• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-17 08:00:13
  • Sursa:
Doi piloti au starnit furie dupa ce au luat masa pe panoul de control al avionului. „Daca e o urgenta, nici horoscopul nu te salveaza” Imagine

O companie aeriană din India a sancționat doi dintre piloții săi după ce aceștia s-au pozat în timpul zborului servind cafea și dulciuri în cabina de pilotaj pe panoul de control al avionului, scrie BBC.

Incidentul a ieșit la suprafață după ce o poză în care se vede un pahar cu cafea fără capac așezat pe panoul de control al unui avion operat de SpiceJet a devenit virală pe internet.

Potrivit unor rapoarte, avionul se afla la peste 11.000 de metri altitudine în momentul în care a fost făcută poza. Fotografia a stârnit indignare ceea ce a determinat autoritățile indiene din domeniul aviației să transmită un avertisment companiei SpiceJet.

Compania a declarat miercuri că analizează problema și că cei doi piloți implicați în incident vor rămâne la sol până la terminarea investigației.

Regulile aviației în India le permit piloților și echipajului să aducă mâncare și băuturi în interiorul carlingii, dar numai dacă se respectă un set de reguli stricte. Spre exemplu, toate paharele trebuie să aibă capacul pus și să fie cărate pe o tavă pentru a preveni vărsarea.

Incidentul a avut loc la bordul unui avion care a plecat din Delhi și se îndrepta spre Guwahati, un oraș din nord-estul țării.

În fotografie se poate vedea un pahar cu cafea fără capac pe care apărea simbolul companiei aeriene și care fusese așezat periculos de aproape de maneta care controlează propulsia aeronavei, în timp ce piloții, care nu se văd în poză, savurau gujiyas – un produs de patiserie dulce care se consumă în mod tradițional cu ocazia festivalului Holi.

„Chiar și la cea mai mică turbulență, cafeaua se va vărsa pe electronice, va defecta sistemele. Acesta este un act criminal”, a scris expertul în aviației Mohan Ranganathan, care este și persoana ce a distribuit inițial poza pe Twitter. „Nici horoscopul nu te poate salva dacă e o urgență.”

Președintele ales Donald Trump și-a bătut joc de prim-ministrul Canadei într-o postare de luni seara, în care îl descria drept „guvernatorul Justin Trudeau al Marelui Stat al Canadei”, notează The New York Times.

Economie 2024-12-11 12:54:25

Zeci de mii de persoane din statul Australia de Sud, parte a statului federal australian, au rămas fără electricitate din cauza unei furtuni puternice - au fost înregistrate, sâmbătă, peste 423.000 de fulgere şi viituri în timpul unei furtuni însoţite de vânturi cu viteze de peste 100 km/h.

Economie 2022-11-13 10:48:31

Lava provenită de la cea mai recentă erupţie vulcanică din sud-vestul Islandei a înghiţit joi parcarea principalei atracţii turistice a ţării, centrul spa geotermal Blue Lagoon, potrivit imaginilor publicate de media islandeze.

Economie 2024-11-22 12:42:18

Ninsorile și temperaturile anormal de mici din mijlocul primăverii afectează pomii fructiferi ce tocmai au înflorit. Mugurii au fost distruși de ger, iar specialiștii spun că producția de anul acesta va scădea. Și culturile de floarea-soarelui, porumb și rapiță sunt în pericol din cauza frigului. Schimbarea bruscă de temperatură se va simți și la raft.

Economie 2025-04-08 07:00:35

Biblioteca privată a lui Jacob și Wilhelm Grimm, cunoscuți în toată lumea pentru colecția de basme publicată în două volume, care conține, printre altele, Albă ca zăpada, Croitorașul cel viteaz, Cenușăreasa, Scufița roșie și Hansel și Gretel, va fi digitalizată. 

Economie 2024-07-06 15:09:15

Racheta hipersonică rusească Zircon poate face două lucruri: poate să zboare cu până la 11.000 de kilometri la oră, ceea ce o face foarte greu de interceptat, sau poate să lovească o navă în mișcare. Dar nu este capabilă să le facă pe amândouă în același timp, scrie Insider.

Economie 2023-02-23 12:34:51

Partidele politice folosesc inteligența artificială pentru a crea realități alternative cu un conținut emoțional menite să încânte privitorul sau să-l sperie cu scenarii înfricoșătoare. DW Fact Check scrie cum influențează acest lucru oamenii.

Economie 2024-10-13 14:09:31

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă, marţi, că Alianţa monitorizează îndeaproape situaţia din Orientul Mijlociu, cu îngrijorare pentru ce se întâmplă în Fâșia Gaza şi în zona înconjurătoare. "Israelul are dreptul de a se autoapăra. În acelaşi timp, protecţia civililor este esenţială", a transmis Geoană, care, alături de secretarul general Jens Stoltenberg, l-a primit la sediul NATO pe Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

Economie 2023-11-07 11:53:30