zile, inducând panică populației deja afectată de seismele devastatoare din februarie, în urma cărora au murit aproximativ 50.000 de oameni. Aceste patru cutremure nu au provocat pagube și nici nu s-au soldat cu morți sau răniți. 

Economie 2023-08-12 20:05:27

În mesajul de joi noapte adresat națiunii, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că primul rezultat real al vizitei soţiei sale Olena Zelenska în SUA este reprezentat de un proiect de rezoluţie inițiat de câţiva senatori americani cu privire la recunoaşterea ca genocid a acţiunilor Rusiei în Ucraina, scrie agenția Ukrinform.

Economie 2022-07-22 08:47:53

Winston Churchill, unul dintre marii lideri ai timpurilor moderne, ar fi afirmat la un moment dat „Nu irosi niciodată o criză bună”. Acest lucru este cu atât mai relevant pentru România, în contextul războiului Rusiei cu Ucraina. Severitatea impactului crizelor multiple - de securitate, energetică și financiară – cu care toți ne confruntăm nu poate fi subestimată.

Economie 2022-12-30 11:01:22