Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București fac miercuri, 29 octombrie, percheziții la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. Doi medici, audiați într-un dosar în care anchetatorii cercetează moartea suspectă a unui pacient.
ACTUALIZARE 18.10 Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au anunțat, miercuri seară, că cei doi medici de la Spitalul Bagdasar-Arseni au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind acuzați de ucidere din culpă, fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale.
Anchetatorii susțin că cei doi nu au evaluat corespunzător un pacient cu arsuri grave și nu i-au aplicat tratamentele necesare, ceea ce a dus la decesul acestuia.
Potrivit procurorilor, medicul curant ar fi falsificat ulterior acte medicale pentru a acoperi greșelile din timpul îngrijirii.
Știrea inițială
„Activitățile efectuate vizează lămurirea circumstanțelor în care a survenit decesul unui pacient internat în Unitatea Funcțională de Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” în data de 31.08.2025, existând indicii că pacientul nu a beneficiat de îngrijirile medicale corespunzătoare specifice”, potrivit unui comunicat transmis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Anchetatorii au subliniat că, după perchezițiile de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, două cadre medicale vor fi audiate.
