• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-08 17:29:35
  • Sursa:
Doctorita Anca Dumitrovici Ababneh, fosta sefa a Sectiei de Oncologie a SJU Suceava, iese din inchisoare. Care este motivul Imagine

Fosta şefă a Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Anca Dumitrovici Ababneh va fi eliberată temporar în baza unei decizii a Tribunalului Botoşani. Doctorița a fost condamnată la sfârșitul lunii septembrie la 3 ani de închisoare cu executare după ce a luat mită de la bolnavii de cancer.

Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată, pe 23 septembrie, la trei ani de închisoare cu executare, însă a cerut întreruperea executării pedepsei până ce copilul său va împlini un an, iar instanţa a acceptat solicitarea, transmite Agerpres.

"În temeiul art. 592 Cod procedură penală raportat la art. 589 alin.1 lit. b Cod procedură penală, admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnata Ababneh Dumitrovici Anca. Dispune întreruperea executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 157 din 25 aprilie 2024 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 440/86/2023, modificată în parte şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1013 din 23.09.2024 a Curţii de Apel Suceava, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la împlinirea vârstei de 1 an a minorului A.D.E.", se arată în soluţia pe scurt a Tribunalului Botoşani.

Anca Ababneh Dumitrovici a fost condamnată în dosarul în care a fost acuzată că, în calitate de medic specialist oncolog la SJU Suceava, în perioada aprilie 2022 - 19 ianuarie 2023, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins şi a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienţi sau aparţinătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa anti-cancer ce trebuiau realizate gratuit.

Coaliția de guvernare s-a reunit vineri într-o primă ședință, după semnarea acordului de funcționare la începutul săptămânii. În întâlnirea de la Palatul Victoria, la care au fost convocați și miniștrii, se discută scenariile posibile pentru tăierea cheltuielilor de anul viitor, pentru a ține deficitul bugetar sub control. Sursele Digi24 arată că se vorbește despre reducerea decontărilor pentru concediu medical, limitarea unor gratuități, cum ar fi transportul feroviar pentru studenți, reducerea numărului de secretari de stat, tăierea banilor pentru partide și creșterea prețurilor și a tarifelor pentru diverse servicii oferite de stat sau de companiile de stat. De semenea, se discută despre înghețarea pensiilor și a salariilor bugetarilor. Ordonanța trenuleț trebuie să fie adoptată până la 1 ianuarie.

Economie 2024-12-28 11:10:15

În timpul furtunilor, specialiștii recomandă să evităm duşurile și chiar să ne spălam mâinile sau vasele. Motivul? Fulgerele pot călători prin instalațiile sanitare.

Economie 2023-07-16 18:28:03

Kremlinul i-a acuzat joi pe membrii NATO că au deschis o nouă fază de tensiuni în antagonismul lor cu Rusia și că "provoacă" Ucraina "să continue războiul fără sens".

Economie 2024-05-30 14:43:14

Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă după ce o femeie de 48 de ani a căzut de la etajul opt al unui hotel din Mamaia şi a murit, potrivit News.ro.

Economie 2023-06-21 09:19:20

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, ,în şedinţa de Guvern, că vrea să lămurească din start orice speculaţie despre intenţia ascunsă a statului legată de Pilonul 2 de pensii, precizând că nu există aşa ceva şi a cerut „domnilor de la USR să răspundă pentru miliardul de la vaccinuri şi celelalte sute de milioane de euro furate din pandemie”. „Îl rog pe domnul ministru Boloş să propună soluţia pe care o consideră necesară pentru a clarifica textele din Codul Fiscal ce au fost invocate a lăsa loc speculaţiilor”, a spus Ciolacu.

Economie 2023-11-29 12:38:12

Rusia a lansat joi trei rachete hipersonice în direcţia Kievului şi a vestului Ucrainei, dintre care cel puţin una a fost doborâtă, au anunţat forţele aeriene ucrainene, o nouă ilustrare a întăririi atacurilor aeriene ale Moscovei, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-12-14 23:23:09

Liderii Coaliției au decis miercuri comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare pe data de 9 iunie. În ce privește candidatul la Primăria Capitalei, Ciucă și Ciolacu au declarat că nu a fost luată o decizie deocamdată, urmând ca în perioada următoare să fie evaluați posibilii candidați. Cu toate acestea, șeful PSD a precizat că „cea mai mândră muncă e să fii ales la tine, în orașul tău, să muncești pentru locul în care te-ai născut”, în condițiile în care Gabriela Firea este originară din Bacău. 

Economie 2024-02-21 20:48:56

Managerul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, a declarat marţi că a refuzat să-şi dea demisia de onoare considerând că nimic nu poate afecta mai grav procesul de recuperare a celor patru bunuri de patrimoniu furate în Olanda decât „lăsarea fără conducere a MNIR în aceste zile cruciale”.

Economie 2025-01-28 18:10:22