• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-06 13:00:19
  • Sursa:
Doi pasageri au fost dati jos dintr-un avion pentru ca au refuzat sa se aseze pe locuri pline de voma Imagine

Compania Air Canada și-a cerut scuze după ce doi pasageri, care se aflau la bordul cursei Las Vegas-Montreal, au fost dați jos din avion pentru că au refuzat să se așeze pe scaune pătate de vomă, relatează BCC.

Susan Benson, care se afla în avion și a fost martoră la scandal, a declarat că pilotul i-a avertizat pe cei doi pasageri că vor avea interdicție de zbor dacă vor continua să se plângă. Ea spune că personalul a încercat să acopere „mirosul urât” cu parfum și cu boabe de cafea.

Air Canada a declarat că pasagerii „în mod clar nu au beneficiat de serviciile la care aveau dreptul”.

„Nu am știut la început care a fost problema”, a scris Susan Benson, pe Facebook, despre incidentul de la bordul avionului. „Se pare că în zborul anterior cineva vomitase. Însoțitoarea de zbor și-a cerut scuze și le-a explicat celor doi pasageri că avionul era plin”.

Susan a spus că personalul „a pus cafea măcinată în husa scaunului și a pulverizat parfum”, dar că scaunul și centura de siguranță erau „umede și încă mai existau reziduuri vizibile de vomă”.

La un moment dat, după minute de „du-te vino”, pilotul a ieșit din cabina sa și le-a spus celor doi pasageri să „coboare din avion și să își organizeze zboruri pe banii lor sau vor fi escortați de securitate și trecuți pe o listă de interdicție de zbor!”.

Ulterior, cei doi pasageri au fost escortați de securitate.

Susan a declarat că incidentul a făcut-o „să îi fie rușine că este canadiană și să-i fie rușine de Air Canada”.

Compania Air Canada a declarat că „revizuiește această problemă serioasă” și că „procedurile operaționale nu au fost urmate corect în acest caz”.