„Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Mârşa, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a lovit un cap de pod şi a ieşit în afara părţii carosabile”, potrivit IPJ Sibiu.
În urma accidentului, conducătorul auto şi un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Avrig, pasager în vehicul, au suferit vătămări corporale, fiind transportaţi la spital.
„Autoturismul implicat în autoaccident aparţine Poliţiei Locale Avrig", a anunţat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Isabela Brad.
Ambii poliţişti acuză dureri lombare şi au fost transportaţi cu două ambulanţe la spital.
