• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-21 12:58:16
  • Sursa:
Doi barbati condamnati la moarte pentru ca au violat, ucis si dezmembrat 19 femei si copii in „Casa ororilor” au fost achitati in India Imagine

La două decenii după ce 19 femei și copii au fost violați și uciși într-o suburbie a orașului Delhi, într-un caz care a șocant toată India, un tribunal i-a achitat acum pe principalii suspecți, după ce inițial fuseseră condamnați la moarte, potrivit The Independent.

Cei 19 copii și femei tinere dispăreau unul după altul în satul Nithari din regiunea Uttar Pradesh a Indiei în 2005. Familiile disperate ale victimelor depuneau plângeri la poliție și îi căutau pe cei dragi prin toate cartierele, dar aceștia nu s-au mai întors niciodată.

Localnici au acuzat poliția că nu a luat măsuri la timp din cauză că multe dintre victime proveneau din familii sărace, potrivit BBC.

În schimb, între 2005 și 2006, părți dezmembrate ale persoanelor dispărute au început să apară în canalele din jurul casei omului de afaceri Moninder Singh Pandher, spre groaza localnicilor și, în curând, a întregii țări.

După mai multe proceduri legale desfășurate în 2009, un tribunal special al Biroului Central de Investigații i-a condamnat la moarte pe omul de afaceri și servitorul său, Surinder Koli, pentru rolul lor în comiterea crimelor.

În momentul în care a fost arestat, Koli a fost acuzat de omor, răpire, viol și distrugere de probe, în timp ce Pandher a fost acuzat de trafic imoral (exploatare sau abuz sexual).

Pe 16 octombrie, însă, o instanță din India i-a eliberat pe ambii suspecți din lipsă de probe, provocând șoc și groază în rândul familiilor victimelor la două decenii după comiterea crimelor în serie.

Cei doi au fost achitați cu toate că mai multe cadavre dezmembrate au fost descoperite în pungi de plastic îngropate în curtea casei lui Pandher și în canalizarea satului aflat în suburbiile orașului Delhi.

„Ea era al cincilea meu copil... voia să se facă doctor”, a povestit o femeie de 60 de ani a cărei fiică de 10 ani s-a numărat printre victime. „În acea zi, am trimis-o la un atelier de croitorie de pe partea cealaltă față de casa lui Pandher. Când nu s-a mai întors nici după două sau trei ore, am început să o caut.”

„Am căutat toate locurile posibile. Pe drumul înapoi, Pandher și Koli stăteau la poartă vorbind între ei. Când i-am întrebat dacă mi-au văzut fiica, ei mi-au răspuns nepoliticos: 'Nu știm, nu am văzut-o'.”

Casa lui Pandher a ajuns să fie cunoscută drept „Casa ororilor” în presa locală din momentul în care detaliile îngrozitoare despre violurile și crimele comise au fost făcute publice. Poliția, la acea vreme, a dezvăluit și faptul că Koli a fost cel care le-a ademenit, agresat sexual și ucis pe victime.

Un alt părinte din Nithari care și-a pierdut copilul a aruncat cu o piatră în casa lui Pandher după ce a văzut știrea cu achitarea suspecților. „Nu pot să vorbesc acum, durerea este prea mare”, a spus acesta.

Crimele din Nithari au avut un impact semnificativ asupra satului devenind notoriu pentru incidentele în care cele 19 persoane au fost ucise.

Koli ar fi fost cel care îi atrăgea pe copii în casa lui Pandher oferindu-le dulciuri și ciocolată. În 2017, el a recunoscut că le-a sugrumat pe femei și copii, precum și alte acte de canibalism, necrofilie și dezmembrare a cadavrelor. În timpul procesului, însă, Koli și-a retras confesiunea susținând că a fost torturat de poliție ca să recunoască.

Cererile de clemență depuse de Pandher și Koli în 2014, după ce au fost condamnați la moarte, au fost respinse de președintele Indiei de la acea vreme, Pranab Mukherjee.

În India, doar persoanele condamnate în „cele mai rare” dintre cazurile rare primesc pedeapsa cu moartea. În această categorie intră unele dintre cele mai groaznice și revoltătoare cazuri.

