• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-12 17:14:42
  • Sursa:
Doi pui de urs, gasiti intr-un copac la Sacele, au fost dusi la Sanctuarul de la Zarnesti Imagine

Doi pui de urs, un mascul şi o femeie, au fost preluaţi, duminică, de Sanctuarul Libearty din Zărneşti, după ce au fost găsiţi într-un copac aflat în apropierea unei gospodării din Săcele.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Milioane de Prieteni, administrator al sanctuarului de la Zărneşti, puii de urs s-ar fi aflat în copac de două zile şi erau „singuri, flămânzi şi extrem de speriaţi”.

Pe parcursul celor două zile, ursoaica nu şi-ar fi făcut apariţia, scrie News.ro.

Astfel, fiind singuri, „micuţii nu aveau nici o şansă să supravieţuiască în pădure şi autorităţile au decis să fie duşi la Sanctuarul Libearty”, susţin reprezentanţii AMP.

„Cei doi pui sunt într-o stare fragilă - sunt foarte slabi, deshidrataţi, înfometaţi şi profund traumatizaţi. Încă îşi caută mama cu privirea şi reacţionează speriaţi la orice mişcare. Acum se află în carantină până vom fi siguri că sunt în afara oricărui pericol”, a declarat preşedinta AMP, Cristina Lapis.

Sanctuarul Libearty găzduieşte, în prezent, 125 de urşi bruni.

Trei bărbați din comuna Munteni, județul Galați, au fost urmăriți și imobilizați în trafic de polițiștii din Tecuci, după ce au șantajat o minoră, scrie Pro Lider FM.

Economie 2023-09-27 11:14:50

Fata de 18 ani care şi-a omorât colega de cameră şi i-a abandonat trupul într-un parc din Mangalia a fost reţinută pentru 24 de ore şi va fi dusă la Tribunalul Constanța cu propunere de arestare preventivă. Ea şi-a recunoscut fapta, spunând că a înjunghiat-o pe tânără în zona gâtului.

Economie 2023-08-07 17:50:33

Miliardarul japonez Masatoshi Ito, care a transformat magazinele de cartier 7-Eleven într-un imperiu global, a murit la vârsta de 98 de ani. Potrivit unui comunicat al companiei, el a murit de bătrânețe, la sfârșitul săptămânii trecute.

Economie 2023-03-14 11:35:01

Vorbim astăzi despre o intervenție de transplant de cartilaj la pacienții cu probleme de genunchi. Tehnica se numește mozaicoplastie. Despre indicațiile și avantajele acestei proceduri ne spune dr. Răzvan Dragomir, medic primar Ortopedie și traumatologie.

Economie 2024-03-07 08:48:54

Republica Moldova va modifica abrevierea internaţională formată din trei litere pentru aeroportul din Chişinău, a anunţat miercuri ministrul infrastructurii şi dezvoltării teritoriale, Andrei Spînu. Demersul este privit ca o nouă încercare de distanţare de moştenirea sovietică şi de dependenţa de limba rusă a fostei republici din componenţa URSS.

Economie 2023-12-21 08:56:23

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, că noi medicamente vor fi incluse, de la 1 noiembrie, pe lista celor gratuite sau compensate. 

Economie 2024-10-09 12:41:41

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și predecesorul său la Casa Albă, Donald Trump, au depășit amândoi pragul necesar de delegați pentru a obține nominalizările partidelor lor în alegerile prezidențiale din noiembrie, relatează BBC. Ultima confruntare „de revanșă” din istoria alegerilor americane a avut loc în 1956, când președintele Eisenhower (republican) l-a învins pe contracandidatul său din 1952, democratul Adlai Stevenson.

Economie 2024-03-13 08:33:09

Legendarul chitarist american Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber lângă Detroit, Michigan, relatează BBC.

Economie 2022-07-06 08:57:05