• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-05 15:01:10
  • Sursa:
Doi baieti au fost executati public in Coreea de Nord pentru ca s-au uitat la filme straine si apoi le-au vandut Imagine

Doi adolescenți au fost executați în Coreea de Nord pentru că au vizionat și distribuit filme din Coreea de Sud. Un al treilea a fost dus în fața plutonului de execuție în același timp, după ce și-a ucis mama vitregă.

Autoritățile nord-coreene le-au transmis oamenilor din orașul în care trăiau adolescenții că cele două crime sunt la fel de grave, obligându-i să urmărească execuțiile, potrivit Radio Free Asia.

Martori au precizat pe aceeași sursă că adolescenții uciși aveau toți 16 sau 17 ani.

„Forțele de securitate au spus: „Cei care vizionează sau distribuie filme și drame sud-coreene și cei care perturbă ordinea socială ucigând alte persoane, nu vor fi iertați și vor fi condamnați la pedeapsa maximă: moartea”, a spus un locuitor din Hyesan, orașul în care au fost uciși băieții.

Hyesan se află la granița cu China, iar martorii au spus că aceste execuții au avut loc în octombrie, pe un aerodrom din oraș, însă au reușit să transmită mai greu informația în afara țării.

„Locuitorii Hyesan s-au adunat în grupuri pe pistă. Autoritățile i-au pus pe adolescenți în fața martorilor, i-au condamnat la moarte și imediat i-au împușcat”, a povestit un martor pentru RFA.

Adolescenții au fost prinși vânzând în oraș unități USB care conțineau filme străine. Potrivit martorului din Hyesan, aceasta este o practică obișnuită de a-i prinde pe nord-coreenii disidenzi.

Vestea șocantă vine la un an după ce un adolescent din Coreea de Nord a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru că a vizionat doar cinci minute dintr-un film străin. Tot în urmă cu un an, un bărbat din Coreea de Nord a fost condamnat la moarte și urma să fie dus în fața plutonului de execuție după ce a fost prins vânzând copii ale serialului de succes Squid Game.

Cel puțin șapte persoane au fost executate public în Coreea de Nord pentru că au vizionat sau distribuit producții sud-coreeane, inclusiv videoclipuri K-Pop (abreviere de la Korean Pop, muzică pop din Coreea de Sud) potrivit unui nou raport al Transitional Justice Working Group (TJWG), o organizație pentru drepturile omului din Seul. Raportul spune că au avut loc cel puțin 23 de execuții publice sub conducerea lui Kim Jong-un, care a ajuns la putere în urmă cu un deceniu, după moartea tatălui său, Kim Jong-il.

Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 66 de minute şi 240 de minute.

Economie 2024-11-27 09:15:32

Meta, compania mamă a Facebook şi Instagram, a anunţat vineri că lucrează la crearea unei noi reţele sociale care, conform descrierii sale, pare a fi un potenţial viitor competitor al Twitter, relatează AFP.

Economie 2023-03-10 20:28:31

Turiştii nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective au cheltuit în medie, în primele nouă luni ale anului, peste 5 miliarde de lei, echivalentul a circa un miliard de euro. Principalul motiv al sejurului acestora l-au reprezentat călătoriile pentru afaceri, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), remise joi Agerpres.

Economie 2024-12-19 12:41:41

Cotaţia grâului a crescut luni în condiţiile în care atacurile ruseşti asupra portului ucrainean Odesa au pus sub semnul întrebării implementarea acordului convenit săptămâna trecută, cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul a 20-25 de milioane de tone de cereale blocate în Ucraina, transmite Reuters.

Economie 2022-07-25 14:23:28

Asociaţia Pro Infrastructură a anunţat, miercuri seară, că, în câteva săptămâni, ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere.„După 7 ani şi jumătate de contract care stipulează 3 ani de execuţie, dacă judecăm după ce vedem în teren, în câteva săptămâni ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa (Bata). În sfârşit vom avea trafic deschis pe varianta de viteză de vreo 13 kilometri dintre Bârzava şi Vărădia, parte din lotul 2B Ilteu-Bârzava, unul din cele patru tronsoane ale Coridorului Feroviar Rin-Dunăre dintre Simeria şi KM 614”, a transmis Asociaţia Pro Infrastructura pe pagina de Facebook.

Economie 2025-04-17 07:24:00

În zona Balotești, Ilfov, în zona de nord a Capitalei, a izbucnit un incendiu violent la un depozit. În imagini se pot vedea degajări puternice de fum gros și negru. La fața locului au ajuns deja pompierii.

Economie 2022-06-19 17:27:20

Conflictul din Ucraina urmează să intre în al doilea său an calendaristic și cu toate că specialiștii militari au avut destul timp la dispoziție să îl analizeze, există în continuare multe necunoscute. Se va termina războiul declanșat de Putin anul următor? Dacă da, cum va încheia totul: cu arma în mână pe câmpul de luptă sau la masa negocierilor? Și, în cazul cel mai sumbru, ar putea conflictul să se prelungească până în 2024 sau, chiar, și mai mult?

Economie 2022-12-28 10:54:52

Tribunalele militare din Rusia au condamnat aproximativ 100 de dezertori din armata rusă în fiecare săptămână din 2023, până acum, a relatat site-ul independent de știri Mediazona, miercuri, conform The Moscow Times.

Economie 2023-07-19 12:57:00