• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-08 14:57:53
  • Sursa:
DOCUMENT Noi masuri la granita cu Ucraina. Armata cere ISU sa emita mesaje Ro-Alert cand sunt atacuri cu drone in zona Imagine

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat vineri o hotărâre prin care abilitează Ministerul Apărării Naționale să stabilească zonele de pe malul românesc al Dunării, vizavi de porturile ucrainene Reni și Izmail, bombardate de ruși, unde trebuie instituite măsuri de protecție a populației. Printre măsurile de protecție a populație se numără și emiterea de mesaje Ro-Alert în zonele unde va fi detectat riscul de a cădea „elemente aparținând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”.

În afară de alertarea populației cu mesaje Ro-Alert, Inspectoratele județene pentru situații de urgență vor instrui localnicii din zonele afectate de conflict ce trebuie să facă în astfel de situații. 

În localitățile Plauru și Ceatalchioi, dar și altele, vor fi construite spații de de adăpostire.

Hotărârea CNSU poate fi citită integral aici:

HCNSU nr. 31 din 07.09.2023 - Masuri Ceatalchioi

„Luând în considerare atacurile recente și repetate efectuate asupra porturilor ucrainene Reni și Ismail precum și răspunsul apărării antiaeriene ucrainene care au determinat dispersarea mijloacelor utilizate pe suprafețe mari, Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art. 1 – Se abilitează Ministerul Apărării Naționale să evalueze și să stabilească zonele de pe teritoriul României, adiacente zonelor de conflict Reni și Ismail în care se instituie măsuri specifice de protecție a populației.

Art. 2 – (1) În zonele stabilite în condițiile art. 1, comitetele județene pentru situații de urgență dispun măsuri pentru informarea populației, identificarea spațiilor ce pot fi utilizate pentru adăpostire și asigurarea permanenței la sediile autorităților publice locale locurile de acționare a mijloacelor de alarmare.

(2) Inspectoratele pentru situații de urgență din județele în care sunt stabilite zone în condițiile art. 1, asigură informarea populației cu privire la modul de comportare și acțiune, verificarea și eliberarea tuturor spațiilor cu destinație de adăposturi publice, precum identificarea altor spații ce pot fi folosite pentru protecția populației.

Art. 3 – Ministerul Apărării Naționale edifică spații de protecție a populației la nivelul localităților Plauru și Ceatalchioi, precum și la nivelul altor localități cu un număr mic și foarte mic de locuitori, stabilite la nivelul comitetelor județene pentru situații de urgență.

Art. 4 – (1) În cazul manifestării riscului de cădere a unor elemente aparținând mijloacelor de luptă utilizate în conflict, Ministerul Apărării Naționale notifică Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la zona specifică potențial a fi afectată.

(2) În zonele comunicate conform alin. 1, se abilitează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență să emită mesaje de avertizare și alarmare a populației prin sistemul Ro-Alert și/sau mijloacele de alarmare de la nivelul autorităților publice locale.

Art. 5 – În zonele prevăzute la art. 1, fără acoperire GSM ori neacoperite de mijloace de alarmare, inspectoratele pentru situații de urgență dislocă echipaje care asigură avertizarea/alarmarea populației, pe baza datelor transmise de dispecerate prin intermediul sistemelor de comunicații radio, folosind mijloacele mobile de avertizare sau comunicare.

Art. 6 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora”.

Citește și: Ciucă, despre bâlbâiala informațiilor despre dronă: Uneori tehnica nu ne ajută să vedem tot, e nevoie ca omul să meargă la fața locului

Nicușor Dan, invitat la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, a devăluit câți bani a strâns până acum din donații pentru campania sa pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta a spus că vrea să strângă 450 de mii de euro și că, până acum, toți donatorii sunt persoane fizice.

Economie 2024-04-12 21:04:56

Procurorul general Andrii Kostin și-a anunțat demisia în urma reuniunii Consiliului Național de Securitate și Apărare de astăzi, scrie Ukrainska Pravda.

Economie 2024-10-22 18:23:33

Discuţiile dintre Statele Unite şi Iran cu privire la programul nuclear iranian desfăşurate sâmbătă în Oman reprezintă „un pas înainte” şi au fost „foarte pozitive şi constructive", a declarat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-04-12 23:44:55

Parisul a „decis să nu se alăture” atacurilor coaliţiei americano-britanice împotriva rebelilor houthi în Yemen „pentru a evita orice escaladare” în regiune, a explicat președintele Emmanuel Macron poziția Franței. Totodată, liderul de la Elysee şi-a reiterat apelul la un armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas.

Economie 2024-01-17 12:17:10

Coreea de Nord a lansat luni două rachete balistice în mare, de pe coasta de est a peninsulei coreene, a anunţat statul-major sud-coreean, conform Reuters.

Economie 2023-07-24 20:22:06

Aparatele montate pentru a alunga ciorile din parcul Cișmigiu sperie oamenii, nu păsările. Spre surprinderea celor care ies la o plimbare în parc, aparatele pornesc din senin, dar ciorile s-au obișnuit deja, după cum spun cei care stau în zonă. Oamenii se simt ca într-un film de groază, iar sunetele par să nu aibă nici pe departe efectul așteptat.

Economie 2023-07-30 08:00:56

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, joi, că a fost deschisă circulaţia pe lotul Cheţani - Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania (A3), cu o lungime de 15,7 kilometri. „De astăzi, municipiul Târgu Mureş va avea legături directe pe autostradă până în apropierea municipiului Cluj-Napoca (nodul Gilău), dar şi cu municipiile Turda, Sebeş, Sibiu şi Deva”, a scris Grindeanu, e Facebook.

Economie 2023-12-21 16:26:12

Cei doi pacienţi infectaţi cu virusul West Nile şi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila au decedat, a anunţat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Gabriel Ciochină.

Economie 2022-09-16 12:30:44