• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-09 18:13:55
  • Sursa:
Doi electricieni s-au electrocutat in timpul unei revizii la CET Bucuresti Vest, unul are arsuri pe 30% din corp. ITM face ancheta Imagine

Doi electricieni s-au electrocutat în timpul efectuării unei lucrări de revizie, la  CET Bucureşti Vest. Unul dintre ei a suferit arsuri pe 30% din corp. ITM București face anchetă pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

Cei doi angajați lucrau luni la Staţia electrică de 110 kV.

"În timp ce efectuau revizia, au aşezat o scară portabilă într-o zonă a sistemului aflată sub tensiune, astfel că s-a produs un arc electric în urma căruia unul dintre angajaţi a suferit un electrotraumatism cu arsuri pe 30% din suprafaţa corpului. Celălalt angajat prezent la fata locului a suferit o arsură la umăr", a transmis, marţi, ELCEN.

Compania a precizat că a fost solicitat imediat serviciul de ambulanţă.

Angajatul cu arsuri este internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, iar celălalt angajat a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucuresti, unde a fost tratat dar nu a rămas internat.

Accidentul a fost sesizat la ITM Bucureşti, care va stabili de ce și în ce context s-a produs.