Timur Soykan şi Murat Agirel sunt cunoscuţi pentru anchetele jurnalistice şi atitudinea critică faţă de politicile şi instituţiile guvernamentale.
Cei doi lucrează pentru Halk TV, un canal de ştiri critic la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Tribunalul Penal 4 din Istanbul a aprobat un mandat de percheziţie în locuinţele jurnaliştilor, autorizând confiscarea şi examinarea echipamentelor digitale, printre care computere, hard drive-uri şi telefoane mobile, potrivit unui document judiciar.
Decizia a fost emisă după o solicitare a Biroului procurorului public din Istanbul, care a invocat încălcarea unor articole din Codul penal referitoare la "ameninţare" şi "şantaj".
Autori ai mai multor cărţi despre presupusele relaţii între infracţionalitatea organizată şi instituţiile de stat, Timur Soykan şi Murat Agirel au făcut obiectul presiunilor juridice în legătură cu relatările lor.