Ram Devineni, producătorul documentarului The Karma Killings de pe Netflix despre crimele din Nithari, crede că Pandher ar putea fi nevinovat. Despre Pandher se știa că avea probleme „cu băutura, depresia și prostituatele pe care le chema la el acasă”. „Era un om bogat, privilegiat și toată lumea voia să îl doboare”, a spus Devineni.

Pandher „avea o dragoste și afecțiune profundă pentru Koli, care îi lua apărarea în fața soției când vedea prostituatele. Pandher avea încredere în el și îi lăsa în grijă casa. Sunt convins că Koli a comis toate crimele de unul singur. Pandher este nevinovat.”

Avocatul lui Pandher a spus că este de așteptat ca clientul său să fie eliberat, în timp ce Koli ar trebui să ispășească o pedeapsă cu închisoarea pe viață pentru un alt caz legat de crimele din Nithari. Avocatul lui Koli a declarat că vor încerca să demonteze și ultima acuzație rămasă împotriva clientului său, potrivit Daily Mail.

Înalta Curte de Justiție Allahabad a declarat că după evaluarea probelor disponibile, „acuzarea nu a reușit să dovedească vinovăția acuzatului... dincolo de orice dubiu rezonabil”.

Judecătorii au criticat dur investigația condusă de poliția din Nithari, precizând că aceasta conține „lacune grave” și că se bazează pe „presupuneri de multe feluri”. Poliția nu a identificat niciun alt suspect care ar putea să aibă vreo legătură cu aceste crime.

Armata israeliană aa ucis sau rănit 60% dintre teroriştii Hamas şi majoritatea batalioanelor organizaţiei islamiste palestiniene au fost zdrobite, a anunțat ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, transmite miercuri dpa, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-10 16:46:32

Trupele ruse au ucis cel puţin şapte soldaţi ucraineni care s-au predat ca prizonieri de război în apropiere de Bahmut, în regiunea Doneţk, la 24 februarie, a raportat Comisarul însărcinat cu drepturile omului în Parlamentul Ucrainei, Dmitro Lubineţ.

Economie 2024-02-26 00:10:04

Ministerul de Externe le recomandă românilor care se află în Rusia să părăsească țara „cât mai curând”, iar celor care au în plan astfel de călătorii să le evite, dacă nu sunt esențiale. În plus, ministerul îi sfătuiește pe românii din Rusia să evite adunările publice, să nu participe la acțiuni de protest și, în plus, să își înregistreze prezența pe platforma econsulat.ro.

Economie 2022-09-28 17:42:16

Nouă persoane au fost ucise, luni, într-un atac armat împotriva unei clinici de reabilitare pentru consumatorii de droguri din statul Sinaloa, în nord-vestul Mexicului, anunță AFP, citată de news.ro.Atacul a avut loc în zorii zilei la Culiacan, capitala statului, unde confruntările armate între două facțiuni ale cartelului din Sinaloa au făcut din septembrie sute de morți, anunță guvernul local.Opt persoane au fost ucise inițial și alte șase rănite atunci când grupul armat a distrus ușile clinicii și a deschis focul în interior, potrivit raportului oficial. Unul dintre răniți a murit câteva ore mai târziu.

Economie 2025-04-07 23:55:21

Un nivel ridicat de activitate a fost detectat cu ajutorul imaginilor prin satelit la principalul complex nuclear al Coreei de Nord, după ce Kim Jong Un a ordonat marţi creşterea producţiei de „material nuclear militar”.

Economie 2023-04-02 09:15:22

Actorul britanic Daniel Radcliffe, vedeta din seria de filme "Harry Potter", a devenit tată pentru prima oară. El a fost văzut plimbându-se cu copilul pe străzile din New York, alături de partenera sa, actrița Erin Darke.

Economie 2023-04-26 10:05:37

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, a declarat marţi că în următoarele luni mai trebuie parcurși o serie de paşi importanţi pentru a se stabili dacă România este, de fapt, eligibilă pentru a participa la Programul Visa Waiver. 

Economie 2024-10-01 16:56:31

Numărul morţilor din cauza unei alunecări de noroi în oraşul Xian, din nord-vestul Chinei, a crescut la 21, şase persoane fiind încă dispărute, a anunţat, duminică, autoritatea de gestionare a situaţiilor de urgenţă a oraşului, în timp ce China se confruntă cu precipitaţii de vară neobişnuit de abundente, relatează Reuters.

Economie 2023-08-13 18:01:02